Posts Tagged ‘9 luni’

Rodul dragostei noastre

Uneori, seara înainte de somn, aprind lumânări aromatizate.

Lumânarea din seara asta avea  un miros foarte placut, dar care imediat mi-a provocat un discomfort psihologic, apoi greaţă, apoi dureri de cap, nelinişte, frică, plictiseală, dor. O senzaţie puternică, cunoscută…dar nicidecum nu-mi puteam da seama de unde.

Am mers în odaia puiuţului meu mic sa-l sărut, să-i spun nopate bună. Şi abia acum, în ochii ăştia mari, albaştri am descoperit misterul mirosului. În seara asta am aprins întâmplător lumânarea pe care o aprindeam în maternitate,  zilnic, timp de o săptămână, înainte să apară păpuşa mea pe lume .

Discomfortul a fost provocat din cauza atmosferei de spital. Nu puteam înţelege de ce femeile însărcinate se comportă ,se îmbracă şi sunt tratate de personalul mediacal de parcă ar fi bolnave. Eram plictisită de atmosfera asta de lene, de boală, de surori medicale făţarnice, de lipsă de interlocutori interesanţi. Îmi era foarte dor de compania soţului meu. Vroiam foarte mult să fac dragoste cu el.

Starea de nelinişte era din cauza medicamentelor pe care a trebuit să le iau în această săptămână. Îmi era frică ca ar putea afecta bebeluşul. Aveam o luptă interioară între opiniile medicilor, care spuneau să stau în pat, sub picurători…şi intuiţia care îmi spunea să-i trimit pe toţi naibii, să vin acasă, în patul meu confortabil şi să aştept momentul ăsta magic în braţele iubitului meu. În braţele omului căruia într-adevăr îi pasă de mine şi de îngeraşul nostru.

Dar starea de frică şi grijă faţă de viaţa care are să se nască din tine, te face să uiţi de propriile sentimente. Să uiţi de tine. Să suporţi dureri insuportabile, să ţi se vorbească dur. Toată durerea asta se transformă ,într-un moment, în frică. Frică că nu ai să fii suficient de puternică. Că ai să faci ceva greşit, care ar putea să-ţi rănească  puiul. Te face să te simţi, nimic mai mult decât un ambalaj. O cutie pe care trebuie s-o rupi repede, în bucăţi, pentru ca să salvezi la timp conţinutul.

Durerea ta nu contează deloc, nici ceea ce spui nu contează. Pentru că spui aiureli, de care nici nu-ţi poţi aduce aminte mai târziu. Strigătele tale nu contează, pentru că toată grămada asta de oameni care îţi strigă ceva greu de descifrat, te apasă pe burtă, îţi bagă  în vagin mâinile pînă la încheieturi,..ei nu au nevoie de strigătele tale. Ei aşteaptă un strigăt mult mai important.

9 luni au fost un fleac pe lângă o zi jumătate în travaliu. Apoi am auzit strigătul pe care îl aşteptam cu toţii. Nu  a fost fericirea pe care am aşteptat-o 9 luni. Doar o stare de uşurare, un fel de bucurie a unui om care tocmai a reuşit să scape de moarte. Bucurie că am reuşit să nu traumez copilul, că nu l-am sufocat.

Nici când l-am simţit pe  burtă nu am simţit fericirea pe care o aşteptam.Doar mi-am confirmat statutul de ambalaj. Acum fără puiuţ în mine, eu mă simţeam atât de goală în interior… Iar 3,500gr îmi păreau cât 35 de kg.

Am simţit  mâna soţului, apoi am observant că zâmbeşte. Am înţeles că mi-am îndeplinit bine misiunea şi imediat mi s-a făcut frig şi somn. Nu mă lăsa să adorm medicul care îmi cosea rupturile. Anestezia nu a început să lucreze nici după ce a terminat de cusut.

Toată oboseala asta mi s-a pus ca o ceaţă pe ochi şi nu-mi puteam vedea copilul.Îl simţeam cum suge din sân, dar nicidecum nu-i puteam desluşi trăsăturile feţii.

L-am văzut clar abia peste 3 zile, când am venit acasă. Când atmosferei rece de spital ia luat locul asta cu care m-am obişnuit eu. Atunci sânii mi s-au umplut cu lapte şi puiul meu a mâncat prima dată pe săturate şi era sătul şi calm. Abia atunci am descoperit  liniştea şi fericirea pe care am aşteptat-o timp de 9 luni- În ochii ăştia mari şi albaştri ca ai Lui şi în zâmbetul dulce şi sincer ca al meu 😉

Advertisements

%d bloggers like this: