DESPRE LIBERTATE

Eu am trecut peste pasiunea mea. Am trecut , cu condiţia ca nu vom mai comunica vreodată cu el. Pasiunile astea creează şi ele dependenţe, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc. Atunci când intri în joc , ai impresia că va fi doar puţin. O singură doză, un singur pahar, o singură miză, dar jocul te absoarbe , te scurge de energie, de bani, de puteri, de abilitatea de a analiza lucrurile si a lua decizii corecte.

Unica soluţie, ca si in cazul oricarei dependente, e să renunţi definitiv, să eviti orice contact, orice ispită.  Gandurile mele sunt nemotivat de siropoase, probabil. Orice om care nu a trecut vreodata printr-o dependenţă va interpreta banalitatea  situaţiei cu mult umor. Cei care au trecut prin dependenţa de orice fel, înţeleg că e vorba de nişte procese chimice, ireversibile.

Sunt oameni, situaţii, acţiuni care te pot aduce în stări psihologice deosebit de plăcute. Stări pe care vrei să le trăieşti dinnou. Stări care se asociază peste un timp cu ceea ce ţi le provoacă. E extraordinar de greu să le înlocuieşti cu ceva nou şi aproape imposibil să le înlocuieşti cu ceva vechi.

Dacă sunt suficient de deşteaptă , peste maximum o lună va trebui să încep a dansa. E un vis mai vechi. O altă pasiune care ar putea eclipsa o pasiune veche deja🙂

Prietena mea a ales altă cale. Trăieşte un vis frumos alături de un bărbat aproape ideal pentru moment. Şi cred că are la fel de multă dreptate ca şi mine. Suntem poligami la urma urmei.

Dar nu e dragoste nici în cazul ei, nici în cazul meu. Tot mai mult încep a mă convinge că dragostea e ceva care se dezvoltă în timp. Se dezvoltă din pasiune, atracţie sexuală, compatibilitatea psihologică şi intelectuală. Sunt atât de multe detalii din care se construieşte dragostea…Peste un timp, adesea înţelegi că „nu ai despre ce să te fuţi”(ideea nu-mi aparţine).

Eu i-am spus soţului despre pasiunea mea.Demult. Înainte să scriu postul anterior.I-am cerut sfatul. Eram curioasă dacă nu trecuse şi el prin stări similare. La urma urmei monogamia e mai degrabă educată de societate ,decât fiziologică. Şi el ar putea analiza cel mai bine cauzele stării mele.

M-a surprins răspunsul lui. A spus că merită să încerc. Să-i dau o şansă noii pasiuni.  În ochii lui era pe cât de multă durere , pe atât de multă sinceritate.

De atunci evităm subiectul. Nu cred că voi reveni vreodată la tema asta. Indiferent de ce se va întâmpla în viaţa mea. E imposibil să înţelegi ,logic, că eşti bărbatul ideal pentru soţia ta şi totuşi ea mai are pe cineva în cap. Dar e posibil, orice aţi spune.

Totuşi această discuţie incomodă ma ajutat să mai descopăr ceva în EL , în mine şi în evoluţia dragostei noastre. El este , totuşi, atât de puternic. Eu sunt atât de îndrăgostită  de el şi , uneori, mi-i atât de frică să-l pierd. Cu toate astea, într-un moment, ambii am învăţat să ne oferim libertate. Chiar dacă doare , libertatea e o condiţie pentru evoluţia armonioasă a unei relaţii şi a celui mai suprem sentiment.

12 Comments »

  1. LILIANA Said:

    sotul tau e moldovean?

    • mblowblog Said:

      da. de etnie rus.

      • LILIANA Said:

        eu cred ca prea multa sinceritate strica, ca prea mult zahar, prea multa sare ori prea multa apa. Protejeaza-ti lumea ta intima si amorul lui de barbat…

  2. Igor Said:

    Ma bucur ca ai renuntat la o pasiune pt a fi cu sotul, daca ai fi facut alta alegere era sa transformi ca toate articolele scrise de tine intr-un text scris la comanda… Chiar verificam blogul zilnic sa vad daca o sa apara un post in privinta asta, acum pot sa dorm linistit ca ai facut alegerea logica. Eu personal nu cred in “Bratara de Granat” in viata reala, sau poate eu gresesc….

    • mblowblog Said:

      :)) La comanda cui? Cu ce scop? Nu cred ca avea sa transform ceva. E doar o alegere pentru moment. Nu e exclus ca pe viitor as putea face alt gen de alegere. Repet. sunt sincera. Ceea ce am scris anterior e la fel de sincer ca ceea ce scriu acum. Nu vad cum o actiune de a mea poate exclude alta. Eu nu sunt personaj de poveste sa fiu fie negativ, fie pozitiv. Sunt om.

      • Igor Said:

        Aveam in vedere ca blogul detine o dualitate de opinii, daca ai fi ales sa parasesti barbatul nu ar mai exista antagonismul dintre voi doua… Nu de alta dar tu esti sotia in acest blog si ai o imagine care o vede lumea care il citeste

      • mblowblog Said:

        o sotie care isi insala sotul, nu mai e sotie?🙂

  3. Barnaby Said:

    First, this is brilliant and a lifesaver. Thank you so much for sharing this.

  4. repsik Said:

    e foarte interesant, si streant totodata, am facut si eo candva insa a fost invers, si nu am putut sa ma bucur de noua explorare a feelingurilor celui ce deja este fost concubin

  5. lugojan Said:

    daca sotia este intr’o casnicie :”deschisa”, ramane in conditia de sotie, “pe hartie “! daca isi inseala sotul “unilateral” si nu divorteaza, se minte pe ea si restul lumii !

  6. […] sursa: xblowblog.wordpress.com […]

  7. Salutare, drag blogger!

    Inițial vreau să-ți mulțumesc pentru activitatea ta internautică!
    Cu plăcere lecturez articolele semnate de tine și recomand și altora același lucru.
    Să știi că această postare a întrat în vizorul meu pentru revista blogurilor în cadrul emisiunii „Blogosfera Radio: Seara pe on-line cu Rodion” din 11 iunie 2013.
    În această ediție, împreună cu actrița Teatrului Național “Mihai Eminescu” Ana Tkacenko, am fost inspirați de rîndurile semnate de tine.
    Te invit pe tine și vizitatorii tăi să asculții discuțiile pornite de la lectura acestui articol acesînd link-ul: http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion-si-ana-tkacenko/

    Notă: Acest talk-show despre și împreună cu cei din lumea virtuală îl puteți asculta în fiece marți de la 20.15 la 21.00 on-line la Radio Moldova Muzical (http://trm.md/ro/radio-on-line-muzical/ )
    Orice ediție înregistrată a emisiunii o veți găsi pe http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/

    Cu gratitudine,
    Realizatorul şi producătorul
    Rodion Guștiuc


{ RSS feed for comments on this post} · { TrackBack URI }

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: