Posts Tagged ‘cuplu’

frumuseţe vs sexualitate

Ce-i aia sexualitate si cum se manifesta pana la urma?

E întrbarea pe care mi-o pun involuntar  ori de câte ori văd bărbaţi care îşi înşeală soţiile cu femei mai urâte decât ale lor. Când spun urâte, nu vorbesc doar de ovalul feţei, mărimea ochilor şi acurateţea manichiurii.

Sunt bărbaţi care preferă să amâne întâlnirea obişnuită cu o pereche de picioare lungi pentru altele scurte şi crăcănate, renunţă pentru câteva ore la o pereche de sâni voluptoşi pentru nişte sfârcuri puţin umflate, fundurile bombate sunt trădate cu scânduri plate. De ce? Cum se poate explica asta?

Oricât am încerca să ne amăgim,adevărata sexualitate, nu e neapărat vizibilă. Mă tem că armele pe care le utilizează cele mai multe femei în acest sens, sunt bune doar pe termen scurt. Au efect cât o bere care parcurge rapid binecunoscutul itinerar : ochi-nas- gură- burtă- budă.

Bărbaţii dependenţi de bere sunt cei care nu au încercat droguri. Avantajul drogului e că provoacă mai multă saisfacţie şi…dependenţă. În plus e mai complicat să treci la alt tip de droguri. Aici nu te mai atrage eticheta, publicitatea şi recomandarea  prietenilor. Tot ce conteaza este efectul şi dependenţa pe care nu o poţi controla.

Sexualitatea trupească este,de sigur, un avantaj, dar nu şi o garanţie.

Amatorii de bere, o sa-mi sară bineînţeles în cap. Că sânii, picioarele, fundul, ochii sunt elemente care i-au înmuiat din creştet până-n tălpi concentrând toată  forţa într-un singur punct. Şi-apoi relaţia asta durează şi azi.

O fi. O fi fost ceva mai tare în paharul cu bere.

Amanta lui Vasile ştie să-l mângâie pe creştet exact ca maică-sa. Alături de ea se poate simţi puternic. Se simte liber. Protejat. Important. Ea are întotdeauna o explicaţie bună pentru toate eşecurile lui.E la curent cu reuşitele lui profesionale şi vorbeşte entuziasmată despre ele.  E o relaţie fără de obligaţiuni, întrebări, supărări, păreri de rău. Toate Astea îl relaxează pe Vasile chiar mai mult decât blowjobul pe care ştie să i-l facă perfect. El ştie că amanta e mai urâtă decât soţia. Totuşi din punct de vedere sexual se simte mai bine cu amanta. Habar n-are ce-l atrage la ea. Nu se complică în explicaţii, crede că e o simplă slăbiciune bărbătească. Bineînţeles nu va oficializa niciodata relaţia asta. E sigur că va trece.

Pănă una alta foloseşte fiecare minut liber pentru o doză nouă de stupefiant.

 

 

 

 

Advertisements

Să fie clar că mă iubeşte.

Noi doi ne mai ţinem de mână.  Nu ştiu de ce .Aşa e mai simplu să mergem alături, îmi place să-i simt mâna, ori poate e o obişnunţă. În Moldova de mână se ţin doar cei necăsătoriţi, ori cei proaspăt căsătoriţi. Se întâmplă foarte rar să vezi cupluri de peste 30 ţinându-se de mână.

Mă întrebam când şi de ce culplurile decid să nu se mai ţină de mâini. E o decizie conştientă, ori se întâmplă de la sine. E pentru că cei doi au învăţat deja să meargă într-un pas fără a se ţine de mână, ori pentru că nu mai contează dacă cineva rămâne un pic în urmă? Ori poate gestul e interpretat pur ca o exteriorizare a sentimentelor, de care, la un moment dat, nu mai are nevoie nimeni.

Ţie îţi place să-ţi exteriorizezi dragostea, dar să fie exteriorizată dragostea cuiva pentru tine? Să ştie toată lumea că eşti iubit(ă), venerat(ă), Idolatrizat(ă).

Vorbesc despre cererile în căsătorie transmise în direct la TV; nunţile în zbor cu paraşuta; declaraţiile de dragoste în public; placate cu inscripţia “te iubesc” agăţate cu cleştişoare de sforile din faţa blocului, mai nou panouri publicitare mari cu forografia persoanei dragi peste care e scrisă o declaraţie de dragoste ori o cerere în căsătorie; de sumele mari pe care le plătesc unii miri pentru a avea fotografia publicată în revista “Nunta”.

Evident, dragostea nu devine nici mai mare si nici mai veşnică, după ce e făcută publică.Totuşi lumea visează la spectatori. Cât mai mulţi, cât mai uimiţi, cât mai invidioşi.

Pe de altă parte sunt persoanele care o să râdă în hohote de banalitatea declaraţiilor publice de dragoste,  de nebunia mirilor care vor să iasă în evidenţă. Vor face o mimică de dezgust profund observând placate ieftine care costă o groază de bani. Nu-şi vor lua niciodată soţia de mână, nu o vor săruta în public, nu vor face complimente publice, decât poate ironic. Dar vor iubi sincer, toată viaţa, poate…

Pe mine m-ar incomoda sincer o declaraţie publică de dragoste, m-aş supăra rău să mă descoper pe un panou urban. Consdier absolut iraţională decizia de a da bani pentru ca să ţi se publice muntra în revistă, m-aş simţi înjosită dacă mi-aş descoperi numele alături de o declaraţie de dragoste scrisă pe gard.

Totuşi mi se înmoaie picioarele ori de câte ori îmi spune că mă iubeşte în faţa cuiva. Îmi place când îmi aduce flori la serviciu, mai mult decât când mi le adduce acasă. Îmi place când îmi sărută mâinile în stradă, mă priveşte îndrăgostit, mă cuprinde şi mă ţine strâns de mână, parcă temându-se să mă piardă. Îmi place să fie clar că mă iubeşte.

 

 

 

 

De cât mister are nevoie un cuplu?

Mie îmi place să umblu goală prin casă şi să dorm goală îmi place, şi mi-ar mai plăcea ca atitudinea lui în privinţa asta să se rezume la admiraţie, ori cel puţin să nu aud fraze de genul:

M, tu iar umbli goală, poate îmbraci ceva!

Problema lui constă în faptul că ar putea să mă vadă vre-un trecător nocturn care se cască prin geamuri străine, asta spune El.

Dar să fie oare de vină doar sentimentul de proprietate puternic dezvoltat?

O femeie goală, este probabil, ca un subiect fără de intrigă. Dar , pe de altă parte, despre ce fel de intrigă poate fi vorba după atâţia ani, în care ai reuşit să studiezi fiecare aluniţă, fiecare rid, fiecare por…

O femeie goală nu păstrează nici o enigmă. Dar ce surprize poate oferi un corp pe care îl ştii pe de rost?

O femeie goală nu mai are cu ce să-ţi uimească privirea, în momentele în care ar vrea s-o facă.

O femeie goală e ca un dar de Crăciun fără de ambalaj.

Fără enigmă, fără mister, fără secrete, fără intrigă,fără ambalaj.

Pe de altă parte, pentru mine sunt suficiente emoţiile pe care le-am simţit când l-am despachetat pentru prima oară, le păstrez cu plăcere în amintiri. Şi de atunci în coace îl admir, îl iubesc şi îl vreau gol-goluţ.

Admir cu plăcere fragmente din filme vechi, în care Ea îşi scoate ruşinată hainele, întoarsă cu spatele la el, îşi ascunde sânii în palme, roşeşte la privirea lui pătrunzătoare, îşi ascunde ruşinată corpul sub cămaşa lui, după ce au făcut dragoste. Momente deosebit de tandre, dulci şi inocente.Prin care am trecut….de care am trecut.

Nu-mi place să păstrez lucrurile ambalate. Nici corpul, nici gândurile, nici emoţiile. Mă simt mai bine când toate se văd clar, sunt bine aranjate, aşa ca prezenţa lor să-ţi aducă plăcere, să le poţi şterge de praf la timp, ori să le arunci când devin inutile.  Şi corpul, şi emoţiile şi gândurile mele au nevoie de libertate, de claritate, de transparenţă şi echilibru. Nu mai am nevoie de mister.

Cât de mult contează banii într-o relaţie?

Există o idee din astea general acceptate, că nu ai dreptul moral să-ţi faci familie până nu câştigi mulţi bani, până nu ai apartament, maşină, statut social. Banalitate din seria: Nu ai voie să iubeşti până nu termini şcoala, să faci copii până nu ai casă proprie, să mori până nu ti-ai asigurat viaţa.

Bărbaţii se pare că s-au împărţit în două categorii: Cei care acuză şi cei care se pot folosi de femei visătoare la prinţi bogaţi.

De ce visează atât de hapsân femeile?

  1. Ei bine, un motiv ar putea fi poveştile din copilărie. În poveşti,  pentru a fi ideal masculin,  e suficient să fii prinţ pe cal alb, cu tată rege, castel, împărăţie şi alte atribute indispensabile unui prinţ veritabil.
  2. Un alt motiv este, probabil, faptul că femeile se îndrăgostesc, mai degrabă de reflecţia lor în ochii bărbatului, decât de bărbatul în sine. Cadourile scumpe au efectul complimentelor bune. Adică eu sunt atât de bună, încât el face tocmai asta pentru mine.
  3. Un motiv prostesc, dar real este lauda. Femeile pur şi simplu vor să se simtă bine în faţa prietenelor. Vor ca toate fetele să vorbească despre trofeul pe care a pus EA mâna.
  4. Dorinţa de a fi admirată. Un bărbat bogat îi poate asigura ţinute la modă, cosmetică scumpă, abonamente la fitness, maşină de lux, bijuterii lucioase şi alte fleacuri care vor trezi invidia altor femei şi admiraţia bărbaţilor din prima categorie.
  5. Banii înseamnă Putere. Putere financiară. Iar puterea e calitatea pe care femeile o adoră la bărbaţi.

Mda, asta face parte din realitate. Dar este şi o altă parte a realităţii:

  1. Dacă alegi o fată care a reuşit să depăşească vârsta poveştilor, s-ar putea s-o faci să uite de prinţi.
  2. Darurile pot fi importante, însă o femeie va aprecia, mai degrabă străduinţa, efortul, sacrificiul făcut de bărbat, decât costul obiectului. Ceea ce înseamnă că un trandafir de la un bărbat cu venit de 100USD lunar poate avea acelaşi efect ca un inel cu diamant de la un bărbat cu 1000USD lunar.
  3. Pe asta care vrea să se laude, o scoţi automat din listă pentru că tu vrei să te simţi bărbat, nu trofeu.
  4. Dorinţa de a fi admirată i-o poţi potoli şi singur.
  5. Puterea financiară, nu e unica putere accesibilă  bărbaţilor. Fii puternic moral şi ea va aprecia asta.

Un bărbat fără de bani nu respinge prin sărăcie, ci mai degrabă prin umilinţă, prin impotenţă, prin invidie. Nu contează cât câştigi, atâta timp cât eşti sigur de forţele tale, ai demnitate, nu te plângi, eşti stăpân pe situaţie, te simţi împlinit, ai scopuri şi suficientă dorinţă şi energie pentru a ţi le realiza.

Cineva m-a întrebat dacă aş putea vorbi la fel de simplu despre importanţa banilor într-o relaţie dacă aş avea un soţ şomer.

Sincer, eu nu ştiu. Ştiu însă că aş aprecia mult mai mult un bărbat care lucrează hamal, decât unul care stă acasă şi nu depune suficient efort pentru a-şi găsi ceva de lucru. Indiferenţa, iresponsabilitatea, slăbiciunea – sunt lucruri care deranjează mult mai mult decât lipsa banilor.

Adesea ne aducem aminte primii noştri ani împreună. Eram foarte tineri. Nu aveam nici loc de muncă şi nici măcar vreo idee clară de perspectivă. Trăiam fiecare cu părinţii lui, în diferite colţuri ale oraşului şi foarte des trebuia să alegem dacă dăm banii de buzunar pe drum ori prezervative.

Abia după trei ani ne-am permis să mergem, pentru prima data,  împreună, la mare – la Zatoka, iar peste 4 ani deja în Antalya, intr-un hotel cu 5 stele. Azi avem casa noastră proprie. Salarii decente. Şi suntem la fel de îndrăgostiţi ca şi atunci când nu aveam nimic.

Poţi iubi două persoane concomitent?

Ţie ţi-e cunoscut sentimentul acesta? Când eşti într-o relaţie perfectă, cu un om cu care ai trecut prin multe deja, cu un om căruia îi datorezi totul, cu un om pentru care ţi-ai da viaţa, pe care îl iubeşti nespus…Şi brusc apare alt om – străin, dar care îţi provoacă fluturi în stomac. Apare ca o turbulenţă, ca un cutremur, ca un uragan care începe să distrugă tot în ce-ai crezut,tot ce-ai realizat, te dă jos de pe picioare, îţi transformă mintea în haos. Şi toată învălmăşeala asta din frică, dorinţă, vise sparte, principii aruncate pe jos, păreri de rău, cuvinte multe care plutesc în aer ca un fum negru, prin care e greu să vezi şi cu care e greu să respiri..toate astea îţi par, pentru un moment -Dragoste. Şi uneori chiar ar putea să fie!

Totul începe, de regulă, cu o conversaţie plăcută, un schimb original de replici, un zâmbet. Apoi se transformă într-o ceaşcă de ceva fierbinte servită împreună, continuă cu pretexte pentru întâlniri şi se acutizează cu prima atingere întâmplătoare.

Şi fără sa bănuieşti că se întâmplă ceva, îţi spui ca e doar o relaţie frumoasă şi nevinovată de prietenie. Nu e nimic rău într-un interlocutor interesant, nu e nimic rău să te simţi bine şi să râzi fericit la glume bune, nu e nimic rău să-i poţi sta alături ore întregi fără să schimbi o vorbă..Serios! ce poate fi rău într-un suflet pereche, deci nu e nimic rău nici intr-o îmbrăţişare prietenească, ori un sărut  de mână, ori de obraz…Chiar nu e nimic rău! Dar sincer vorbind e greu să-ţi dai seama unde începe răul. Deoarece..cu cât e mai rău, cu atât e mai bine!

Ş-apoi vine şi momentul acela în care binele se încâlceşte în rău, atât de tare că nu mai înţelegi care şi unde e. Momentul în care conştiinţa îţi spune să alegi. Şi tu nu vrei sa renunţi la nimic. Veri să te prefaci orb, prost, să mai simţi un pic fluturii, dar şi pământul de sub picioare. Simţi că iubeşti două persoane concomitent şi nu ştii la care să renunţi. Dragostea nouă se simte mai tare, ca-i nouă, proaspătă, cu fluturi şi ameţeli. Dragostea veche e testată. Dragostea nouă te priveşte cu pasiune, e nebună, flămândă. Dragostea veche ştie să-ţi aducă multă plăcere, e înţelegătoare, e stabilă. Dragostea nouă e atractivă pentru că nu e cucerită până la capăt. Dragostea veche înţelege şi iartă.

Şi te pomeneşti că nu mai ştii care dintre ele e Dragoste adevărată. Că doar ai citit peste tot că dragostea adevărată e doar una în viaţă şi e veşnică. Iar ţie ţi se întâmplă două odată…şi nu se ştie dacă nu urmează şi altele… Te uiţi speriat cum un roi de fluturi pot distruge cu aripile o cetate mare, pe care ai construit-o ani la rând.

Apoi înţelegi că ceva nu e curat la mijloc. Fluturii nu pot face aşa ceva. Ori, cel puţin nu ar trebui să poată. Îi laşi să se calmeze un pic. Incluzi raţiunea la maxim şi începi să-i distrugi. Să-i striveşti câte pe unul cu mâinile cu picioarele, cu privirea, îi înăbuși în ignoranţă, în timp, îi ademeneşti departe de cetate.. Apoi fugi! Fugi cât te ţin picioarele, închizi poarta cetăţii, cazi vinovat în genunchi şi plângi. Sunt lacrimi de părere de rău pentru că tocmai ai pierdut ceva frumos; lacrimi de putere, pentru că ai putut renunţa la ceva rău;  lacrimi de ruşine că ai fost slab; lacrimi de milă că ţi s-a întâmplat tocmai ţie. Dar dragostea veche, te întâlneşte înţelegător, cu cetatea pe jumătate reparată, cu uşa larg deschisă. Îşi dă bine seama despre tot, dar nu pune nici o întrebare. Te sărută, te cuprinde, te acceptă.  Dragostea veche înţelege şi iartă. Pentru că e unică şi veşnică!

 

Exhibiţionism juvenil

Acum a cam trecut perioada asta, dar odata cu apariţia soarelui, vor apărea neapărat si tinerii care se sărută fierbinte, se ating şi fac petting pe băncile din parcul central, în înghesuiala din transportul public, în scările blocurilor de locuit, în lifturi, în subterane, peste tot.

Ei, dar exhibiţionism îi spun eu, şi încă din ăştia de-al de mine care se uită indignaţi la pornografia sezonieră, făcându-se că au uitat cum e să vrei să faci sex şi să nu prea ai unde.  Pentru că ei , de fapt, caută intimitate.

Acum dacă stau să-mi amintesc, cum era când nu aveam nici casă proprie, nici maşină…găsesc cu siguranţă ce să-mi amintesc. Ma enervau la maxim babele care se holbau la noi când ne sarutam în troleibuz, dar mai ales când începeau să ne certe pentru asta. La 16 ani e greu să înţelegi de ce.

Ş-apoi noi ne sarutam doar. De unde să ştie babele că se putea şi mai mult…

De unde să ştie ele câte se pot face pe scaunul din spatele ultimului autobuz ori microbus, ori în centrul celui mai public parc, fiind îmbrăcată în fustă scurtă şi jaca lui mai lungă, îmbrăcată pe mine ca să-i ascundă mîinile. Dar parcurile mai puţin publice sunt, în general, loc perfect pentru orice fel de perversiuni…şi când ajungi acasă, în scara blocului, după miezul nopţii, nu te poţi nicidecum abţine de la un ultim sărut, de la o ultimă atingere, de la…câte nu te poţi abţine în scara blocului…

Şi toate astea par atât de intime la 16 ani….  Dar abia cum te faci cu acoperiş deasupra capului, fie el şi al unei rable pe roţi, toata intimitatea lor ţi se pare ecxhibiţionism şi începi să le dai dreptate babelor.

Eram aproape de absolvirea liceului când profesoara de engleză a intrat ,noaptea, exact în scara blocului, unde noi ne “spuneam la revedere până a doua zi”. Tabloul pe care l-a prins ea, era în limita decenţei, dar însăşi ideea că o elevă se pupă noaptea pe scarile blocului, părea mai mult decât indecentă.

Orele de engleză deveniseră un adevărat chin pentru mine, chiar dacă atiudinea ei  nu părea a fi schimbată.

Abia la Balul de absolvire s-a apropiat de mine şi mi-a spus: Copii, eu vă invidiez atât de mult. Dragostea la vârsta asta e atât de dulce. ..

 

 

Lucruri mărunte

(inspirat de la CEZICEU) http://ceziceu.ziarulstrazii.com/momentele-de-fericire-sunt-facute-din-maruntisuri-3088.html

любовь моя!

К сожалению,условия варения каши, не позволяют мне ею позавтракать.

Придется искать в холодильнике что нибудь другое.

Я тебя люблю, так, как тебя никто никогда не любил и не полюбит.

Навеки твой  XXX

Notiţa asta am găsit-o azi dimineaţă pe masa de la bucătărie, sub cutia cu cereale. Credeam că-l pot convinge să-şi gătească ceva sănătos dimineaţă…ei , dar nu despre asta e vorba…

Cred că am primit câteva sute de bileţele de genul acesta de la EL. Mai întâi mi le transmitea prin colegii de clasă, apoi le găseam pe paginile conspectelor de la universitate, mi le lăsa pe birou sub o tartina, o ciocolată, ori o cană cu ceva fierbinte. Mi le trimitea acasă prin poştă, iar acum mi le lasă, dimineaţa, în diferite colţuri ale casei.

Eu nu am un loc anume unde păstrez aceste bileţele, dar nici nu-mi aduc aminte să fi aruncat vreunul vreodată. Aşa că pot găsi asemenea bileţele periodic în buzunarele unor haine mai vechi, în agende, carneţele, în sertarul cu lenjerie, în cărţi…

La prima vedere notiţele vin să mă anunţe scurt despre ceva mai mult, ori mai puţin important. Dar în fiecare dintre aceste bileţele e foarte multa dragoste şi ceva care mă face să zâmbesc…E parcă un mărunţiş, dar dă atâta culoare relaţiei noastre…

Un alt mărunţiş important pentru mine sunt florile. Eu întotdeauna am buchete de flori vii. Fie acasă, fie la birou.  Nu sunt neapărat dintre cele mai scumpe. De regulă sunt flori de sezon pe care mi le cumpără  în drum spre casă, ori spre locul meu de muncă, de la o băbuţă, care îi vinde florile cu preţ dublu, îl roagă să i le cumpere pe toate pentru că i-au rămas puţinea  şi vrea să plece acasă.. Şi el îi mai lasă încă 10 lei, pentru că i se face milă de ea.

În schimb, fiecare al doilea om care intră în biroul meu spune: „ În biroul tău miroase atât de frumos, tu întotdeauna ai flori vii” şi asta mă face să mă simt bine.

Îmi place că nu uită niciodată despre aniversările noastre. Noi avem două importante. Ziua în care am hotărât să fim împreună şi ziua în care am hotărât că  nu ne vom mai schimba niciodată părerea în această privinţă.  Sunt două zile pe care noi le sărbătorim în fiecare lună. Ele sunt motiv să ieşim undeva împreună, să cumpărăm ciocolată mai scumpă ca de obicei, să deschidem o sticlă, să ne jucăm înainte să facem dragoste, să ne spunem mulţumesc unul altuia, ori să ne bucurăm de o cină romantică acasă,  la masa cu flori vii.

Şi  când facem dragoste tot sunt lucruri mărunte care contează mult. De exemplu, înainte să am orgasm, el adesea îmi astupă urechile, şi asta îmi face orgasmul mai puternic. Eu nu ştiu să explic acest fenomen. Şi nici nu ţin minte când a început. Ştiu că EL l-a descoperit. Iar după ce facem dragoste, El îmi sărută palmele şi ochii…

Curios lucru, cum mărunţişurile îţi pot aduce plăceri substanţiale…

De ce luptăm pentru bărbaţi care nu ne iubesc?

 

-Pui, tu ştii cât de mult te iubesk. Eu nu o să te înşel niciodată. Eu o să fiu întotdeauna cu tine.

-Şi dacă nu o să mai iubeşti?

-Tu nu o să afli asta niciodată. Eu oricum voi fi cu tine. Iar tu cu mine pentru ca ne-am promis asta unul altuia!

Asta e o frântură de discuţie sinceră, între noi doi, la miez de noapte. Pana la orele 20.00 noi nu avem posibilitatea sa interacţionăm decât prin discuţii telefonice ori Skype. Apoi, acasă urmează cina târzie, băiţa puiuţului nostru mic, jocuri, hohote de ras, somnul, apoi ne ducem şi noi în duş. Şi , cam după miezul nopţii ne pomenim tete-a-tete. În funcţie de cum a mers ziua, fie ne certăm, fie facem dragoste. Şi una, şi alta ne i-a cam o ora jumătate. Apoi adormim buştean. Ei, sunt şi zile în care încercăm să nu adormim buştean, în duş.

Seara cu pricina, după cum v-aţi dat seama, a fost una fără de sex. Nu-mi aduc aminte decât foarte rar motivul certurilor noastre. Marea lor majoritatea au, însă, aceeaşi concluzie. Probabil caracteristică multor cupluri:  „Tu nu mă mai iubeşti ”. Şi EL îşi adună fărâmiturile din energia acumulată în 4-5 ore de somn şi epuizată într-o zi grea de muncă şi interacţiuni cu colegi îngâmfaţi şi şefi severi; şi găseşte argumente cu care să mă convingă că mă iubeşte. Şi eu îl cred şi adorm liniştită.

De data asta argumentele lui au venit ca un ciocan peste cap. Cum adică sa nu-mi spună dacă nu o să mai iubească? Poate nici nu mă mai iubeşte şi stă cu mine din obligaţie, pentru că a promis, pentru copil?!

-Eu te iubesk, a spus EL somnoros, din ultimile puteri. Eu- tăcută şi supărată aşteptam argumente….Dar în câteva secunde un sforăit sonor mi-a făcut aluzie să-mi pun pofta în cui.

Câteva ore de meditaţie pe fonul sonor de somn dulce şi atingerile lui irezistibile în următoarea dimineaţă au epuizat conflictul. Totuşi ideea mă mai frământă. Cum e să dormi cu cineva în acelaşi pat, din obligaţie. În fiecare zi, o viaţă întreagă. Cum e să faci dragoste cu cineva pe care nu-l iubeşti, să închizi ochii şi să vezi pe altcineva. Cum e să trăieşti cu gândul că poate se va întâmpla o minune şi vei fi , în sfârşit cu persoana pe care o iubeşti. Cum e să conştientizezi că satisfacţia ta psihologică şi fiziologică nu se poate întâmpla decât prin minciună, prin înşelare. Cum e să te prefaci că iubeşti?

Mi-am adus aminte de o prietena de-a mea care a fost, un timp, într-o relaţie cu un bărbat căsătorit. O relaţie frumoasă, cu multă pasiune. Dar şi multă minciună. Relaţia a luat sfârşit când au început telefoanele soţiei disperate. Amantul o ruga să nu plece, să mai aştepte, că poate obţine divorţul, ca oricum nu se mai iubesk şi stau împreună de dragul copilului. Soţia a avut o tentativă de suicid, apoi a nimerit în spital. După care Amantul a sunat-o peprietena mea şi a spus că renunţă la dragoste pentru familie.

În istoria asta toţi au doza lor de vina. Totuşi cel mai greu îmi e să înţeleg: De ce luptă femeile pentru bărbaţi care nu le mai iubesc; De ce luptă pentru bărbaţi care le trădează cu atâta uşurinţă; Pentru bărbaţi care stau la picioarele altor femei. Pentru bărbaţi pe care, nici ele probabil nu-i mai iubesc.

Probabil e imposibil să răspunzi la această întrebare fără să ai experienţa acestor femei.

Cine-i mai pervers?

Lui îi place să mănânce în pat. Mănâncă tot, de la prajituri fărâmicioase până la fructe lipicioase…ori sâni acoperiţi cu frişcă. Eu nu prea suport mancarea în pat ori pe corp. Eu cred ca dormitorul e doar pentru somn şi sex şi nu pot gasi nici o tangenţa între sex şi produsele alimentare. Din punctul ăsta de vedere cred ca EL e un pic pervers. Pe de alta parte cât de normal e sa accepţi mai degraba sexul anal, ejacularea pe faţă, cuvinte vulgare, mâni şi picioare încătuşate, palme peste fund … decat o bucată nevinovată de prăjitura cu miere pe… buric?

Cine dintre noi doi e mai pervers? Şi ce înseamna , de fapt, sa fii pervers?

 Psihologic vorbind perverşi sunt oamenii pe care îi excită obiecte care nu au nimic în comun cu sexul. Deci daca eu stau goala în pat şi mănânc căpşuni , iar tu eşti excitat mai degraba de capşuni, ori de pantofii de lângă pat- Te poţi considera oficial PERVERS. Partea proasta este că eu nu te pot ajuta sa scapi de perversitatea asta.  Ea a fost greşit educată în perioada pubertăţii. Atunci sexualitatea ta exagerata se orienta în toate direcţiile odată. Cu timpul trebuia să înveţi s-o direcţionezi corect, dacă nu ai reuşit la timp, acum ai nevoie de ajutorul unui doctor.

 Partea bună este ca eu aş putea sa nu fiu deranjată de abaterile tale sexuale. S-ar putea să-mi placă să ţin în mâna stângă patru capşuni la care tu să te concentrezi, pentru ca eu sa savurez o erecţie mai dură şi mai de lunga durata ca de obicei. Asta va fi secretul nostru. Şi cui îi pasă ca alţii fac sex fără de căpşuni daca noi doi ne simţim bine aşa?!

 Peste perversiunile sexuale se poate trece uşor dacă avem cu cine le împărţi, dacă e cineva care să le înţeleagă. În fond libertatea ta sexuală nu e limitată decât de libertatea partenerului tău. Trebuie să te opreşti atunci când înţelegi că ai putea să-l traumezi fiziologic ori psihologic.

 Şi mai e ceva important. Azi am cumpărat o cutie de frişcă. Deseară îmi transform sânii în desert. Fac asta pentru că ţie îţi place, dar şi pentru că ştiu sigur că …dacă …la un moment dat, eu nu o să mai suport deloc frişca pe sâni,… tu o să renunţi la frişcă, nu la mine.

Dor

Cum se întâmplă că noi, femeile, avem nevoie să schimbăm bărbatul de lângă noi? Paradoxul e că ne îndrăgostim de un fumător microbist. Care n-are habar de modă şi stil, îşi cumpără blugi noi doar când se rup cei vechi şi îi combină cu absolut tot ce are în dulap, urăşte să meargă la cumpărături şi nu se pricepe să ne facă cadouri.Iar după,  vrem alături un nefumător căruia îi place teatrul, îmbrăcat la patru ace, care nu uită de nici o aniversare şi ne face exact cadoul la care am visat noaptea trecută.

 Puţine dintre noi vor recunoaşte că fac asta. Dar e suficient să ne uităm la prietenii nostri din adolescenţă, la colegii de liceu. Dacă au puţină burtă, cămaşă clasică, cravată şi pantofi lustruiţi, sunt căsătoriţi, cu siguranţă.

Avem cu toate talent la acest capitol şi îl putem ascunde reuşit  în grija faţă de iubiţii noştri. Pentru că îi iubim enorm nu îi mai lăsăm să meargă singuri la cumpărături, mergem să-i ajutăm să-şi aleagă ceva mai bun. Le umplem agenda cu fel de fel de aniversări săptămânale, cu evenimente mondene până nu mai rămâne nimic din El, până se transformă în NOI. Ne place să controlăm situaţia. Decidem în locul lor. Nu le lăsăm suficient spaţiu de manevrare şi apoi ne plictisim. Ne plictisim pentru că nouă ne plac suprizele. Dar de unde surprize dacă noi facem agenda?

Soţul meu a lăsat fumatul 3 ani în urmă, la insistenţa mea. Iar azi,… azi mi s-a făcut un dor nebun de fum de ţigară.

Cu dragoste….

Când ne-am gândit noi că e timpul să transformăm relaţiile noastre platonice în unele mai pământeşti, am trecut direct la sex oral. Unii trec, fără milă, blowjoubul la categoria-sex vulgar.Eu nu. De exemplu 69… pentru mine, este o formă de sex, care implică mai multă dragoste decât restul.

Am auzit de nenumărate ori cum că blowjobul ar fi urât, murdar, vulgar. Eu consider că e o formă deosebit de frumoasă şi plăcută de a-ţi exterioriza sentimentele. Pentru cei care nu ştiu cum e să faci blowjob cu dragoste, explic:

 Blowjobul e un fel de preludiu pentru mine. Îmi place să stau în genunchi, între picioarele lui să îi sărut burta, picioarele, zona din jurul penisului, până acesta se face mare de plăcere. Alteori îl iau tot în gură, aşa mic şi moale şi îl sărut, îl ling, îl sug… până nu-mi mai încape în gură…

Când îşi capătă forma lui ideală  îl apuc cu ambele mâini şi îmi mai rămâne o porţiune măricică pe care îmi pot plimba buzele şi limba de sus în jos,… de jos în sus. Apropo eu îi zic Mambo ori Lollypop…. Apoi cu limba foarte fermă îi ling puternic vârful caramelei şi zona din jurul căpşorului.Îl lovesc cu limba, îl apăs. Fac asta doar câteva secunde, ca altfel exploadează. El îmi apucă părul roşcat şi-l prinde cu o mână în spate să poate savura imaginea.

Îmi umezesc bine caramela, …Toată , din vărf până la testicule. Uneori o fac cu multa saliva, alteori cu lubrifiant , pe care îl torn de-a lungul penisului ca mierea pe prăjituri. Când e umed şi foarte lunecos încep să-mi plimb palmele strânse pe penisul lui mare. Uneori ambele mâini în aceeaşi direcţie, alteori în direcţii diferite. Apuc penisul de la bază, foarte gingaş şi-mi strâng mâna în timp ce o mişc circular spre vârf. Fac acelaşi lucru cu a doua mână, îmi las mâinile să se intersecteze şi să se atingă în timp ce lunecă de-a lungul penisului gros şi tare. El adoră să-mi vadă mîinile mişcându-se gingaş pe penisul lui. Apoi o mînă lunecă spre testicule, în timp ce a doua îşi intensifică mişcările. Apuc uşor testiculele, apoi le sărut intens, mult, le ling, după care le iau câte una în gură şi le sug tare. Între timp mina dreaptă lunecă în sus, în jos cu mişcări circulare, strângându-se spre vârful penisului ca şi cum l-ar mulge.

 Mâna stângă îi ia locul. Lunecă pe toată lungimea, se roteşte, se strânge spre vârf. Apucă uşor penisul la bază, lunecă în sus rotindu-se uşor, se strange spre vârv… Cu degetele mâinii drepte apuc uşor vârful penisului şi lunec de pe el, iar îl apuc uşor si lunec spre vârf, şi iar, şi iar… Apoi ling penisul de la bază spre vârf. Fac asta încet, cu ochii închişi, îi savurez lungimea. După care îl strâng la bază cu mâna dreaptă, cu mâna stângă îi mîngâi testiculele, il iau în gură şi practic îl înghit în întregime, îl sug ca să creez senzaţia de vacuum. Mâna mea dreaptă lunecă de sus in jos, mai strânsă ca de obicei, cu mişcări circulare, dar mult mai rapide, mâna stângă îi mângâie testiculele, buzele lunecă spre baza penisului în ritmul mâinii, formând vacuum. În timp ce îmi plimb buzele ca un lift incontrolabil, ling penisul repede, ritmic… de la vârf spre bază, de la bază spre cap. Mă concentrez, apoi în totalitate la cap, îl ling repede, apăsat cu poftă ;mâna dreaptă lunecă ritmic de sus în jos strângându-se şi mai tare spre vărf, iar mâna stângă mângâie pasional testiculele…Mişcările devin mai rapide, el e atât de fierbinte şi mare încât…exploadează

 Ejaculează..convulsiv, mult….acompaniat de un strigăt de plăcere, care mă excită enorm. Eu îi zâmbesc încă îi mai ţin penisul în mână. E încă fierbinte şi tare. Acum îi pot simţi bătăile accelerate ale inimii în el… îi sărut din nou penisul…şi încă o dată, până începe să râdă puternic şi mă imploră să mă opresc.

 Aşa fac eu blowjob cu dragoste. Dar pot şi vulgar, când ni se face poftă…:)

Hai să ne jucăm de-a ….sexul.

Dacă în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi , jocurile sunt, mai degrabă, asociate cu copilăria; în sex, jocurile sunt o dovadă a maturităţii relaţiilor. Iniţial dorinţa prea mare nu-ţi lasă timp de jocuri, iar ulterior complexele îţi fură din curaj. Sunt puţini eroi care reuşesc să defileze, să danseze, să joace teatru goi goluţi în faţa unui om pe care îl iubesc, dar pe care îl cunosc încă puţin.

Noi ne-am jucat prima dată după vreo cinci ani de concubinaj. Până atunci nu simţisem niciodată necesitatea.

Arătam perfect în costumaţia sexy, mă simţeam perfect, reacţia lui a fost imediată şi…perfectă. După care m-am blocat. Îmi era foarte greu să improvizez. După doar două, trei stângăcii a urmat şi punctul culminant. El stă culcat şi mă priveşte cu dragoste, eu dansez senzual cu ochii ţintiţi spre penisul lui mare, gata să explodeze, apoi mă împiedic de cearceaf, îmi pierd echilibrul, cad peste el şi îl lovesc puternic…ghici unde?

 

Următoarea experienţă nu a fost cu mult mai bună. EL a avut ideea genială să joace rolul unui profesor de sport. Primele  2 minute mi-a fost foarte greu să mă abţin să nu izbucnesc în râs, după care mi-a fost foarte greu să mă opresc din râsul isteric. Oricât încercam să mă concentrez, tot nu puteam găsi tangenţe între sex şi lecţiile oribile de sport de la liceu. Nu neg, jocul ar fi putut ieşi perfect în cazul altui cuplu, dar nu şi în cazul meu. Între timp chicotele mele, i-au cam „înmuiat autoritatea” şi ne-am simţit nevoiţi s-o luăm de la capăt, dar fără de măşti.

Experienţele, mai puţin reuşite, mi-au tăiat pofta de jocuri pentru încă vreo doi ani. Timp în care ne rezumam scenetele la intrigă şi….. deznodământ. Fără prea multe cuvinte şi fără desfăşurări neaşteptate de acţiuni. Nu aş putea spune că lipsa jocurilor ne-a afectat negativ viaţa sexuală, mai degrabă începuseră să-mi afecteze încrederea în propria-mi sexualitate.

Bănuiesc că la lumea talentată, jocurile ies din zbor. Eu însă am nevoie să mă pregătesc.

Pe parcurs am stabilit câteva reguli, personale, care mă ajută să primesc mai multă plăcere din jocurile erotice.

  • Mi-am dat seama că cel mai mult mă complexează frică că aş putea juca rău. Că aş putea arăta banal în anumite roluri. Unica soluţie pe care am găsit-o a fost să adaog umor jocurilor noastre. Nu îmi i-au niciodată prea în serios rolul şi îmi place să râd ori de câte ori o dau în bară. Sexul e chiar mai bun când nu uităm de simţul umorului.
  • Mă joc doar atunci când mă simt foarte frumoasă. Aşa îmi pot demonstra corpul cu mai multă pasiune şi încredere.
  • Mă înarmez cu accesorii. Accesoriile dau întotdeauna mai multă veridicitate jocurilor erotice. Nu , nu merg de fiecare dată să le cumpăr. Scotocesc prin dulapuri. Îmi aleg cele mai potrivite haine, cel mai potrivit machiaj, îmi aranjez părul. Schimb un pic decorul odăii în care ne jucăm. (În jocul de-a profesoara, am îmbrăcat lenjerie sexy, colanţi, jartiere, fustă scurtă, maletă transparentă, sacou clasic, eşarfă de lână subţire, pantofi foarte înalţi. Mi-am făcut  coc, mi-am vopsit buzele în roşu aprins. Mi-am pus ochelari, mărgele lungi. M-am înarmat cu notebook, cărţi, 15 fişe de examinare cu  întrebări dintr-un domeniu pe care el îl cunoaşte bine. Pentru fiecare răspuns corect avea dreptul să-mi scoată o anumită haină, denumirea căreia era scrisă pe verso fişei de examinare.
  • Întotdeauna inventez scenarii clare de joc. De multe ori le scriu, chiar. Asta mă ajută, după, să mă concentrez mai mult la sex şi mai puţin la improvizare. În plus controlul situaţiei îmi dă mai multă încredere, mă ajută să-mi joc, mai bine, rolul.
  • Scenariile reprezintă doar nişte puncte de reper. În ele las întotdeauna loc de improvizare, partenerul are tot dreptul să ia iniţiativa în mâinile lui, să schimbe mersul jocului. Scenariul poate evolua oricum, îşi poate schimba pe parcurs genul din erotic în pornografic, din romantic în comic, important e să nu-l lăsăm să decurgă în dramatic ori tragic, Doamne fereşte J
  • A, da….e foarte important să ştii ce zace în fanteziile partenerului tău. Asta ca să nu te joci de-a profesorul de sport cu cineva de genul meu….Şi e foarte important să nu te superi ori să renunţi la joc când unul dintre parteneri izbucneşte în râs.

 

Pentru noi doi, jocurile au devenit un preludiu perfect, ne ajută să ne degajăm, să uităm de problemele şi responsabilităţile reale. Intraţi în joc, nu mai suntem noi, suntem alţii doi… fără joburi, fără carieră,  fără copii, fără de casă, fără telefoane, fără părinţi, fără de trecut, fără de viitor… Cu capul în nori, cu privirea pierdută şi flămândă, cu corpuri fierbinţi şi cu o singură idee: vrem sex.

Concurenţa mâinii drepte

Am Început sa scriu despre sex cu vreo 3 ani înainte s-o fac prima oara. Scriam la un ziar, în Chişinău şi mă inspiram din cărţi, din Internet şi din propri-am imaginaţie. Niciodată nu am aflat cât de citite ori utile erau articolele mele. Mă consolam cu faptul că erau redactate de oameni maturi, experimentaţi şi prin urmare nu aveau sa ma lase s-o dau în bară. Dupa vreo doi ani de creaţie mă consideram expert în domeniu, iluzie care mi-a rămas pentru mulţi ani înainte….

În articole am fost întotdeauna degajată, încrezută. În viaţa reală, e adevarat aveam uneori complexe legate de fizicul meu, dar , în linii mari, mă consideram o amantă ideală cu atâta teorie în cap…

Iluziile s-au spulberat abia dupa vreo 8 ani, deja căsătorită fiind. Barbatul despre care ştiam absolut totul şi căruia, în opinia mea, îi provocam plăceri nepământene-Masturba. Masturba şi atunci când eu îl aşpteptam fierbinte în pat. Adică mâna lui dreaptă  parea oarecum mai atractiva decât tot arsenalul cu care eram dotata de la natura plus tanga, sutien push-up, colanţi şi alte accesorii sexy.

Teoretic ştiam că masturbează. Şi în creierii mei aburiţi de teorie erau multe explicaţii logice. Şi eu, în articolele mele întotdeauna i-am dat drept la viaţă Masturbării. Mai mult, vorbisem despre asta cu bărbatul viselor mele, nu a ascuns niciodată că masturbează. Reproş pe care l-am primit drept în frunte şi aşa şocată fiind de fenomenul  cu care m-am ciocnit pentru prima data live. Şi atunci eu, cea mai liberală fiinţă din lume, fără tabuuri legate de sex, m-am transformat imediat într-o isterică care cumula reuşit toate calitaţile de la rubrica *de evitat  din articolele mele.

Logica şi experienţa mea teoretică îi dădea dreptate LUI, dar asta nu a fost un obstacol în calea mea spre disperare. Orgoliul asta feminin a ucis într-o secundă toată teoria şi logica. Atunci am înţeles cum şi de ce femeile se comportă greşit în situaţii extreme. Eram întruchiparea tuturor disperatelor pe seama cărora ironizam , cu atâta poftă, în texte despre sex.

Am început să mă îmbrac dezgustator de provocator cerşind noi priviri masculine, i-am verificat poşta , telefoanele, bileţelele din buzunare şi nu am obţinut nimic nou. El are acelaşi. Ma iubea la fel de mult. Oarecum incomodat de descoperirea mea pe care el vroia s-o păstreze, pe cât era posibil, intimă. Iar eu umilita de felul în care am început să mă port şi de asemenarea perfectă cu personajele, care conform teoriilor mele, în final îşi vor pierde iubitul.

Surpriza cea mare este ca nici asta nu s-a adeverit. Nu mi-am pierdut iubitul şi ştiu sigur ca nu o să-l pierd, pentru că mă iubeşte. A renunţat la multîndrăgita lui pasiune.Teoretic ştiu că e greşit. Sufleteşte mă simt mai bine aşa .

Eu am interpretat gestul lui ca pe o înşelăciune. O frază cheie dintr-un dosar X pe care trebuia să-l descoper până la capăt. Dar, EU eram de fapt dosarul pe caretrebuia sa-l descoper. Un dosar pe coperta căruia scria despre o persoană încrezută, liberală, fără tabuuri, o amantă ideală. În interior am descoperit, însă, complexe, frustrări, frică, gelozie. Într-un cuvânt calităţi pe care le au majoritatea femeilor.  Întotdeauna mai avem de învăţat incă foarte multe lucruri despre sex.

Concluzia pe care mi-am făcut-o este să nu mai caut soluţii în experienţe străine. Soluţiile cele mai bune pentru mine sunt în mintea şi sufletul meu. Şi nicidecum în articolele unei puştoace care nu a făcut niciodată sex !

Putere bărbătească

Bărbaţii pe care îi iubeam cel mai mult în copilărie erau tata şi unchiul meu. Ei au fost primii care mi-au spus că sunt frumoasă, mi-au spus că mă iubesc şi m-au protejat atunci când am avut nevoie. Ei mi-au creat inconştient standarde masculine. Ceea ce am înţeles eu, cu mintea mea de copil…e că un bărbat trebuie să fie puternic. Şi fizic şi moral.

Tata, de regulă, îmi arăta cu degetul unde aleg greşit.  Îmi aduc aminte cum, prima dată în viaţa mea, a venit un băiat să-i ceară voie să mergem la discotecă. Aveam 12 ani. Tata ia spus: vezi, să ai grijă de ea. La care el a răspuns: Sigur, e în mâini bune. Prietenul meu e cel mai puternic din sat…(Aici a dat-o în bară, tipul) Tata m-a lăsat să ies cu el pe 2 ore şi mi-a spus că e ultima oară când ies cu ăsta. „Data viitoare îţi dau voie să ieşi numai cu cel mai puternic, să ştiu că nu ţi se întâmplă nimic”.

Unchiul meu, pur si simplu le mai dădea câte o palmă ori câte un şut în fund, la cei aleşi greşit.

Pe unul dintre cei care trecuseră testul în două etape… l-am lăsat pentru că l-am văzut plângând. Îi murise câinele, lovit de maşină, chiar în faţa mea. Trist, tragic, chiar. În mod normal cred ca avea să fiu cutremurată de o asemenea privelişte. Dar inima mea nu a fost atinsă deloc. L-am văzut plângând şi m-am blocat. Era pentru prima oară când am văzut un bărbat plângând. După asta nu am mai reuşit să mă uit la el cu aceeaşi admiraţie şi respect. Lacrimile lui mi-au aprins în creier un bec de alertă: E prea slab….

Cu doar două  luni înainte mă plimbam îndrăgostită, pe plajă, cu acelaşi tip. Întâmplător ne-am întâlnit cu fosta lui iubită. Iubită care îi dăduse papucii. Acum , însă, l-a rugat să-i împrumute maioul să poată înota, pentru că şi-a uitat costumul de baie. El mi-a dat drumul de mână. A urmat-o într-un loc mai dosit de ochii lumii unde ,frumoasa, şi-a scos hainele şi a rămas goală în faţa lui.  Au vorbit un pic. Apoi noi doi am aşteptat-o să înoate. A ieşit din apă,  i-a aruncat maioul ud şi a plecat. Mă întreb de ce nu mi s-a aprins, atunci, nimic?!  Habar n-am. Nu învăţasem nici o boabă, din ceea ce înseamnă, de fapt, putere; Din ceea ce vroiau să mă înveţe bărbaţii din anturajul meu.

Întrebarea despre puterea bărbătească mi-a apărut încă de foarte multe ori. Mi-a luat timp să înţeleg că sunt mai puternici bărbaţii care găsesc compromisuri şi nu cei care sar la bătaie, cei care iartă şi nu cei care se răzbună, cei care sunt devotaţi unei singure femei şi nu cei care le au cu zecile, cei care cedează şi nu cei care îţi impun părerea, cei care reuşesc să răspundă cu bine la tot răul care li se face, cei care se simt bine, fericiţi în pielea lor indiferent de statut social, putere financiară, experienţă sexuală şi lungime a penisului. Cei care niciodată nu dau vina pe nimeni şi pe nimic. Ei sunt unicii responsabili de viaţa lor. Şi de asta ştiu întotdeauna ce vor şi ce trebuie să facă ca să obţină ceea ce vor. Ei iubesc cu adevărat şi sunt întotdeauna sinceri, pentru că nu au ce ascunde. Ştiu să-şi recunoască vina şi să-şi ceară iertare…  

Din fericire, soţul meu e un bărbat puternic. Dar uneori are nevoie să fie slab. A plâns de câteva ori în braţele mele, în momente foarte complicate pentru el. Şi mi-a dat voie să-l mângâi ca pe un copil, să-l consolez şi să-l ajut. M-am simţit bine, după. Ştiu sigur că eu sunt unica femeie în braţele căreia se poate simţi slab, atunci când are nevoie.

Poveste….de dragoste.

„Şi au trăit ferici până la adânci bătrâneţe”….Aşa se încheie majoritatea poveştilor cu prinţi şi prinţese şi cam asta sugerează mai toate filmele de dragoste. Cum e să trăieşti fericit până la adânci bătrâneţe…însă, ţine de imaginaţia fiecăruia dintre noi.

Fiecare generaţie este educată de o serie de cărţi de poveşti, romane, emisiuni TV, filme, declaraţii revoluţionare care, în final, ne creează aceleaşi valori, aceeaşi atitudine, acelaşi comportament. Şi poate avem noi impresia că suntem super originali când începem o relaţie nouă, dar până la urmă cu toţii aşteptam şi facem aceleaşi lucruri. Aceleaşi gesturi ne fac inima să bată mai repede, ne emoţionează. Avem în minte aproximativ acelaşi număr de paşi pe care trebuie să-i facem până la primul sărut, ori până la primul contact sexual. Ştim exact ce să facem, cum să facem şi care va fi reacţia celuilalt la acţiunile noastre. Poveştile ne simplifică viaţa.  Există, însă o mică problemă. Poveştile se încheie prea devreme. Marea lor majoritate se încheie cu nunta; mai nou, cu primul sărut….Poate este o aluzie fină că…. dragostea o fi ea o poveste, dar nu şi după căsătorie ..:))

Dincolo de glume, însă, există persoane care nu-şi pot crea o fericire cât de cât durabilă în cuplu. Viaţa are sens şi culoare doar în perioada asta de flirt, urmată de primul sărut, prima noapte de dragoste şi pasiune, decizia de a rămâne împreună şi…. gata. Aici ar fi trebuit să pornească titrele, dar în locul lor vine o perioadă de plictis insuportabil. Rutină.

Problema e că ne imaginăm diferit continuarea poveştii. Unii o văd plină de evenimente, cu flori, cu declaraţii de dragoste, cu sex pe masa de la bucătărie, în baie , cu blow-job pe scara blocului, cu ieşiri la întâlniri romantice. În timp ce alţii, se văd în continuarea poveştii, relaxaţi, în faţa televizorului; cu dejun, prânz şi cină pregătite întotdeauna acasă, la bucătărie de o singură persoană, fără evenimente neaşteptate care ar putea ştirbi din linişte şi stabilitate.

Unora dintre noi, în general, nu le ajunge imaginaţie pentru continuare. O iau de fiecare dată de la capăt şi ajung …până unde au învăţat pe de rost.

Bineînţeles că fiecare dintre aceste desfăşurări ale poveştilor noastre au dreptul la viaţă. Problema apare atunci când ele nu coincid. Atunci când realizăm că suntem personaje din poveşti diferite. Atunci. Unii dintre noi îşi caută poveşti paralele, alţii suferă încercând să aranjeze disperat fiecare personaj la locul lui, dar nu pot renunţa la propria lor poveste.

Nouă ni să părea că suntem din aceeaşi operă, până am început să ne împiedicăm de detalii. Am conştientizat ambii că suntem oameni diferiţi, fiecare cu povestea lui. Am realizat că nu ne putem citi gândurile. Aşa că am renunţat la poveştile vechi. Nu a fost simplu. Le-am ars de-a lungul anilor în certuri, în discuţii, în supărări, în dragoste. Şi am început să creăm împreună. O poveste nouă-nouţă. O poveste în care să fie loc destul pentru amândoi.

Nu e uşor să creezi o poveste nouă. E nevoie de inspiraţie, imaginaţie, muncă, efort. E nevoie de foarte multe discuţii şi sinceritate. Dacă se întâmplă să avem un partener cu mai puţină inspiraţie, ori cu prea multe zile fără de muză, sugerează-i idei, scrie în locul lui. Nu se întâmplă decât foarte rar să-ţi ghicească gândurile. Aşa că vorbiţi. Discutaţi. Împărtăşiţi-vă ideile. Învaţă-l cum să te facă fericită. Povestea trebuie redactată cu atenţie de fiecare dintre autori. Să nu rămână lucruri neclare, ori neplăcute în ea. Şi trebuie povestită…povestită de zeci, sute şi chiar mii de ori. Pentru ca să poată savura fiecare din rolul pe care şi la creat şi-l poate trăi. Pentru ca să nu uităm vreodată povestea. Şi pentru ca să devină povestea populară, să fie un exemplu şi pentru cei fără de imaginaţie.

Când te înşel …atentez la dragoste ori la orgoliu?

 Eram în anul doi de facultate, la o lecţie foarte plictisitoare, când una dintre prietenele mele mi-a povestit în detalii cum o înşelase iubitul. Un zăpăcit străin venit aici la studii o înşelase pe ea –moldoveancă frumoasă, de 175cm, super stilată, îngrijită, cu capital serios în spate, cu tată influent …şi alte mărunţişuri care pot atrage zăpăciţii. O înşelase cu una de-a lor, urât de tot …mai multe luni la rând, cu complimente, cu mesaje ..pe care n-a avut cap să le şteargă, cu flori şi sex.

După ce am ascultat atent întâmplarea aşteptam deznodământul cu papucii, dar nu n-a fost să fie. Peste un an a primit inelul de logodnă şi încă peste unul s-a măritat. Nu puteam înţelege de ce l-a iertat? Ea care are şi fizic, şi minte, şi bani, şi libertate, şi timp. Ştii care a fost răspunsul? Înşelarea nu e motiv de despărţire, toţi bărbaţii înşeală. El mă iubeşte. (şoc)

Peste un timp am făcut cunoştinţă cu tipul, care în realitate nu părea aşa zăpăcit, ca în ştirile fierbinţi ale prietenei mele. Era simpatic, tandru şi – cel puţin vizual, o iubea.

Oricum nu puteam înţelege în ce loc anume şi-a băgat orgoliul. Cum e posibil să ierţi pe cineva care te înşeală, care te minte. Mai mult nu puteam înţelege de ce două persoane trebuie să fie împreună, dacă au nevoie să se înşele uneori.

Cinci ani mai târziu la o sărbătoare de familie, cu rude apropiate şi mai puţin, când bărbaţii au adormit duşi, iar femeilor li s-a dezlegat limba, a început o altă discuţie pe aceeaşi temă. Între femei ameţite, e suficient să înceapă una, ş-apoi nu se mai pot opri. Toate câte erau acolo aveau cel puţin o istorie cu tema: „Cum m-a înşelat al meu”. Povesteau cu poftă, cu zâmbetul pe buze, cu glume, cu personaje reale din satul lor. Cu răzbunări dure.(ardei iute pe penis în timpul blow-jobului, e până acum – preferata mea. LOL) Şi parcă le era mai mare pofta să povestească decât să asculte. M-am simţit oarecum  ruptă din context, un fel de handicapat social – eu n-aveam ce povesti. Mai mult m-a împins păcatul să zic că eu n-aş ierta. Ceea ce era crimă pentru mine, era, de fapt, normă socială pentru restul.

Astăzi. M-a păzit Dumnezeu să nu fiu, ori cel puţin să nu ştiu şi să nu simt că am fost înşelată, minţită de cel mai important om din viaţa mea. Dar am avut experienţe diferite. Situaţii în care mi-am putut da seama clar de ce au nevoie oamenii să înşele, să mintă. Am înţeles cât de slabi pot fi oamenii şi cât de tare pot iubi în acelaşi timp. Că înşelarea nu e neapărat o trădare. Că vina, uneori o poartă ambii şi că întotdeauna este cale de întoarcere.

Cred , în continuare că mie nu mi se poate întâmpla asta. Aşa îmi place să cred şi aşa mă simt mai bine. Dacă s-ar întâmpla, totuşi? Cred că l-aşi ierta…

Despre metamorfoză…

Ştii cum m-a cucerit EL? Mi-a spus ca mă iubeşte. Atât de sincer cum n-am mai văzut niciodată, nici până atunci, nici după, nici în filme şi nici în cărţi. Derutată fiind de faptul că m-a surprins, încercam să găsesc o fisură, un defect, o scăpare pentru ca să nu încep să sărut un bărbat cu care, ce-i drept purtaserăm câteva discuţii până atunci, dar niciodată despre dragoste.   N-am reuşit….Şi privirea, şi buzele, şi mâinile, şi poziţia corpului, toate spuneau un singur lucru : mă iubeşte. Îi puteam simţi bine fierbinţeala corpului chiar la mai bine de doi paşi distanţă între noi. A fost pentru prima dată când am făcut ceva fără să mă gândesc din timp şi pentru prima dată când am mers împotriva creierului meu.

În următoarea lună şi ceva am trăit o stare de extaz şi şoc din care încercam, în continuare să găsesc ieşirea. Apoi am renunţat. Nu era nici o ieşire din relaţia asta, am rămas blocată în ea. Sortită fericirii şi plăcerii. El nu a încercat niciodată să-mi demonstreze că mă iubeşte, ori că e mai bun decât restul, niciodată nu a vrut să pară altfel decât era într-adevăr. Se bucura sincer, zâmbea sincer, vorbea sincer…exact ca un copil. De aceea nu am putut să nu-l cred când a spus că sunt cea mai frumoasă femeie din lume, că am cei mai frumoşi sâni, că părul meu miroase a pin şi ăsta a devenit mirosul lui preferat, că ameţeşte un pic, ori de câte ori mă vede după o singură noapte petrecută în paturi diferite, că ştie sigur că mă vrea alături de el pentru tot restul vieţii…

Nu pot rezista nici acum privirii lui – încrezută, puternică, care începe să mă dezbrace îndată cum mă vede şi nu pentru a-şi stinge focul pasiunii, ci pentru a-l aprinde în mine la fel de puternic. Mă dezbrăca cu privirea ca un cercetător în faţa celei mai importante descoperiri din viaţa lui. Dornic şi nerăbdător să vadă o minune şi în acelaşi timp atent şi tandru parcă îngrijorat că m-ar putea sparge ca pe un bol de cristal.

Apoi îmi săruta palmele, buzele, fruntea…şi când eram goală de tot în faţa lui începea să-mi sărute degetele de la picioare, câte pe unul, apoi tălpile….cu săruturi mici şi dese se ridica până la genunchi  la coapse…îmi săruta foarte senzual labiile, burta, sânii de mai multe ori,…. până ajungea să mă sărute din nou în frunte, şi în final ochii de 6 ori, pentru că asta e cifra noastră norocoasă J Şi ăsta nici măcar nu era preludiu, era un fel de verificare, cum îi spunea el, să vadă dacă toate sunt la locul lor. O da, uitasem de aluniţa de pe coapsă, pe care EL a botezat-o în numele lui, ca un adevărat Columb al corpului meu. Cu ea obişnuia să vorbească, s-o ia la întrebări despre mine, uneori în şoaptă, să nu-i aud.

Uneori înainte, alteori, dacă eram prea înfierbântaţi, după ce făceam dragoste, se aşeza în faţa mea şi îmi spunea cât de frumoasă sunt. Nu ştiu dacă este ceva care poate excita mai mult o femeie decât convingerea că e frumoasă. Atât de frumoasă, încât poate scoate din minţi un bărbat puternic….şi o luam de la capăt.

Şi iată-ne noi doi după 9 ani. Cam aşa cum am fost. Poate un pic mai frumoşi, mai cu cariere, mai cu bani, mai cu casa noastră, mai cu multe probleme, griji şi responsabilităţi dar aceeaşi. Şi totuşi privirea asta mă dezbracă mult mai rar acum. Mă dezbracă mai des mâinile, cu toate că nu aş putea nega pasiunea. Aluniţa mea de pe coapsă şi-a găsit alternativă, cu feed-back real. Care, chiar dacă poartă alt nume, trebuie să recunosc, îi seamănă mai mult LUI.

Am avut mai multe momente de criză, de depresie de dor. Momente în care dacă reuşeam să-l descopăr pe El de altădată într-un altul, zău ca avea să-mi fie greu să mă abţin. Dar nu a fost să fie. Am avut de toate: şi admiraţie, şi cereri în căsătorie, şi propuneri indecente în mijloc de stradă, şi declaraţii de dragoste…dar toate astea nu sunt decât o copie proastă a ceea ce am avut eu, un kitsch sentimental-nimic mai mult.    

O fi trecut dragostea noastră la altă etapă, parcă aşa explică lumea când se mai duce din intensitatea dorinţei. Întrebarea mea este: unde se duce? În fantezii, rămâne îngheţată în amintiri frumoase, ori caută o altă destinaţie, nedescoperită încă….

%d bloggers like this: