Dilemă

De ce n-am scris? Pentru că eram  într-o stare despre care nici nu vreau şi nici nu pot scrie şi ma preocupă într-atât de mult încât nu mă pot concentra să scriu despre altceva.  Acum că am clarificat lucrurile…

Mai ţineţi minte întrebarea despre priorităţi, la care toată lumea începe să enumere cu familia, prietenii, apoi cariera urmată de alte mărunţişuri.

Păi uite că lucrurile sunt mult mai complicate decât par atunci când faci teste psihologice.

Dilema mea e una prin care trec mai toate femeile care au lucrat până la concediul de maternitate.  Îmi vine să plâng, să urlu şi să mă rup în patru de dorul priorităţii numărul trei. Vreau la lucru din suflet. Raţiunea e cea care mă ţine acasă , alături de copilul prea mic pentru grădiniţă. Şi nici n-aş suporta să iubească şi să fie educat de o bonă. Sunt egoistă şi posesivă când e vorba de familie. E un sentiment nou şi straniu când în favoarea familiei lucrează raţiunea, iar dorinţa asta sălbatică, nestăpânită se leagă oarecum de carieră.

Dilema LUI este că primeşte un salariu bun de la o companie în cadrul căreia se simte rău. Ceea ce face contravine principiilor lui, felului său de a fi. Trebuie  pe alocuri să mintă şi asta îl macină, îl chinuie îi provoacă insomnii.  Ceea ce i-ar plăcea să facă cu adevărat , iar aduce un venit mai mic. Aproape insuficient. Totuşi are des tentative de a mă convinge că pentru el e mai important să aibă un job care-i place , decât unul din care să câştige bine.  Mie îmi pare egoist.

Înţeleg perfect că face un sacrificiu.Şi probabil punctul său de vedere şi-ar găsi lesne susţinere în scrierile marilor filozofi, în operele romancirerilor, în visele romanticilor şi chiar în psalmi. Din acelaşi punct de vedere eu probabil par egoistă şi materialistă.

El exemplifică cu profesori şi medici , care îşi fac sincer meseria, cu dragoste, pentru salarii mizere.

Eu, însă, simt un protest profund faţă de toată bunătatea, adevărul şi idealurile romancierilor. Poate din motiv că nu am întâlnit niciodată pe viu medicul ori profesorul despre care îmi povesteşte.

Înainte să mă cunoască pe mine alegea între a devein medic ori arhiolog. Eu l-am convins că e important să câştigi bani. Nu am avut niciodată dubii –cariera ţine de raţiune, nu de suflet şi că un bărbat atât de deştept ca el trebuie neapărat să câştige mulţi bani.

Azi am impresia că am luptat ani la rând cu esenţa lui. Se pare că el niciodată nu s-a visat bogat.

14 Comments »

  1. Lupul Said:

    Solutia : femeia trebuie sa lucreze la doua servicii (care poate si nu-i plac) dar să fie şi mamă cu trei copii şi o gospodină ideală. Ea, ca şi pisica, nu are numai o viaţă, ci vreo 9.

    Iar bărbatul trebuie să trăiască aşa, ca un filozof şi să facă ce-i place, nu ceea ce aduce bani.

  2. Vvvv Said:

    Situatia poate fi exact inversa – de la o viata fara lipsuri si cu un job in care nu te afirmi (daca omul nu s-a afirmat) oamenii se plictisesc si simt necesitatea sa faca ceva ce pot, ceva ce simt ei ca trebuie sa faca ca sa recapete increderea in sine si undeva sa vada viata altfel. Fiecare are moment de depresie.

  3. Axxo Said:

    E adevărat că goana după avere desfigurează omul dar nici sărăcia nu-l face mai frumos,M.

  4. munca fara satisfactie morala este deprimanta si banii, oricat de importanti n-ar fi, nu pot compensa lipsa sentimentului de implinire. cand unul din parteneri este deprimat si nefericit, asta nu are cum sa se rasfranga asupra familiei. din aceste motive, in astfel de situatie eu singura mi-as incuraja jumatatea sa plece de la serviciul nesuferit, sa-si caute ceva ce-i place. as miza pe faptul ca un barbat cu familie si copil nu va admite sa reduca contributia sa in bugetul casei, sa zicem, de la o mie de euro la o mie de lei. compromisuri…

    cat priveste revenirea ta la munca, probabil asta e la fel de important pentru tine, ca si schimbarea de job pentru el. si asta e OK! eu am stat in concediu de maternitate 4 luni. mai mult nu am putut. imi ieseam din minti. dar am avut noroc ca si eu si el aveam regim de munca flexibil si ne mai ajutau si buneii. ne-am descurcat fara dadaca (am aceeasi atitudinea fata de ele ca si tine), desi nu a fost simplu sa jonglam intre orare, alergand dintr-un capat al orasului in altul de cateva ori pe zi.

    dilema ta e rezolvabila. prin compromisuri…

  5. esti egoista, dar si rationala🙂 dupa cum ai descris, pot spune doar ca mi-e mila de el. dar cred ca exista si posibilitatea de a imbina placutul cu utilul. oricand poti gasi refugiu🙂

  6. mblowblog Said:

    EL e foarte responsabil. Bineinteles ca nu ne-ar lăsa sa murim de foame si n-ar accepta sa lucrez eu mai mult. Crede doar că ne-am putea descurca cu mai putin. Eu , insa , nu sunt gata sa renunt la nimic din ceea ce am. Ba chiar vreau mai mult, pentru ca sunt sigura ca poate.
    De fapt , discutia a inceput dupa ce a refuzat o oferta cu salariu mai mare şi era pe cale sa accepte o oferta cu salariu mai mic.

  7. materialism moldovenesc.

  8. LILIANA Said:

    situatia identica cu cea din familia mea😦, eu stau acasa de 3,5 ani cu 2 copii , diferenta de varsta intre ei e de 14 luni. inca nu-mi pot permite un job, sotul meu mereu ma indeamna, imi sugereaza si solutia – ca-mi aduce socrii sa-mi dadaceasca copiii. Parca-mi injecteaza ser de turbare cand imi pomeneste de adus socrii… Pe de alta parte m-am saturat si eu de menaj si casa, nu mai urmaresc moda, nu-mi prea pasa de cum arat… cei patru pereti deloc nu ma stimuleaza sa fiu in pas cu timpul… Internetul e unica sursa de aer proaspat. Asta-i torba!

  9. ziua are 24 de ore, dintre care 8 le dormi, 10 ore le lucrezi (cu tot cu timpul cheltuit pe drum, prinz) si raman 6 ore pentru sa ai grija de sine, de familie. Asta inseamna ca 10 ore pe zi.. aproape jumate din cele 24… sa faca ceva de ce sa-i fie greaţă. Asta inseamna aproape jumătate de viaţă. Pentru asta trăim?

  10. Viorica Said:

    Depinde cit are bebelusul, eu am stat acasa 1 an dupa asta stiu ca inca e prea mic de gradinita dar nu vad problema in a lasa copilul cu o bunica sau bona, bona trebuie cautata ca sa fie intr-adevar calificata cu recomandari si de incredere, dar nu cred ca e imposibil de gasit daca cauti, asta nu inseamna ca copilul o sa fie crescut de bona, mama tot mama ramine, cind vad femei care lucreaza 14 ore pe zi si vad copilul numai in weekend atunci poti sa spui ca e crescut de bona, dar daca ai un serviciu 9-5 si fiecare seara petreci 3-4 ore cu copilul, ii acorzi atentie, ii citesti, ii faci baia… atunci e ok, bona de asemenea poate sa mai ajute cu splalatul, mincarea cind copilul doarme.
    Despre cealalata dilema, e important sa primesti satisfactie de la serviciu dar sa fie si o balanta intre satisfactie si salariu tot inseamna mult, pot sa spun din experienta proprie, sotul venind intr-o tara straina vreo 6 ani a lucrat intr-un domeniu care nu ii placea de loc dar aducea bani, apoi a reusit sa isi schimbe cariera in domeniu de care e pasionat foarte mult, salariu a scazut primii ani dar e o diferenta majora in el pentru ca primeste placere de la serviciu, pentru ca face ceea ce ii place si e bun, e apreciat si salariu a crescut timp de 3 ani practic la ce a avut inainte cu posibilitati de crestere in continuare, pina la urma petrecem atita timp la serviciu si cred ca mult conteaza sa primim macar o oarecare satisfactie.

  11. mblowblog Said:

    Ceva timp în urmă aveam o opinie foarte aproape de cea pe care a expus-o Dirty Martini. Vine însă o perioadă în care cheltuielile neplacute cresc: Întreţinerea case, impozite, taxe, credite. Şi te pomeneşti că îţi rămân foarte puţine resurse pentru placeri personale. Şi atunci eşti nevoit să alegi între plăcere din lucru şi plăcere în afara lucrului. ori înveţi să renunţi la pofte, ori înveţi să câştigi mai mult.
    Eu dau dreptate mesajelor voastre. Aţi expus un punct de vedere CORECT. dar nu sunt sigură că aţi putea proceda aşa precum aţi scris într-o situaţie similară.
    Să presupunem că soţul tău are un salariu de 1000 de dolari. I se propun 2000 de dolari la un job decent, la care el o să se descurce de minune, dar el renunţă pentru că nu-i place. Câte dintre voi vor putea spune calm. Bine puiule, important e să-ţi placă ceea ce faci?

    Eu am cedat. Dar, după cum aţi observat, nu a fost deloc uşor pentru mine🙂

  12. Sherlock Said:

    Hm.. referitor la comentariul de mai sus: cred ca dreptatea in cazul acesta nu poate fi de partea unei sau altei tabere. Si el si ea au dreptate. Totul depinde de felul in care omul vede soarta sa: daca esti dogmatic si vrei sa traiesti bine candva: la batranete – alegi un job care nu-ti place dar e banos, si astepti. Iar daca vrei sa traiesti cu prezentul si cu viitorul apropiat – alegei jobul care iti place – pentru ca sa primesti placere de la viata. Varianta ideala: oamenii care pot sa se autodetermine sa iubeasca lucrul pe care de fapt nu-l iubesc, sa nu aiba necesitatea sa simta placere in timpul lucrului. Insa cuiva nu trebuie sa-i para rau daca nu e asa cum am descris mai sus.

  13. Sofia Said:

    Imi place cum scrii. O sa te urmaresc😉


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: