Depresie postnatală

Am tot evitat să scriu aici un detaliu personal, din frica de a transcrie note de plictiseală şi rutină. Ziceam că mi-am făcut un locuşor pozitiv, care să mă relaxeze. În care să încapă doar mometele bune.

Dar lucrurile bune suna fals , atunci când eviţi să vorbeşti şi despre cele rele. În tăcere poate încapea mai multă minciună decât în fraze aranjate iscusit.

Iar eu, spre ruşinea mea, nu am învăţat să mint nici până la vârsta asta.

Detaliul despre care evitam să scriu, este depresia de care nu pot să scap. Dacă stau să mă gândesc logic ,iar asta îmi iese cel mai bine în scris,…în jurul meu se întâmplă lucruri foarte bune, minunate. Este foarte multă lume bună care mă respectă şi mă iubeşte. Iar eu primesc tot mai puţină plăcere din asta.

Postările pe blog au rol de terapie. Un pic de efort intelectual pentru 30-60 minute pe zi. Atât doarme copilul meu, cu care am decis să stau acasă, în concediul de maternitate.

Atunci când scriu, toate se aranjează la locul lor, şi e mult mai simplu să-mi aleg argumente. E mult mai simplu să văd clar realitatea.

În restul timpului, în mintea mea e o luptă continuă între sentimente opuse şi confuze.

Doi ani în urmă lucram înr-un birou, în care şi-ar fi dorit să ajungă mulţi din domeniul meu. Aveam un salariu foarte bun. Lucram alături de persoane foarte interesante şi profesioniste. Am luat şi câteva premii importante pentru ceea ce am realizat. În fiecare dimineaţă aveam suficient timp, dorinţă şi motive să petrec 30 de minute în faţa oglinzii. Mă simţeam frumoasă şi puternică, dar vroiam altceva.

Aşa frumoasă, încrezută şi puternică mă uitam cu un fel de invidie la mamele cu copii. Îmi curgeau involuntar lacrimi, ori de câte ori mă privea un copil mic. Mă scotea din sărite soţul care se uita lung la femei însărcinate şi mame cu copii, mă irita grija lui exagerată faţă de ele. În fine am înţeles ambii că vrem un copil.

Acum avem unul, frumos ca un înger, foarte deştept şi dulce. Se pare că e ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Dar dinnou nu sunt mulţumită. Sunt obosită fizic . Şi nu am timp pentru lucru intelectual, nici măcar pentru cititul revistelor. Mi-i dor de lucru, de serile târzii petrecute cu prietenii la un pahar de vermut, de pantofii pe tocuri, de complimente, de rezultate, de aprecieri…mi-i foarte dor de mine.

Şi totodată mi-i ruşine că nu pot fi pur şi simplu mulţumită de ceea ce am. Că nu pot spune un mulţumesc sincer pentru toate lucrurile bune care mi se întâmplă, că nu pot primi plăcere de la viaţă. Nimic nu e îndeajuns de bine. Nimic din ceea ce am obţinut nu mi-a adus plăcerea pe care o aşteptam . E un fel de frigiditate şi asta…probabil. Unii nu ştiu să primească plăcere din sex, eu nu ştiu să primesc plăcere de la viaţă.

Am devenit foarte geloasă, posesivă şi negativistă. Am devenit mai prudentă în relaţii, nu mai sunt atât de deschisă, n-am chef să fac cuiva bine, cum obişnuiam. N-am încredere în oameni. Şi ce e mai grav îmi pierd încrederea în EL. Logic pot conştientiza toate greşalile şi problemele mele psihologice, ştiu motivele şi chiar le pot da denmiri ştiinţifice, dar nu am soluţii.

Postarea unui articol negativist şi plictisitor e tot o greşală. Dar poate aranjate aşa, gândurile mele au şansa să-şi găsească soluţii pe o perioadă mai lungă.



25 Comments »

  1. Victoria* Said:

    Mie nu mi s’a parut negativist si plictisitor articolul, ci foarte foarte sincer!
    Si eu mi’am facut blog nu tocmai in cea mai extraordinara perioada a vietii si mi’am dat seama ca scrisul chiar are un efect terapeutic;
    Ai grija de tine!

  2. Sher Said:

    Desi nu am trecut inca prin depresie postnatala, cred ca cea mai buna metoda de a scapa de ea, este gandirea pozitiva. Despre viitor, despre copil, despre sot/sotie. Nasterea nu reprezinta punctul final al calatoriei, ci mai degraba un “pit-stop” – dupa care urmeaza noi realizari, aprecieri, complimente. Deja la un alt nivel.😉 Succes!

    • mblowblog Said:

      A fost o perioada cand gandirea pozitiva mi-a facut mai mult rau decat bine. E greu sa apelez dinnou la solutii care au esuat. Dar ai dreptate. Atitudinea e unicul lucru care trebuie schimbat.

      • Sher Said:

        Presupun ca in perioada depreseiei minutele trec greu – de parca ar fi ore. Dar nu stiu de ce cred ca in cazul tau timpul trebuie trecut din categoria inamicilor in cea a suporterilor – si folosit drept leac. Время – лечит.

      • mblowblog Said:

        da. probabil.

  3. Lupul Said:

    Daca deja nu mai alaptezi, poti lua ceva cu efect anti-depresiv. Nu ma refer la preparate “serioase” care se dau cu reteta. Si nici la traditionala “valeriana”. Pe mine in situatia asta m-a ajutat un ceai cumparat in RO, a firmei Plafar, se cheama Somn linistit. Nu numai ca dormi bine cu el (eu aveam si insomnii,, banuiesc ca nu-i cazul tau, cu un copil mic dormi bustean) ci si pe urma, ziua, de fapt chiar cateva zile, esti Zen.🙂 Efectul diurn este chiar mai bun decat cel nocturn.

    Nu te sfatui sa iesi undeva la o petrecere (nu in scopuri terapeutice), eu la timpul cand eram in situatia ta am facut asta si era sa fac o criza dupa, pentru ca 1) nu m-am putut bucura din plin, fiind cu gandurile acasa si 2) revenirea la rutina a fost ca un baston in cap si intelegerea ca de acum inainte lucrurile asa vor ramane.

    Gandirea pozitiva… hm, nu cred ca te mai poti autoviola si cu asta. Pur si simplu trebuie sa treaca acest an, sau doi, dupa care vei reveni la viata ta sociala de altadata.

    • mblowblog Said:

      multumesc. cand incep sa beau medicamente, chiar si vitamine, ma simt bolnava. Urasc starea asta. Imi vine sa-mi zic. Ia-te fato in miini , nu te mai victimiza atat fara motive!

      • Viorica Said:

        Corpul tau a lucrat foarte mult in perioada sarcinii, ai creat o persoana noua, un copil care a luat din tine tot ce a putut, eu tot nu am baut niciodata vitamine si niciodata nu am fost practic bolnava, aveam o imunitate tun pina a naste, dar dupa am inteles si am acceptat ca acuma trebuie sa beau vitamine ca imunitatea nu mai este la fel si inca si vederea s-a schimbat, sacrificiile nasterii!

  4. Viorica Said:

    Cit de mult im place ca scrii asa de sincer.
    Depresia post natala in majoritatea cazurilor e din cauza imbalansarii de hormoni, oricita atitudine pozitiva vei avea tot poate sa nu fie indeajuns, e mai bine de consultat un specialist si de facut testele necesare, poate sa fie prescris tratament daca e necesar. Brooks Shields, actrita vestita a scris o carte foarte interesanta despre depresia post natala prin care a tercut ea Down Came The Rain.
    Vreau doar sa spun ca daca tu simti ca nu esti tu asa cum ai fost inseamna ca poate este un alt motiv, am in vedere medical, care poate fi solutionat🙂

    • mblowblog Said:

      Nu. din fericire motivul nu e unul fizioligic in cazul meu. testele sunt in regula. Pur si simplu e nevoie sa ma obisnuiesc cu un alt ritm de viata, cu alte ocupatii, cu alt regim. Si se pare ca nu imi prea reuseste.multumesk mult pentru sfaturi.

  5. olea Said:

    hug?
    >:D<

  6. angela Said:

    banal sa spun ca si eu am trecut prin asta🙂
    si ma uitam la mine si la fetita mea si ziceam ca asta nu sunt eu🙂. exercitiile de imaginatie, prin care incercam sa ma detasez nu ajutau.
    stii, Cioran spunea ca suferinta trebuie traita pana la capat, trecuta prin tine. cred ca asa se intampla si cu maternitatea.

    fiecare dintre noi o traieste diferit. unele trec mai usor peste -eu atunci-si -eu acum-. altele dintre noi au nevoie de constientizarea faptului ca si atunci si acum tot eu sunt. acesta a fost cazul meu de exemplu.

    din depresie postnatala se iese/🙂 stii si tu asta la fel de bine. faptul ca vorbesti este deja important.

    Tu esti tu🙂
    si ai un blog frumos si cald
    Craciun fericit

    ps. eu ieseam foarte mult cu tot cu copil afara. inclusiv seara. si imi luam o ora la doua zile sa stau singura si sa citesc sau sa fac ce vreau. greu, si putin timp, dar m-a ajutat.🙂

  7. Nata Said:

    cat are copilul tau?

    cam pana la 1 an eram mai mult zombata, de oboseala si rutina. Gandirea pozitiva tot nu e pentru mine, mie imi trebie diversitate, mai ales dupa ce lucrezi si mai apoi tre sa stai acsa e un chin… La 10 luni am dus copilul la cresa (pentru jumate de zi). O saptamana m-am saturat de somn si mai apoi mi-am gasit de treaba. Mai tarziu am inceput si sa lucrez. Copilul meu nu cred ca are de suferit de insuficienta de dragoste si atentie. Si e mult mai sanatos sa ai o femeie multumita in casa decat o mama super grijulie da pe alte lungimi de unde…Putere si rabdare. Asta trece😉

  8. wblowblog Said:

    My dearest M,

    Do you still remember the mirror I gave you for your birthday?
    It had engraved, ” You have the beauty of a true friend”.

    Lemme fix it….

    “You have the beauty of the one I have always admired the most. You have the beauty of the strongest woman I’ve ever met. You have beauty of uniqueness and unrepeatable. There is nobody, nobody , nobody like you.

    Anyone can stare in this mirror, but only you have the privilege to see in it yourself. ”

    If I could engrave this whole text, I’d have to give you a big ass mirror🙂
    But I wanted to give you a small one you can carry in your pocket, just like I carry your beautiful face in my heart.

    Your best friend, W.

  9. Livia Said:

    ce frumos…adica trist, dar ce frumos…eu am un baietel de 1,2 luni…depesia post-partum nu o stiu din auzite…am trait cu fiece molecula din mine aceasta bulversare…Ai spus atit de bine ce gindeam si eu, ce eram si eu…cindva, inainte de a deveni mama…Am citit atitea articole la tema, atitea postari pe bloguri, zeci si nenumarate, dar nicaieri nu m-am regasit asa cum am facut-o aici…O sa treaca…trece cind incepi sa te obisnuiesti cu noul statut. Cind nu o sa mai plingi de mila serilor fara grija unui pui care fara tine e ca si fara de aer…trece cind nu plingi de mila vietii zbuciumate pe care au avut-o inainte de asta, cind iti puteai permite sa ratezi noptile la somn si sa o iai de la capat la inceput de zi, dar avind multe puteri…trece cind te astepti mai putin…la mine a fost ca m-am trezit intr-o zi cu totul alta persoana…brusc, neasteptat…e o perioada foarte complicata…te inteleg atit de bine, cind lumea te felicita, se bucura pentru tine, pentru implinirea voastra comuna, conjugata la 3 de acum inainte si doar tu stai la un pas de a izbucni in plins facind doliul vietii tale de fata mare😀 si neprihanita😀. La mine asa a fost…zi-ne si noua daca a trecut la tine😉

    • lili0100 Said:

      E absolut impresionannt cum ai scris…”si doar tu stai la un pas de a izbucni in plins facind doliul vietii tale de fata mare si neprihanita ” Şi atunci, dacă regretele sînt atît de mari şi uneori te urmăresc toată viaţa de ce ne mai căsătorim şi de ce mai facem copii ? De ce nu alegem sa rămînem fete toată viaţa? De ce?

  10. E foarte adevarat ce scrii aici, e greu dupa ce devii mama, insa as vrea sa stiu ce solutii ai gasit pana la urma.

  11. Diana Said:

    E foarte adevarat ce scrie. Si eu am trait pe propria piele depresia post-partum si nu stiam ce sa mai fac sa scap de ea. Am luat pastile, am fost la psihiatru si tot nu reuseam, Ma regasesc printre ce scrie aici si imi vine greu sa cred ca am putut trece prin asta si acum sunt ca noua. Mama m-a ajutat si a fost alaturi de mine, la fel si soacra, care a stat cu puiul meu. In plus, sotul mi-a zis sa citesc site-ul depresiv.ro si sa incerc sa vorbesc cu psihiatrul de acolo. Am ezitat, am reactioan urat, credeam ca ma crede nebuna, dar am realizat ca imi voia binele. Am citit acolo si am cerut sfatul medicului de pe site. Am citit multe articole cu multe idei pe care le-am pus in practica. Am realizat ca e o lupta cu mintea si creierul coordoneaza totul. E un alt nivel la care trebuie sa treci.

  12. Andreea Said:

    Buna fetelor, am gasit acest blog si nu am putut citi articolul pt ca nu am rabdare, nu mai ma pot concentra pe nimic.Am 30 ani, un inger de copil cu ochii albastri, de 1 an si 7 luni si de o saptamana, plang, nu-mi gasesc linistea, ma simt singura,ma gandesc la moarte, la boli si la tot ce e mai urat si trist in viata.Nu stiu pe ce drum sa o apuc…

  13. mcat Said:

    Copilul meu are 2.5 ani, si niciodata nu m-am simtit mai nesemnificativa, mai inutila decat acum. Urasc cum am devenit, am impresia ca am degradat, m-am prostit, m-am facut mult mai putin sociabila, nu sunt nici umbra celei ce am fost. Eu nu am avut propriu zis depresie imediat dupa nastere, am intrat repede in ritm, consolindu-ma cu gindul ca voi reveni la lucru la maxim un an, dar nu a fost sa fie. Acum incercam cu gradi, si nu mai iesim din viroze, gradinita tine 2 zile.
    Ma ingrozeste gindul ca niciodata n-o sa revin cum am fost. Sotul meu ma tot linisteste ca o sa revin, cu o indiferenta si o siguranta ce ma irita. Ce m-a mirat e ca absolut nimeni nu ma intelege, unii vad asta ca pe o chestie absolut normala sa iesi din sociatate pe 3 ani, altii isi vad de treaba, ca a problemele lor. Intrebarea mea e: is it getting any better dupa ce revii la serviciu??? Ma scuzati de dramatismul exagerat.

    • mblowblog Said:

      ooo. cat te inteleg. Nu e exagerat dramatismul. E unul absolut natural pentru sutuatia in care esti. dar sa stii ca trece. Important e sa te impaci cu gandul ca nu esti super erou. E normal sa renunti un pic la timpul petrecut cu copilul, pentru tine. Nu devii mama rea de la asta. Copilul o sa aiba doar de castigat din fericirea si linistea ta psihologica. Si e foarte important sa inveti sa deleghezi. Daca poate cineva sa te ajute, implica-i fara a sta prea mult pe ganduri.


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: