Poţi iubi două persoane concomitent?

Ţie ţi-e cunoscut sentimentul acesta? Când eşti într-o relaţie perfectă, cu un om cu care ai trecut prin multe deja, cu un om căruia îi datorezi totul, cu un om pentru care ţi-ai da viaţa, pe care îl iubeşti nespus…Şi brusc apare alt om – străin, dar care îţi provoacă fluturi în stomac. Apare ca o turbulenţă, ca un cutremur, ca un uragan care începe să distrugă tot în ce-ai crezut,tot ce-ai realizat, te dă jos de pe picioare, îţi transformă mintea în haos. Şi toată învălmăşeala asta din frică, dorinţă, vise sparte, principii aruncate pe jos, păreri de rău, cuvinte multe care plutesc în aer ca un fum negru, prin care e greu să vezi şi cu care e greu să respiri..toate astea îţi par, pentru un moment -Dragoste. Şi uneori chiar ar putea să fie!

Totul începe, de regulă, cu o conversaţie plăcută, un schimb original de replici, un zâmbet. Apoi se transformă într-o ceaşcă de ceva fierbinte servită împreună, continuă cu pretexte pentru întâlniri şi se acutizează cu prima atingere întâmplătoare.

Şi fără sa bănuieşti că se întâmplă ceva, îţi spui ca e doar o relaţie frumoasă şi nevinovată de prietenie. Nu e nimic rău într-un interlocutor interesant, nu e nimic rău să te simţi bine şi să râzi fericit la glume bune, nu e nimic rău să-i poţi sta alături ore întregi fără să schimbi o vorbă..Serios! ce poate fi rău într-un suflet pereche, deci nu e nimic rău nici intr-o îmbrăţişare prietenească, ori un sărut  de mână, ori de obraz…Chiar nu e nimic rău! Dar sincer vorbind e greu să-ţi dai seama unde începe răul. Deoarece..cu cât e mai rău, cu atât e mai bine!

Ş-apoi vine şi momentul acela în care binele se încâlceşte în rău, atât de tare că nu mai înţelegi care şi unde e. Momentul în care conştiinţa îţi spune să alegi. Şi tu nu vrei sa renunţi la nimic. Veri să te prefaci orb, prost, să mai simţi un pic fluturii, dar şi pământul de sub picioare. Simţi că iubeşti două persoane concomitent şi nu ştii la care să renunţi. Dragostea nouă se simte mai tare, ca-i nouă, proaspătă, cu fluturi şi ameţeli. Dragostea veche e testată. Dragostea nouă te priveşte cu pasiune, e nebună, flămândă. Dragostea veche ştie să-ţi aducă multă plăcere, e înţelegătoare, e stabilă. Dragostea nouă e atractivă pentru că nu e cucerită până la capăt. Dragostea veche înţelege şi iartă.

Şi te pomeneşti că nu mai ştii care dintre ele e Dragoste adevărată. Că doar ai citit peste tot că dragostea adevărată e doar una în viaţă şi e veşnică. Iar ţie ţi se întâmplă două odată…şi nu se ştie dacă nu urmează şi altele… Te uiţi speriat cum un roi de fluturi pot distruge cu aripile o cetate mare, pe care ai construit-o ani la rând.

Apoi înţelegi că ceva nu e curat la mijloc. Fluturii nu pot face aşa ceva. Ori, cel puţin nu ar trebui să poată. Îi laşi să se calmeze un pic. Incluzi raţiunea la maxim şi începi să-i distrugi. Să-i striveşti câte pe unul cu mâinile cu picioarele, cu privirea, îi înăbuși în ignoranţă, în timp, îi ademeneşti departe de cetate.. Apoi fugi! Fugi cât te ţin picioarele, închizi poarta cetăţii, cazi vinovat în genunchi şi plângi. Sunt lacrimi de părere de rău pentru că tocmai ai pierdut ceva frumos; lacrimi de putere, pentru că ai putut renunţa la ceva rău;  lacrimi de ruşine că ai fost slab; lacrimi de milă că ţi s-a întâmplat tocmai ţie. Dar dragostea veche, te întâlneşte înţelegător, cu cetatea pe jumătate reparată, cu uşa larg deschisă. Îşi dă bine seama despre tot, dar nu pune nici o întrebare. Te sărută, te cuprinde, te acceptă.  Dragostea veche înţelege şi iartă. Pentru că e unică şi veşnică!

 

33 Comments »

  1. alex Said:

    Nu striviți, vă rog, corola de fluturași a lumii.

    Eu fusei pe cealaltă parte a baricadei, eu nu am fost acela cu alegerea, și nici cu dragostea veche, … și doare, dar și tu la rândul tău ierți.

    Aceasta e una din treptele de a ajunge cândva o dragoste veche care mereu va fi motivul pentru care fluturașii sunt striviți.

    Ehhhhhh

    • mblowblog Said:

      sorry, Fluturash🙂 A fost doar o optiune. In fond, poti renunta la stabilitate si vana toata viata fluturashi🙂

  2. stiu cum e
    Ma face sa cred ca viata e o combinatie aleatorie de posibilitati
    Nu exista limite decit propriile noastre limite

  3. Eu dupa asa posturi pierd orice dorinta de casnicie😦

    • stasya Said:

      si eu😦

      • mblowblog Said:

        Larry, Stasya: De ce?

      • Pentru ca женщина – как собака – любит не того кто кормит, а того кто выгуливает…

      • mblowblog Said:

        yah, Larry cat de urat! :)))) Asta articolul de mai sus ti-a provocat ganduri atat de negre, ori e o convingere mai veche?

      • Nu🙂 Nu-i nici o convingere aici dar cu cat imbatranesc, ma simt tot mai derutat…

        Is there any logic vaşe in comportamentul vostru ? Pentru ca daca voi avea un scenariu similar, bineinteles ca vinovat voi fi doar eu dar vreau sa inteleg cel putin de unde sa incep ca sa gasesc cauza fuckup-ului !

      • mblowblog Said:

        Adica, excluzi din start, posibilitatea ca ai putea fi tu persoana cu fluturasi?
        Da cauza fuckup-ului e oleaca chimica, oleaca psihologica si, mai ales in cazul barbatilor, oleaca fiziologica. Si fackup-ul se solutioneaza, adesea, fara sa fie implicat direct partenerul. Si daca mai ai norok de un partener de treaba, fuckup-ul se termina inainte sa provoace traume serioase.🙂

      • Da, exclud, pentru ca atractia fiziologica are un efect de microsecunde asupra mea, ca sa fiu intr-adevar interesat de o persoana treb’ sa fac neaparat un due diligence da asta presupune o comunicare mai mult decat average, ceea ce este a priori absurd daca voi fi cu cineva…

      • mblowblog Said:

        Eu nu am decat sa ma bucur sincer pentru viitoarea ta partenera de viata🙂 Nu uita insa ca o comunicare mai mult decat average, poate fi impusa de situatie. Serviciu, de exemplu. De fapt e complicat sa eviti asemenea situatii, dar nu imposibil.
        Eu cred ca asta se intampla, pentru ca undeva, in adancul istoriei, am fost poligami. Monogamia este aleasa rational, nu sentimental. Si atata timp cat avem ratiunea inclusa vom face alegeri corecte. Problema e ca se deconcteaza singura uneori🙂

      • Agree…

        Casnicia asta-i investitia de apogeu si cat de idiot treb’ sa fii ca sa te autofalimentezi pentru dracu stie ce frictiune de moment ?

        Barbatii care inseala fie sunt retardati pan la maduva sau pur si simplu nu se respecta pe ei înșiși…

      • mblowblog Said:

        🙂 haha..imi place explicatia asta pur economica ! Cred ca tocmai ai topit inima catorva zeci de fete..asta in cazul in care eu am avut atatia vizitatori azi🙂

  4. Violetik Said:

    mi-a placut mult……..;)

  5. curios Said:

    io nu cred ca poti iubi o persona concomitent cu aceeasi dragoste. Не верю. Dar, dupa parerea mea, asa fenomen se numesc “nepostoianstvo” sau “neopredeleonosti”.
    Sunt doua situatii (iarasi dupa parerea mea):
    1. in cazul cind este vorba de el/ea casatoriti si cica taman in perioada mariajului i-o palit iubirea de un alt/alta. aici cred ca e ceea ce spuneai si tu: ca e ceva nou, fluturi noi, ceea ce demult n-a simtit cu partenerul, dar asta de regula dispare f repede si persoana revine cu picioarele pe pamint.
    2. in cazul cind el/ea sunt holtei. Ap’ aici ii “неопределенность и расчет”. fiecare cauta da vdrug voi intilni pe cineva mai super tare, mai frumos, mai bogat, mai romantic, si-l voi iubi mai mult, (si ce fac cu precedenta/ul, caci asa m-a invatat biserica, imi iau o nevasta/sot pe viata) etc., decit pe acel/a care am alaturi si permanent e in cautare, pina cind isi da seama , ca precedenta a fost mai buna ca actuala, dar e tirziu sa revii la precedenta, etc… Si tot in permanenta cautare de ceva mai bun, nici nu observi ca ai trecut de 30 ani…
    Concluzia pe care am tras-o io este: trebuie sa fii hotarit si sa stii ce vrei de la viata …si la nimeni niciodata in relatii, familie nu este miere… p.s. nu exclud ca opinia mea este gresita:)

    • Victoria* Said:

      Si daca actualul e intotdeauna mai bun ca precedentul ce faci?

      • mblowblog Said:

        Nu cred ca alegerea depinde de cat de bun e unul ori altul. Depinde doar de tine. Decizi daca ai nevoie de stabilitate, ori fluturi🙂. Daca relatia in care esti, merge prost ai putea fi motivat sa cauti altceva. Daca merge bine – Nu incerca s-o repari!

  6. curios Said:

    rectific: in prima propozitie “o persoana” a se citi “doua persoane”

  7. alex Said:

    dar nici asta nu e optiune:) să vânezi o viață fluturași e ca și cum ai sta la chirie și ai zice că e casa ta

  8. olea Said:

    ofof…

  9. Strumful Said:

    Mi s-a intimplat sa simt acei fluturasi. Aveam o relatie de lunga durata cu cineva si hop! S-a ivit altcineva, cu totul diferit … de care am inceput sa ma indragostesc. Cred ca ni se poate intimpla la toti, atunci cind mai putin ne asteptam …

  10. Ena Said:

    Cu cit mai mult timp trece, cu atit mai mult imi dau seama ca viata-i tot mai complicata, iar solutia este sa lucrezi pe formule, cred ca, ca altfel te pierzi:)
    Faci la rece o analiza cost-beneficiu in raport cu partenerul de viata si daca iti convine, o pui undeva in sertar si te concetrezi asupra relatiei, ca apoi sa revii la ea, cind se aprind paiele in cap si simti ca-ti perzi autocontrolul. Sau nu mai stiu.

    Femeie fiind, cea mai mare problema, o consider avalansa de sentimente care te ia uneori prin surprindere si nu le mai poti controla, indiferent de cit de antrenat nu ai fi. La noi cerebelul lucreaza oarecum diferit, iar uneori este un adevarat “tiomnii les”. Barbatilor, pare-se, le este mai simplu in acest sens.

    Cit despre daca poti iubi doua persoana in acelasi timp, eu zic ca poti, numai ca intensitatile sunt diferite, la fel si durata lor in timp. Mai este o chestie cu prioritatile. Trebuie sa te determini la un moment dat ce vrei, ca nu le poti avea pe toate in viata, trebuie sa te concentrezi la ce-ti trebuie cel mai mult si ce-i mai rezonabil pentru tine. Asta ne-ar diferentia de animale, in fine.

    Si apoi chestia cu iubitul celei de-a doua persoana, nu apare nici ea din senin, fie ca-i rutina instalata in cuplu, fie problemele din cuplu care nu sunt discutate, fie insuficienta de atentie si apreciere din partea celuilalt partener, fie altceva.

    Mereu ma framanta gindul ca oarecum, casatoria (in mod obisnuit) ar presupune ca trebuie sa imparti o viata intreaga doar cu o persoana, ceea ce aduce cu sine o nota de drama. Suntem calatori prin viata, si daca la un moment dat nu ne mai aranjeaza insotitorul de drum (din diverse motive), trebuie sa ne punem cenusa in cap si sa facem sacrificiu de dragul copiilor, dragul partenerului/ei, etc?…

    • mblowblog Said:

      Eu cred ca barbatii sunt la fel de sensibili si naivi. Nu-si prea dau seama cand ii paraseste ratiunea. Confunda sexualitatea cu inteligenta…Creierul cu penisul. Mai mult femeile sunt cele care cauta sa-shi pastreze cuibusorul intact. Eu am intalnit foarte putini barbati puternici cu adevarat.

      Suntem calatori prin viata, si daca la un moment dat nu ne mai aranjeaza insotitorul de drum (din diverse motive), trebuie sa ne punem cenusa in cap si sa facem sacrificiu de dragul copiilor, dragul partenerului/ei, etc?…

      am impresia ca facem foarte rar sacrificii de dragul sacrificiilor.Suntem prea egoisti. Alegem intotdeauna ceea ce e mai bine pentru noi. Si daca alegem dragostea veche, e doar pentru ca nu putem renunta la ea. pentru ca e mai buna decat oricare alta noua. Pur si simplu ne place sa credem ca a fost un sacrificiu..si sa ne victimizam.

      • M, so I suppose U already filled for divorce sau esti in proces de fermentare interioara ?

      • mblowblog Said:

        Nu. Categoric Nu🙂

      • Anyway, dacă te plictiseşti, mă ofer pe post de therapy entertainment🙂

      • mblowblog Said:

        🙂 Sa inteleg ca comunicarea noastra tocmai a ajuns la punctul mai mult decat average? LOL

      • Nu. Categoric Nu🙂

        Eu incerc să evit imixtiunile in cuplurile deja formate, это вопрос de un bushido cod al gentlemanului…

      • mblowblog Said:

        Mолодец, Larry. Держи пирожок!🙂 …Ca eu de-am aveam impresia ca tu flirtezi…

  11. bj Said:

    mdea, cei care afirma ca nu vor insela categoric niciodata ori sunt naivi ori prosti, e imposibil sa prevezi viitorul si oricit de increzut n-ai fi in viitor totul e atit de imprevizibil, so guys c ya in 10 years si atunci vedem cum ideile si preconceptiile vor fi evaporate…nu exista barbat care sa nu insele sau cel putin sa nu doreasca asta

    • bj, asa specimene ca tine sa le inseli asta-i chiar o munca in folosul comunitatii !

      Get a life, stupid…

  12. IDC Said:

    daca as strivi fluturii?
    da.
    fara nici un dubiu
    sh fara nici un regret
    pe toti pana la unu
    pentru asa un barbat care te asteapta acasa ca o cetate si te inteleg si te iarta
    absolut.


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: