Despre metamorfoză…

Ştii cum m-a cucerit EL? Mi-a spus ca mă iubeşte. Atât de sincer cum n-am mai văzut niciodată, nici până atunci, nici după, nici în filme şi nici în cărţi. Derutată fiind de faptul că m-a surprins, încercam să găsesc o fisură, un defect, o scăpare pentru ca să nu încep să sărut un bărbat cu care, ce-i drept purtaserăm câteva discuţii până atunci, dar niciodată despre dragoste.   N-am reuşit….Şi privirea, şi buzele, şi mâinile, şi poziţia corpului, toate spuneau un singur lucru : mă iubeşte. Îi puteam simţi bine fierbinţeala corpului chiar la mai bine de doi paşi distanţă între noi. A fost pentru prima dată când am făcut ceva fără să mă gândesc din timp şi pentru prima dată când am mers împotriva creierului meu.

În următoarea lună şi ceva am trăit o stare de extaz şi şoc din care încercam, în continuare să găsesc ieşirea. Apoi am renunţat. Nu era nici o ieşire din relaţia asta, am rămas blocată în ea. Sortită fericirii şi plăcerii. El nu a încercat niciodată să-mi demonstreze că mă iubeşte, ori că e mai bun decât restul, niciodată nu a vrut să pară altfel decât era într-adevăr. Se bucura sincer, zâmbea sincer, vorbea sincer…exact ca un copil. De aceea nu am putut să nu-l cred când a spus că sunt cea mai frumoasă femeie din lume, că am cei mai frumoşi sâni, că părul meu miroase a pin şi ăsta a devenit mirosul lui preferat, că ameţeşte un pic, ori de câte ori mă vede după o singură noapte petrecută în paturi diferite, că ştie sigur că mă vrea alături de el pentru tot restul vieţii…

Nu pot rezista nici acum privirii lui – încrezută, puternică, care începe să mă dezbrace îndată cum mă vede şi nu pentru a-şi stinge focul pasiunii, ci pentru a-l aprinde în mine la fel de puternic. Mă dezbrăca cu privirea ca un cercetător în faţa celei mai importante descoperiri din viaţa lui. Dornic şi nerăbdător să vadă o minune şi în acelaşi timp atent şi tandru parcă îngrijorat că m-ar putea sparge ca pe un bol de cristal.

Apoi îmi săruta palmele, buzele, fruntea…şi când eram goală de tot în faţa lui începea să-mi sărute degetele de la picioare, câte pe unul, apoi tălpile….cu săruturi mici şi dese se ridica până la genunchi  la coapse…îmi săruta foarte senzual labiile, burta, sânii de mai multe ori,…. până ajungea să mă sărute din nou în frunte, şi în final ochii de 6 ori, pentru că asta e cifra noastră norocoasă J Şi ăsta nici măcar nu era preludiu, era un fel de verificare, cum îi spunea el, să vadă dacă toate sunt la locul lor. O da, uitasem de aluniţa de pe coapsă, pe care EL a botezat-o în numele lui, ca un adevărat Columb al corpului meu. Cu ea obişnuia să vorbească, s-o ia la întrebări despre mine, uneori în şoaptă, să nu-i aud.

Uneori înainte, alteori, dacă eram prea înfierbântaţi, după ce făceam dragoste, se aşeza în faţa mea şi îmi spunea cât de frumoasă sunt. Nu ştiu dacă este ceva care poate excita mai mult o femeie decât convingerea că e frumoasă. Atât de frumoasă, încât poate scoate din minţi un bărbat puternic….şi o luam de la capăt.

Şi iată-ne noi doi după 9 ani. Cam aşa cum am fost. Poate un pic mai frumoşi, mai cu cariere, mai cu bani, mai cu casa noastră, mai cu multe probleme, griji şi responsabilităţi dar aceeaşi. Şi totuşi privirea asta mă dezbracă mult mai rar acum. Mă dezbracă mai des mâinile, cu toate că nu aş putea nega pasiunea. Aluniţa mea de pe coapsă şi-a găsit alternativă, cu feed-back real. Care, chiar dacă poartă alt nume, trebuie să recunosc, îi seamănă mai mult LUI.

Am avut mai multe momente de criză, de depresie de dor. Momente în care dacă reuşeam să-l descopăr pe El de altădată într-un altul, zău ca avea să-mi fie greu să mă abţin. Dar nu a fost să fie. Am avut de toate: şi admiraţie, şi cereri în căsătorie, şi propuneri indecente în mijloc de stradă, şi declaraţii de dragoste…dar toate astea nu sunt decât o copie proastă a ceea ce am avut eu, un kitsch sentimental-nimic mai mult.    

O fi trecut dragostea noastră la altă etapă, parcă aşa explică lumea când se mai duce din intensitatea dorinţei. Întrebarea mea este: unde se duce? În fantezii, rămâne îngheţată în amintiri frumoase, ori caută o altă destinaţie, nedescoperită încă….

1 Comment »

  1. olea Said:

    of ce frică mi-e de asta…
    de orice metamorfoză. de fapt de necunoscut.
    da, this is it.ce va fi, va fi


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: