Posts Tagged ‘dragoste’

DESPRE LIBERTATE

Eu am trecut peste pasiunea mea. Am trecut , cu condiţia ca nu vom mai comunica vreodată cu el. Pasiunile astea creează şi ele dependenţe, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc. Atunci când intri în joc , ai impresia că va fi doar puţin. O singură doză, un singur pahar, o singură miză, dar jocul te absoarbe , te scurge de energie, de bani, de puteri, de abilitatea de a analiza lucrurile si a lua decizii corecte.

Unica soluţie, ca si in cazul oricarei dependente, e să renunţi definitiv, să eviti orice contact, orice ispită.  Gandurile mele sunt nemotivat de siropoase, probabil. Orice om care nu a trecut vreodata printr-o dependenţă va interpreta banalitatea  situaţiei cu mult umor. Cei care au trecut prin dependenţa de orice fel, înţeleg că e vorba de nişte procese chimice, ireversibile.

Sunt oameni, situaţii, acţiuni care te pot aduce în stări psihologice deosebit de plăcute. Stări pe care vrei să le trăieşti dinnou. Stări care se asociază peste un timp cu ceea ce ţi le provoacă. E extraordinar de greu să le înlocuieşti cu ceva nou şi aproape imposibil să le înlocuieşti cu ceva vechi.

Dacă sunt suficient de deşteaptă , peste maximum o lună va trebui să încep a dansa. E un vis mai vechi. O altă pasiune care ar putea eclipsa o pasiune veche deja 🙂

Prietena mea a ales altă cale. Trăieşte un vis frumos alături de un bărbat aproape ideal pentru moment. Şi cred că are la fel de multă dreptate ca şi mine. Suntem poligami la urma urmei.

Dar nu e dragoste nici în cazul ei, nici în cazul meu. Tot mai mult încep a mă convinge că dragostea e ceva care se dezvoltă în timp. Se dezvoltă din pasiune, atracţie sexuală, compatibilitatea psihologică şi intelectuală. Sunt atât de multe detalii din care se construieşte dragostea…Peste un timp, adesea înţelegi că „nu ai despre ce să te fuţi”(ideea nu-mi aparţine).

Eu i-am spus soţului despre pasiunea mea.Demult. Înainte să scriu postul anterior.I-am cerut sfatul. Eram curioasă dacă nu trecuse şi el prin stări similare. La urma urmei monogamia e mai degrabă educată de societate ,decât fiziologică. Şi el ar putea analiza cel mai bine cauzele stării mele.

M-a surprins răspunsul lui. A spus că merită să încerc. Să-i dau o şansă noii pasiuni.  În ochii lui era pe cât de multă durere , pe atât de multă sinceritate.

De atunci evităm subiectul. Nu cred că voi reveni vreodată la tema asta. Indiferent de ce se va întâmpla în viaţa mea. E imposibil să înţelegi ,logic, că eşti bărbatul ideal pentru soţia ta şi totuşi ea mai are pe cineva în cap. Dar e posibil, orice aţi spune.

Totuşi această discuţie incomodă ma ajutat să mai descopăr ceva în EL , în mine şi în evoluţia dragostei noastre. El este , totuşi, atât de puternic. Eu sunt atât de îndrăgostită  de el şi , uneori, mi-i atât de frică să-l pierd. Cu toate astea, într-un moment, ambii am învăţat să ne oferim libertate. Chiar dacă doare , libertatea e o condiţie pentru evoluţia armonioasă a unei relaţii şi a celui mai suprem sentiment.

Advertisements

back to work

Back to work

Am absentat aici pentru că sunt prea prezentă în altă parte 🙂 La noul loc de muncă. Sunt deja 4 luni de când lucrez într-o companie nouă, mare. Fac exact ceea ce-mi doream să fac şi am, din nou, un salariu decent 😉

Am pus mari speranţe în revenirea mea la serviciu şi multe dintre ele s-au adeverit. Am scăpat de cele 5-6 kg în plus, mi-am reinnoit garderoba, port dinnou tocuri şi îmi reuşeşte totul foarte bine pe plan profesional. Nu ştiu cum o fi la unii, dar eu am un apetit sexual enorm atunci cand mă simt frumoasă şi am reuşite pe plan professional J În prima săptămână chiar începusem să am emoţii la gândul ce-ar putea ieşi din toată “energia asta pozitivă”, înconjurată de atâta admiraţie masculină  : ))…după o pauză de peste doi ani.

În următoarea săptămână m-am convins că din cel puţin 200 de bărbaţi super disponibili care mă înconjoară nu e nici unul care să mă atragă măcar puţin. O fi vârsta, ori poate într-adevăr prea puţini bărbaţi adevăraţi în jur. În fine, ceea la ce nu mă aşteptam deloc, e că noul loc de muncă  o să-mi consolideze opinia despre faptul că sunt o norocoasă. E deosebit de placut să realizezi , după 10 ani că ai făcut alegerea corectă. Şi dacă ar fi să mai aleg acum o dată, tot pe el l-aş alege. Deosebită senzaţie…

Tot aici am înţeles cât de important e sa nu mai fii singură la vârsta mea. Experienţa, nivelul la care ajungi la un moment dat îţi aduce foarte multe neplăceri, stres, negativism, concurenţă, bârfe, invidie ură, de la care te poţi adăposti doar în sânul unei femilii iubitoare. După o zi din astea, foarte complicată , care se încheie adesea după miezul nopţii, ai nevoie de multă înţelegere şi de… sex cu multă, multă pasiune şi dragoste.

Dincolo de toate trebuie să recunosc că o femeie casnică e, fără îndoială,o amantă mai bună decât o carieristă. Sexul cu mintea limpede şi odihnită e indubitabil mai bun decât atuci când îţi fulgeră prin minte idei despre dead-linuri, iar oboseala te face adesea să optezi pentru poziţia care necesită cel mai puţin efort şi timp. Deci iluziile despre faptul că pot fi super erou s-au spulberat. Salariul bun, reuşitele pe plan professional şi grija mai mare de aspectul fizic au redus considerabil din mâncarea caldă şi sexul de calitate.

Cu toate astea mă simt împlinită şi fericită.

Bărbaţii cu iniţiativă.Există?

 “Am fost într-un restaurant superb care se află la în cel mai înalt loc din oraş, şi i-am facut cadou o husă foarte originala pentru telefon..pentru ca, ţi-am spus şi-a luat I -phone nou şi ele se deteriorează repede fără de husă şi-apoi am mers la el acasă şi …a fost extraordinar”..îmi povestea W entuziasmată despre ultima dintre pasiunile ei.

-El ce a facut pentru tine? Intervin eu cu intrebarea asta neclara şi aere de expert în căsnicie fericita…

Explic: W ştie să organizeze frumos orice eveniment, orice zi, orice secundă. E greu să te plictiseşti alături de ea. Întotdeauna îşi invită iubiţii în locuri noi, interesante, le face cadouri utile fara motiv, afla despre toate pasiunile lor ca să ştie cum să-I şocheze cu surprize neobişnuite. Şi le face pe toate din plăcere…în nici un caz pentru a face relaţia mai de lungă durată.

-Deci…ce a facut el pentru tine? El unde te-a invitat? Care a fost ultimul cadou pe care l-ai primit de la el? Te-a surprins cumva? Măcar ceva din ce aţi trăit voi a fost din iniţiativa lui?

Ştiu raspunsul şi totuşi insist. Da, uite eu am bzâcul ăsta de “priţesă nerealizată” că bărbaţii sunt cei care trebuie să lupte pentru o femeie, să o cucerească, să sacrifice ceva, să-l facă pe dracu în patru dar să-ţi demonstreze că tu eşti cea mai cea mai şi că e gata să facă orice pentru tine. Şi nu trebuie să-l rogi, să-l provoci, să te cerţi cu el să-l dai cu nasul în buchetele , biletele la teatru şi certificatele cadou ale vecinelor. Trebuie să-şi dea singur seama….Ca doar e atât de simplu. A trecut perioada luptelor cu zmeii şi a duelurilor, acum e nevoie doar să te gânseşti la femeia iubită şi să deschizi Internetul unde sunt oferte peste oferte.

W ştie că vrea să se simtă bine, şi dacă ar fi aşteptat un bărbat cu iniţiativă,  nu ar fi trăit nici jumătate dintre experienţele ei. Experienţa ei, care e ceva mai bogată decât a mea, spune că bărbaţi cu iniţiaivă nu prea există. Există , în schim bărbaţi care acceptă uşor iniţiative străine şi sunt în stare să plătească cel puţin partea lor.

Unicul bărbat cu iniţiativă pe care l-am întâlnit e al Danielei-cea mai tânără şi probabil cea mai frumoasă dintre prietenele mele. Un italian simpatic, aparent de vreo 40 de ani. Danielei îi place să povestească despre locurile în care merge cu iubitul ei şi despre cadourile extraordinare pe care i le face din iniţiativă proprie. Dar nu ştiu cât e de sinceră Daniela, pentru că 3 ani în urmă când locuia cu tăticu ştia foarte bine să spună „vreau”, „vreau acum” şi „ vreau imediat”. Şi asta mă face să cred că iubitul super inventiv al Danielei e inspirat oarecum de dorinţele, asupra cărora,Daniela nu oboseşte să insiste.

Bărbatul meu, nu e nici el unul cu iniţiativă în acest sens. Acceptă orice propunere de a mea în 2-3 săptămâni, pentru că eu nu am învăţat s-o fac cu cap. Eu îi reproşez că nu-i trece prin cap să mai ieşim uneori undeva. El aşteaptă să uit cearta ,după care vine cu faţa asta misterioasă care nu poate ascunde nimic, şi se face că nu are să-mi comunice nimic, apoi încearcă stângaci să-şi copie comportamentul obişnuit şi în final nu rezistă şi spune: Am cumpărat bilete la spectacolul acela care îţi place….adică am de gând să le cumpăr mîine dacă vrei şi nu ţi-ai făcut alte planuri…Apoi se uită atent la mine şi habar n-am ce vede, dar spune: Uite tu iar crezi că eu  decid să mergem undeva doar pentru că mi-ai reproşat. Da mie îmi place să petrecem timpul împreună. Apoi facem sex şi râdem de comportamentul nostru haios.

Lucrurile ar fi mult mai simple dacă aş cumpăra eu biletele…dar vezi dragă Doamne eu nu sunt bărbat. Sunt femeie şi vreau curtată, cucerită, …distrată nu pentru că nu mă descurc s-o fac singură, dar pentru că îmi place mai mult când o face el.

Noi femeile ne-am descurca mult mai bine să fim bărbaţi, a spus W şi eu sunt de acord cu ea.

 

 

Cu dragoste II

Nu, eu asta nu am sa fac niciodată. Am afirmat eu sigură în ceea ce spun, cu o mimică care exprima dezgust, dispreţ şi orgoliu….într-o discuţie banală cu prietenele, despre sexul anal. Eram sigură că nu aveam să fac niciodată ceva care i-ar fi plăcut doar lui, mai mult care era să-mi provoace disconfort, poate durere chiar şi, în plus, putea fi periculos pentru sănătatea mea. În linii mari aveam dreptate. În sex am făcut întotdeauna doar ceea ce-mi place. Fără de sacrificii. Ceea ce nu aveam de unde şti este că sexul anal a devenit, cu timpul, una dintre fanteziile mele sexuale. Ştii momentele astea când faci sex deja de 5 minute şi îţi pare că acuş- acuş…totul e perfect, e nevoie doar să-şi dea seama singur să-ţi atingă sânul drept, ori să-ţi şoptească ceva romantic, ori poate vulgar, ori să-ţi sărute colţul gurii, ori să încetinească mişcările, să schimbe ritmul, să apese mai tare şi ideea asta devine obsesivă, şi de întorci aşa să-i fie comod, şi-i ghidezi mişcările şi dacă nu face tocmai ceea la ce te gândeşti, halal de orgasmul pe care l-ai avut . Uite, în cazul meu, ideea asta fixă, obsesivă, începuse la un moment dat să fie legată strict de sexul anal. În timp ce facem dragoste, era suficient să închid ochii, să-mi imaginez penisul lui penetrându-mi anusul şi Voila! Plăcerea nu se lăsa aşteptată. Problema e că imaginaţia nu te ţine sătul mult timp. Şi în ajutor au venit degetele lui. Mai întâi cele mai mici, apoi câte două. Penetrarea dublă,este, în general, o plăcere incomparabilă. Ideea devenea tot mai obsesivă, dar sincer, îmi părea ireal, ca un penis ca al lui să poată încăpea în anusul meu. Serios, până la sarcină, aveam uneori probleme şi cu sexul vaginal. Întotdeauna aveam nevoie de preludii îndelungate şi mişcări mai mult decât lente la început. Care sex anal?! LUI, însă începuseră să-i sclipească ochii la ideea mea. A cumpărat şi bile anale …pentru antrenamente :)…(personal nu le-am putut descoperi farmecul până la moment). Ca etapă importantă de antrenament, le recunosc , totuşi, meritul. Prima data a fost cu foarte mult lubrifiant, după cel mai excitant masaj posibil cu ulei frumos mirositor. Masajul tălpilor şi al feselor cu întrerupere pentru cunilingus cred că a avut cel mai bun efect. Oricum prima dată l-am acceptat pe jumătate. Chiar aşa, acompaniat de degetele care i se jucau cu clitorisul ,am avut un orgasm extraordinar. Dar , recunosc, şi un mic disconfort a doua zi. A doua oara l-am primit cu uşile deschise. A fost doar plăcere. Şi m-am convins că orgasmul anal e mult, mult mai puternic decât cel vaginal şi e sigur sută la sută. Da, poţi întâlni probleme la intrare, dar dacă e acolo deja, fără să fi întâlnit probleme(durere) pe drum, va fi plăcut fără îndoială! Momentul care se însuşeşte cel mai greu, când e vorba de sexul anal, este să te relaxezi. Dacă în sexul vaginal, pentru plăcere e nevoie de mişcări, forţă, energie. Aici trebuie să-ţi relaxezi fiecare muşchiuleţ şi să primeşti, DOAR să primeşti plăcere. Anume din acest motiv cea mai bună poziţie este întinsă pe burtă. Ei scriu că doggie-style e mai binevenită. Eu, însă mă îndoiesc că te poţi relaxa la fel de bine când stai în genunchi, coate sau palme. Eu nu prea pot. Spre dezamăgirea mea este aproape imposibil să faci sex anal agresiv. Mişcările prea accelerate îţi fac muşchii să se încordeze involuntar şi asta poate, în cel mai bun caz, provoca durere. Dar sexul anal dureros, te poate costa o intervenţie chirurgicală foarte neplăcută. În fine, sexual anal e unul foarte romantic, foarte relaxant, foarte plăcut, fără consecinţe(dacă e fără de durere) şi cu cele mai puternice orgasme pe care le-am simţit vreodată.

Să fie clar că mă iubeşte.

Noi doi ne mai ţinem de mână.  Nu ştiu de ce .Aşa e mai simplu să mergem alături, îmi place să-i simt mâna, ori poate e o obişnunţă. În Moldova de mână se ţin doar cei necăsătoriţi, ori cei proaspăt căsătoriţi. Se întâmplă foarte rar să vezi cupluri de peste 30 ţinându-se de mână.

Mă întrebam când şi de ce culplurile decid să nu se mai ţină de mâini. E o decizie conştientă, ori se întâmplă de la sine. E pentru că cei doi au învăţat deja să meargă într-un pas fără a se ţine de mână, ori pentru că nu mai contează dacă cineva rămâne un pic în urmă? Ori poate gestul e interpretat pur ca o exteriorizare a sentimentelor, de care, la un moment dat, nu mai are nevoie nimeni.

Ţie îţi place să-ţi exteriorizezi dragostea, dar să fie exteriorizată dragostea cuiva pentru tine? Să ştie toată lumea că eşti iubit(ă), venerat(ă), Idolatrizat(ă).

Vorbesc despre cererile în căsătorie transmise în direct la TV; nunţile în zbor cu paraşuta; declaraţiile de dragoste în public; placate cu inscripţia “te iubesc” agăţate cu cleştişoare de sforile din faţa blocului, mai nou panouri publicitare mari cu forografia persoanei dragi peste care e scrisă o declaraţie de dragoste ori o cerere în căsătorie; de sumele mari pe care le plătesc unii miri pentru a avea fotografia publicată în revista “Nunta”.

Evident, dragostea nu devine nici mai mare si nici mai veşnică, după ce e făcută publică.Totuşi lumea visează la spectatori. Cât mai mulţi, cât mai uimiţi, cât mai invidioşi.

Pe de altă parte sunt persoanele care o să râdă în hohote de banalitatea declaraţiilor publice de dragoste,  de nebunia mirilor care vor să iasă în evidenţă. Vor face o mimică de dezgust profund observând placate ieftine care costă o groază de bani. Nu-şi vor lua niciodată soţia de mână, nu o vor săruta în public, nu vor face complimente publice, decât poate ironic. Dar vor iubi sincer, toată viaţa, poate…

Pe mine m-ar incomoda sincer o declaraţie publică de dragoste, m-aş supăra rău să mă descoper pe un panou urban. Consdier absolut iraţională decizia de a da bani pentru ca să ţi se publice muntra în revistă, m-aş simţi înjosită dacă mi-aş descoperi numele alături de o declaraţie de dragoste scrisă pe gard.

Totuşi mi se înmoaie picioarele ori de câte ori îmi spune că mă iubeşte în faţa cuiva. Îmi place când îmi aduce flori la serviciu, mai mult decât când mi le adduce acasă. Îmi place când îmi sărută mâinile în stradă, mă priveşte îndrăgostit, mă cuprinde şi mă ţine strâns de mână, parcă temându-se să mă piardă. Îmi place să fie clar că mă iubeşte.

 

 

 

 

Remediu împotriva gripei şi a îndoielilor

Arăt oribil. De câteva zile am cearcăne sub ochi, părul nepieptănat, sunt slăbită, mă doare fiecare por, am febră mare, beau cu duiumul medicamente care îmi fac corpul să miroase urât, respingător. Port mască. Am înhăţat ceva contagios şi cu toate eforturile posibile , trece mai greu decât credeam.

Toată durerea, boala şi neputinţa asta mi-a amintit de două lucruri. Trebuie să încep să am grijă şi de sănătatea mea, nu doar de sănătatea copilului şi….  mi-a mai amintit de primul nostru an…:)

Eram de foarte puţin timp împreună. Nu ne văzusem de vreo două zile pentru că stăteam cu febră în pat. I-am interzis categoric să mă viziteze pentru că nu puteam admite să mă vadă bolnavă, urâtă, ne epilată, neparfumată, mucoasă şi contagioasă.

A venit cam în jumătate de oră după ce mi-a dat de înţeles că l-am convins.  Din cauza laringitei puternice nu am putut decât să mă uit supărată la el şi să-mi ascund corpul integral sub plapuma groasă.

El s-a aşezat pe podea, lângă patul meu privindu-mă zâmbitor. Îmi spunea  că sunt frumoasă că mă iubeşte. Iar eu nu mă puteam gândi decât la pijamaua mea veche, urâtă si decolorată, la faptul că nu mi-am scos sprâncenele şi că miros urât.

Mi-a făcut ceai, mi-a dat medicamentele, m-a dus în braţe la baie. A venit mai aproape de pat să-mi sărute mâinile. Mi-a masat tălpile şi spatele cu oţet. M-a impus să-mi clătesc gâtul cu un amestec da sare, sodă de mâncare şi iod.

Noaptea a rămas să doarmă jos, lângă patul meu. Că doar nu-l puteam primi lângă corpul meu neîngrijit şi contagios. Nu aveam habar cât va dura relaţia asta. De ce să mă ţină minte urâtă? I-am propus, bineînţeles, să meargă în odaia vecină. Dar a refuzat. A dormit lângă pisoiul meu siamez.

Dimineaţa a deschis larg geamurile să intre aer şi soare. Mi-a pregătit micul dejun şi n-am mai putut rezista am făcut dragoste. Până după masă mă simţeam mai bine ca niciodată, trecuse şi febra şi durerile de gât. Seara chiar am ieşit la plimbare.

Acestea sunt două zile de care îmi amintesc foarte des. Mai ales atunci când mă supără cu ceva. Zilele în care mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că m-am îndrăgostit anume de el şi că…. sexul, categoric, nu e doar pentru plăcere.

Azi dimineaţă m-am trezit de la faptul că îşi sorbea cafeaua  pe podea lângă partea mea de pat. Mi-a ferit masca, m-a sărutat..

Eu am vrut să-ţi spun că ţi-am pregătit aici un termos cu ceai şi nişte pâine prăjită cu ou.

Trebuie să fug la serviciu. Întârzii deja.

Eşti frumoasă. Eu te iubesk mai tare.

Vreau să mă simt apreciată!

Pereţii,  somnul insuficient şi stresul încep a-mi da de ştire. Înţeleg că nu prea sunt soluţii, şi totuşi  i le cer disperată LUI. Vreau să facă ceva să mă simt bine, să mă scoată din starea asta, să simt că-mi apreciază efortul.

Eu pot primi plăcere din gătit, doar când se întâmplă rar. Acum, însă, gătesc de trei ori pe zi – mâncare sănătoasă, fac ordine, schimb scutece, spăl vase, rufe. Lucruri cu care nu eram obişnuită. Am renunţat la tocuri, la machiaj zilnic, la întâlniri cu fetele la o ţigară cu vermut, am renunţat la somn normal şi la multe alte lucruri care făceau parte din viaţa mea. Şi nu e deloc uşor. De asta nu e suficient să ştiu ca EL apreciază asta. Vreau sa simt cu creierul, cu sufletul şi corpul.

Atunci când efortul meu supraomenesc e calificat drept normă, lucru firesc. Mă simt profund dezamăgita. Mi se face dor de viaţa trecută. Mi se face dor de mine.

Ieri am ieşit din casă singură. Am rugat-o pe mama să stea o zi cu puiuţul meu, pentru ca să mai scap un pic de rutină. Dincolo de pretexte super importante, scopul meu primordial este să merg, să merg pe jos cât mai mult, fără să interacţionez cu lumea din jur, dar să o văd multă, grăbită, rea, adevărată, pretutindeni. Pentru a exclude senzaţia de singurătate.

Intersecţia Ştefan cel Mare şi Armenească – O femeie de peste 40 de ani merge cu paşi mărunţi şi grăbiţi, ducând în ambele mâini câte o torbă grea. În faţă – soţul, înalt, cu umeri laţi, dar o faţă care îi trăda pasiunea pentru alcool ieftin. Mergea alene cu paşi mari, ţinând într-o mână un muc de ţigară, încă aprins. Iar cealaltă – ascunsă în buzunar. Să nu-i îngheţe probabil. Din când în când se oprea indignat s-o aştepte şi-i spunea ceva apăsat şi neclar,din cauza danturii incomplete.

Peste drum alţi doi bărbaţi care îi semănau leit celui dintâi, îl îndemnau pe al treilea să meargă să bea. Pentru că vocabularul devenise insuficient, îl îndemnau cu gesturi, îl trăgeau de mâneci, îi întindeau haina. Am auzit şi un aforism( nou pentru mine) în încercările disperate de a-l convinge –„ ori la sută, ori la slută”. Talentat popor avem, mai ales când există o motivaţie bună.

În microbuz, o pereche îndrăgostită se ţinea de mână. Când am intrat, tânărul a încercat să-mi ofere locul, dar fără succes. Iubita l-a apucat de marginea paltonului , l-a tras în jos lipindu-l strâns de scaun şi de ea. În următoarele 10 minute discutau aprins, deschis şi tare. Ea despre comportamentul lui uşuratic şi el despre politeţe.

Şoferul tânăr cu verighetă pe mână a observat o domniţă care i-a intersectat neregulamentar calea. A început fraza cu 3 cuvinte necenzurate şi a încheiat-o cu ovaţii dedicate picioarelor , fundului, gulerului de vulpe şi  dorinţe care îi trecuseră prin minte.

În parc, pe scaunul vecin, o femeie îi povestea, în detalii, prietenei despre cum îngrijeşte un bătrân dus cu pluta în Israel. O istorie plina de oboseala, rahat şi dorinţe pornografice ale moşului. Acasă au întâlnit-o două fiice neînţelegătoare cu restanţe, contracte mari, mofturi şi mai mari. Un soţ şomer şi respectiv -beţiv.

În rând la bancomat, o altă pereche tânără, frumoasă. Ambii îmbrăcaţi cu gust, parfumaţi, cu priviri îndrăgostite, cu fraze rafinate.  Parcă rupţi din realitatea urâtă de ieri.

Între timp apare în rând un alt tip simpatic,o cunoştinţă mai veche ori mai nouă a îndrăgostitului pomenit mai sus. Îi întinde mâna lui, pentru a-l saluta şi exact în aceeaşi manieră i-o întinde şi ei. Ea un pic derutată , dar deosebit de rafinat îi întinde mâna:”Încântată de cunoştinţă!”

La care iubitul ei ,ruşinat, îi spune amicului:  „Ea nu ştie că în Europa se salută astfel şi cu femeile”.

Sorry, da’ eu vorbesc aşa despre căţelul meu care nu ştie să aducă mingea când i-o arunc.

Acesta a fost momentul în care mi-a trecut pofta de plimbări. Mi s-a făcut dor de rutina mea zilnică. De bărbatul meu adevărat.

Acasă m-am întors cu un sentiment straniu de vină. Probabil că femeia cu torbe şi aia cu moşul din Israel, şi soţia şoferului  şi domniţa rafinată merită ceea ce am eu şi nu ştiu să apreciez întotdeauna. Pe de altă parte faptul că între realitatea mea şi realitatea din stradă e un decalaj atât de mare, nu înseamnă neapărat că eu nu am dreptate.

 

 

De cât mister are nevoie un cuplu?

Mie îmi place să umblu goală prin casă şi să dorm goală îmi place, şi mi-ar mai plăcea ca atitudinea lui în privinţa asta să se rezume la admiraţie, ori cel puţin să nu aud fraze de genul:

M, tu iar umbli goală, poate îmbraci ceva!

Problema lui constă în faptul că ar putea să mă vadă vre-un trecător nocturn care se cască prin geamuri străine, asta spune El.

Dar să fie oare de vină doar sentimentul de proprietate puternic dezvoltat?

O femeie goală, este probabil, ca un subiect fără de intrigă. Dar , pe de altă parte, despre ce fel de intrigă poate fi vorba după atâţia ani, în care ai reuşit să studiezi fiecare aluniţă, fiecare rid, fiecare por…

O femeie goală nu păstrează nici o enigmă. Dar ce surprize poate oferi un corp pe care îl ştii pe de rost?

O femeie goală nu mai are cu ce să-ţi uimească privirea, în momentele în care ar vrea s-o facă.

O femeie goală e ca un dar de Crăciun fără de ambalaj.

Fără enigmă, fără mister, fără secrete, fără intrigă,fără ambalaj.

Pe de altă parte, pentru mine sunt suficiente emoţiile pe care le-am simţit când l-am despachetat pentru prima oară, le păstrez cu plăcere în amintiri. Şi de atunci în coace îl admir, îl iubesc şi îl vreau gol-goluţ.

Admir cu plăcere fragmente din filme vechi, în care Ea îşi scoate ruşinată hainele, întoarsă cu spatele la el, îşi ascunde sânii în palme, roşeşte la privirea lui pătrunzătoare, îşi ascunde ruşinată corpul sub cămaşa lui, după ce au făcut dragoste. Momente deosebit de tandre, dulci şi inocente.Prin care am trecut….de care am trecut.

Nu-mi place să păstrez lucrurile ambalate. Nici corpul, nici gândurile, nici emoţiile. Mă simt mai bine când toate se văd clar, sunt bine aranjate, aşa ca prezenţa lor să-ţi aducă plăcere, să le poţi şterge de praf la timp, ori să le arunci când devin inutile.  Şi corpul, şi emoţiile şi gândurile mele au nevoie de libertate, de claritate, de transparenţă şi echilibru. Nu mai am nevoie de mister.

Încă o şansă pentru sărbătorile de iarnă.

Cel mai bun leac impotriva depresiei este , totuşi, sexul. Şi…când nu ajută sexul, înseamnă că trebuie mai mult sex. Sexul cu multa dragoste, discuţii calde în pauze mici de ciocolată, îmbrăcaţi eu în ciorapi calzi de lână cu imprimeuri de Crăciun şi El cu o căciulă alb-roşie care i se potriveşte perfect, indiferent de ce partea corpului o agaţă.

Sex pe pernele împrăştiate haotic pe podea, lângă căminul în care trosnesc lemne şi care emana lumina asta perfecta, romantică şi caldă;  Multă ciocolată, două căni de Glintwein, pot crea o atmosferă ideală de Crăciun.

Crăciunul din acest an, a fost mai degrabă o pastila împotriva depresiei,decât o sărbătoare tradiţională. Un remediu pentru a aduce mai degrabă, lumină în creieri, decât în suflet. În schimb fără nevoia de a petrece toată ziua la bucătărie şi fără oaspeţi gălăgioşi.

Duminică m-am trezit liniştită, odihnita, dar cu trei perechi de ochi holbaţi la mine în semn de reproş: „Încă nu avem brad!”. Speram să găsesc măcar un strop de înţelegere în ochii cei mai sus poziţionaţi. E nebunie curată să-ţi pui brad viu într-o casă cu pisică şi copil mic. Este puţin probabil ca bradul să rămână vertical cel puţin o zi, în plus ne alegem cu boluri sparte ace în toate covoarele, lacrimi şi învinuiri reciproce: Puiuţul pe pisica şi pisica pe puiuţ. Da’ parcă ai cui explica. Când e vorba de sărbătorile de iarnă eu sunt unicul om matur în casă. Am cedat deci în faţa naivităţii puerile. Avem brad viu.

Am condiţionat, însă, moftul lor, cu mofturile mele. O zi întreagă de plimbări prin magazine. Daca stau să mă gândesc bine, asta e partea mea preferată a sărbătorilor de iarnă. Ador să aleg cadouri, să le împachetez singură şi să le aranjez sub brad. Deocamdată sunt 15 cutii. Mai dau câteva telefoane să văd dacă  mai vine cineva.

Masa de Revelion o voi face cât mai modest posibil, să nu fiu nevoită să arunc mai mult de jumătate, cum am făcut anul trecut. Cred că renunţ definitiv la salate exotice, în favoarea câtorva salate tradiţionale,testate de timp. O să încerc, totuşi să fac singură prăjitura mea preferată şi câteva accente originale , care să distingă masa de Revelion de celelalte.

Sper să întâlnim noul an într-o atmosferă caldă, să fie o sărbătoare de suflet. Dar dacă nu ne iese, nu văd nici o problemă. În Moldova, sărbătorile de iarnă, întotdeauna mai au o şansă.

 

 

 

 

…O sărbătoare copilărească din care nu vrei să creşti…

Îl cunosc deja de atâta timp, atâtea revelioane petrecute împreună…şi niciodată nu am ştiut ce să-i pun sub brad. Anul acesta nu e o excepţie… În anii de până la căsătorie alegeam cadouri care să-l şocheze. I-am dăruit un ceas care m-a costat ceva mai mult de un salariu lunar, parfumuri scumpe, care îmi plăceau mie, o vacanţă în munţi, pe care a trebuit s-o amânăm în ultimul moment, haine , care LUI i se păreau extravagante.

Apoi a venit o perioadă mare de timp în care trebuia să economisim. Am economisit pentru vacanţa de vară, apoi am economist pentru că urma să facem nunta, apoi am economisit foarte mult pentru că vroiam să trecem cât mai repede în casa noastră. Şi în toată perioada asta am încercat să ne facem cadouri utile. Obiecte de care aveam, într-adevăr foarte mare nevoie. cizme, cursuri auto,covor pentru salon, perne, perfectarea urgentă a actelor expirate. Anul trecut în general nu ne-am mai dăruit nimic.

Am avut casa plină de oaspeţi de revelion, un brad mare şi frumos, sub care erau cadouri originale pentru fiecare dintre cei prezenţi la masă. Nu ne-au ajuns bani şi timp doar pentru un fleac, un mărunţiş-cadou de Crăciun pentru persoana iubită.

Bineînţeles ca lucrurile nu arătau chiar aşa dramatic cum le descriu eu. Ne-am înţeles din timp să ne nu complicăm cu cadouri şi am trecut uşor peste asta..Mda, tare mare prostie. Să nu faceţi niciodată aşa.

Sărbătorile de iarnă sunt, poate unicele zile în care vrei să crezi în poveste. În care aştepţi o minune, în care te simţi măcar un pic copil şi în care vrei să vezi ce ai meritat de la Moşu. Niciodată nu eşti prea mare pentru Crăciun. Nu poţi creşte din această sărbătoare.

Şi e , probabil, incorect să faci cadouri care să-ţi evidenţieze talentul şi personalitatea, care îţi plac ţie mai mult decât LUI, ori de care oricum are neapărat nevoie. Sunt alte 364 de zile în an în care poţi cumpăra lucruri utile. Cadourile de Crăciun trebuie să fie fleacurile alea scumpe la care el visează şi pe tine te umflă râsul cât sunt de inutile, banale şi copilăreşti. De acord e greu să înţelegi cum anume i-ar prinde bine unui bărbat de aproape 30 un cuţit ca cel a lui Indiana Jones, colecţia cărţilor despre Harry-Potter , ori X-box, ori culmea- volan din acelea cu care se şofează în faţa ecranului TV, or parfumul pe care îl poartă toţi flăcăii trendy de 18 ani, ori alt notebook pentru că cel pe care l-a cumpărat doi ani în urmă e vechi deja, ori portmoneu straniu în care nu încap bani, ori maiou cu Che Guevara , ori DVD-uri cu filme despre spioni, pe care le-a privit de zeci de ori, ori maşini de lux în miniatura…

Inutile lucruri pentru gospodărie. Atât de prosteşti că, probabil o să-ţi fie ruşine să te lauzi cuiva cu darul pe care i l-ai făcut, şi o să faci ochii pătraţi la cât de mult poate costa o dodie. Dar anume acesta este cadoul ideal de Crăciun. Cel la care visează de mult timp, dar ştie că e cam straniu, cam scump, cam ar putea să te deranjeze pe tine şi de asta nu îndrăzneşte să şi-l cumpere.Dar anume acest cadou te va ajuta să descoperi fericire de copil pe faţa unui bărbat în toată firea.

Deci anul acesta am hotărât să economisesc pe cadourile pentru oaspeţi, pentru că cel mai iubit şi mai scump bărbat din lume trebuie să găsească dimineaţa sub brad o cutie pe care moşul a pregătit-o special pentru EL. Pentru că merită,pentru că e cel mai fidel şi responsabil soţ din lume, pentru că e foarte sexy, pentru că are grijă de mine şi copilul lui, pentru că ştie să mă facă fericită, pentru că alături de el mă simt protejată şi în siguranţă, pentru că a putut să-mi rabde toate mofturile şi isteriile pe care i le-am făcut anul acesta, pentru că e foarte fierbinte în pat, pentru că face în locul meu tot ce nu reuşesc şi niciodată nu-mi reproşează asta, pentru că ştie să pregătească dejunul atât de gustos, pentru că se gândeşte în primul rând la mine , pentru că miroase atât de frumos, pentru că ştie să cedeze, şi pentru că pe EL îl iubesc cel mai mult.

Acum că am pus lucrurile la punct, mi-a mai rămas să decid un singur mărunţiş – ce să-i pun în cutia de sub brad?

Dragoste la feminin

Nu ştiu dacă a observat cineva, dar blogul acesta are doi autori :). În aproape 3 luni de activitate, eu am reuşit să cunosc, virtual, tare multă lume bună, care , se pare, că m-a primit în grup. Prietena mea W, din lipsă de timp, scrie mult mai rar, nu se implică în discuţii şi de aceea nu aţi reuşit să faceţi cunoştinţă.

Mie azi mi s-a făcut foarte dor de ea. De aceea vă voi povesti un pic despre prietena mea. Unul dintre cei mai deosebiţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată.

În oraşul în care locuieşte, lucrează şi face deja a patra facultate..ninge, la fel ca şi în oraşul meu.  Duminică, însă m-a telefonat de pe o plajă însorită, de pe malul Oceanului, care se află la câteva sute de km de casa ei. Şi unde va sta maximum trei zile – sigur nu are mai mult timp liber.

Printre toate noutăţile şocante pe care mi le comunică de 2-3 ori pe săptămână, ultima m-a şocat mai mult. Mi-a spus că probabil nu se va mărita niciodată. Poate treceam vestea la categoria spontanietate, dispoziţie, stare trecătoare…doar că mi-a spus că decizia a luat-o după finisarea orelor de psihiatrie ,la care tocmai susţinuse excelent examenul.  Rezultatul  bun a venit şi cu bonus. Fotografia ei, pe peretele de onoare al instituţiei de învăţământ şi propunerea de a preda un curs la facultatea respectivă.

Da, nu mai vorbeam cu prietena care are două facultăţi cu profil real, ştie să scrie versuri, muzică, cântă la pian, are şi câţiva ani din facultatea mea, care nu a reuşit s-o intereseze . Vorbeam cu un om care acum se pricepe la sentimente mai bine decât mine.

Eu nu obişnuiesc să dau sfaturi, decât atunci când mi le cere cineva. Noi glumim adesea că un prieten adevărat nu o să te oprească niciodată , dacă vrei să comiţi o crimă. Mai degrabă va veni să stea alături de tine  în închisoare.

Acum însă parcă îmi venea să-i zic că face o greşeală. Să-i spun că e o decizie incorectă. Că, toate femeile, se visează măritate în final. Dar ar fi banal să-i spun asta. Ea ştie despre fericirea mea în detalii, la fel cum ştiu şi eu despre fericirea ei.  Eu am căutat întotdeauna linişte, stabilitate, echilibru, dragoste eternă, devotament. Şi le-am găsit. Ea nu le-a găsit pentru că nu le-a căutat niciodată. Ea a căutat altfel de fericire. Pe care , probabil, o are acum din plin.

Face dansuri, sport, yoga, scrie, pictează, merge cu viteză maximă cu maşina ei decapotabilă, nu mai e nevoită să gătească ori să spele vase. Se bucură din plin de privirile şi complimentele masculilor de ori unde ar fi. Zilnic aude fraze gen: Tu îţi dai seama cât de frumoasă eşti? ori „Tu eşti cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată”. Luna trecută, un tip i-a dăruit o maşină de lux, pe care ea, bineînţeles a refuzat-o.

Are o bunătate exagerată. Care mă poate şoca şi după 18 ani. Foarte des face bine oamenilor, chiar în detrimentul ei.  Poate lesne invita o fetişcană necunoscută, fără de bani şi loc de muncă, să locuiască la ea până găseşte ceva. Şi nu e nimic dacă căutările durează aproape 3 luni. Nu îi va cere nimic în schimb, şi nici nu o va alunga în stradă după tentativele acesteia de a-i seduce iubitul.

Totuşi aripile ei sunt mai mult din dragoste pentru zbor, decât pentru îngeri.

Ea nu are nevoie de nimic, de la nimeni. Doar să o laşi în pace să-şi vad de viaţa şi pasiunile ei.

Îmi aduc aminte de perioada când ne vedeam în fiecare zi. Vorbeam atât de des despre faptul că nu se poate conforma. Nu se putea conforma regimului de lucru, regimului de studii, regulilor inventate de iubiţii ei, regimului de somn. Ea nu respectă reguli, bariere, interdicţii, mofturi. Fericirea ei e LIBERTATE.

Fericirea mea cred că ar suna ca o condamnare pentru ea  =). Dar ar fi greşit dacă ar spune cineva că ea nu poate iubi. Poate ! Îi simt dragostea de la câteva mii de km şi câteva sute de zile depărtare. Şi nu sunt unica. Va iubi cu adevărat pe cel care îi va oferi, nimic mai mult decât  înţelegere şi multă, multă Libertate….ei bineînţeles că  o bucată de tort Napoleon cu cappuccino,dimineaţa în pat, ar mai fi un avantaj.

Mi-i dor de tine, W!

Cât de mult contează banii într-o relaţie?

Există o idee din astea general acceptate, că nu ai dreptul moral să-ţi faci familie până nu câştigi mulţi bani, până nu ai apartament, maşină, statut social. Banalitate din seria: Nu ai voie să iubeşti până nu termini şcoala, să faci copii până nu ai casă proprie, să mori până nu ti-ai asigurat viaţa.

Bărbaţii se pare că s-au împărţit în două categorii: Cei care acuză şi cei care se pot folosi de femei visătoare la prinţi bogaţi.

De ce visează atât de hapsân femeile?

  1. Ei bine, un motiv ar putea fi poveştile din copilărie. În poveşti,  pentru a fi ideal masculin,  e suficient să fii prinţ pe cal alb, cu tată rege, castel, împărăţie şi alte atribute indispensabile unui prinţ veritabil.
  2. Un alt motiv este, probabil, faptul că femeile se îndrăgostesc, mai degrabă de reflecţia lor în ochii bărbatului, decât de bărbatul în sine. Cadourile scumpe au efectul complimentelor bune. Adică eu sunt atât de bună, încât el face tocmai asta pentru mine.
  3. Un motiv prostesc, dar real este lauda. Femeile pur şi simplu vor să se simtă bine în faţa prietenelor. Vor ca toate fetele să vorbească despre trofeul pe care a pus EA mâna.
  4. Dorinţa de a fi admirată. Un bărbat bogat îi poate asigura ţinute la modă, cosmetică scumpă, abonamente la fitness, maşină de lux, bijuterii lucioase şi alte fleacuri care vor trezi invidia altor femei şi admiraţia bărbaţilor din prima categorie.
  5. Banii înseamnă Putere. Putere financiară. Iar puterea e calitatea pe care femeile o adoră la bărbaţi.

Mda, asta face parte din realitate. Dar este şi o altă parte a realităţii:

  1. Dacă alegi o fată care a reuşit să depăşească vârsta poveştilor, s-ar putea s-o faci să uite de prinţi.
  2. Darurile pot fi importante, însă o femeie va aprecia, mai degrabă străduinţa, efortul, sacrificiul făcut de bărbat, decât costul obiectului. Ceea ce înseamnă că un trandafir de la un bărbat cu venit de 100USD lunar poate avea acelaşi efect ca un inel cu diamant de la un bărbat cu 1000USD lunar.
  3. Pe asta care vrea să se laude, o scoţi automat din listă pentru că tu vrei să te simţi bărbat, nu trofeu.
  4. Dorinţa de a fi admirată i-o poţi potoli şi singur.
  5. Puterea financiară, nu e unica putere accesibilă  bărbaţilor. Fii puternic moral şi ea va aprecia asta.

Un bărbat fără de bani nu respinge prin sărăcie, ci mai degrabă prin umilinţă, prin impotenţă, prin invidie. Nu contează cât câştigi, atâta timp cât eşti sigur de forţele tale, ai demnitate, nu te plângi, eşti stăpân pe situaţie, te simţi împlinit, ai scopuri şi suficientă dorinţă şi energie pentru a ţi le realiza.

Cineva m-a întrebat dacă aş putea vorbi la fel de simplu despre importanţa banilor într-o relaţie dacă aş avea un soţ şomer.

Sincer, eu nu ştiu. Ştiu însă că aş aprecia mult mai mult un bărbat care lucrează hamal, decât unul care stă acasă şi nu depune suficient efort pentru a-şi găsi ceva de lucru. Indiferenţa, iresponsabilitatea, slăbiciunea – sunt lucruri care deranjează mult mai mult decât lipsa banilor.

Adesea ne aducem aminte primii noştri ani împreună. Eram foarte tineri. Nu aveam nici loc de muncă şi nici măcar vreo idee clară de perspectivă. Trăiam fiecare cu părinţii lui, în diferite colţuri ale oraşului şi foarte des trebuia să alegem dacă dăm banii de buzunar pe drum ori prezervative.

Abia după trei ani ne-am permis să mergem, pentru prima data,  împreună, la mare – la Zatoka, iar peste 4 ani deja în Antalya, intr-un hotel cu 5 stele. Azi avem casa noastră proprie. Salarii decente. Şi suntem la fel de îndrăgostiţi ca şi atunci când nu aveam nimic.

Poţi iubi două persoane concomitent?

Ţie ţi-e cunoscut sentimentul acesta? Când eşti într-o relaţie perfectă, cu un om cu care ai trecut prin multe deja, cu un om căruia îi datorezi totul, cu un om pentru care ţi-ai da viaţa, pe care îl iubeşti nespus…Şi brusc apare alt om – străin, dar care îţi provoacă fluturi în stomac. Apare ca o turbulenţă, ca un cutremur, ca un uragan care începe să distrugă tot în ce-ai crezut,tot ce-ai realizat, te dă jos de pe picioare, îţi transformă mintea în haos. Şi toată învălmăşeala asta din frică, dorinţă, vise sparte, principii aruncate pe jos, păreri de rău, cuvinte multe care plutesc în aer ca un fum negru, prin care e greu să vezi şi cu care e greu să respiri..toate astea îţi par, pentru un moment -Dragoste. Şi uneori chiar ar putea să fie!

Totul începe, de regulă, cu o conversaţie plăcută, un schimb original de replici, un zâmbet. Apoi se transformă într-o ceaşcă de ceva fierbinte servită împreună, continuă cu pretexte pentru întâlniri şi se acutizează cu prima atingere întâmplătoare.

Şi fără sa bănuieşti că se întâmplă ceva, îţi spui ca e doar o relaţie frumoasă şi nevinovată de prietenie. Nu e nimic rău într-un interlocutor interesant, nu e nimic rău să te simţi bine şi să râzi fericit la glume bune, nu e nimic rău să-i poţi sta alături ore întregi fără să schimbi o vorbă..Serios! ce poate fi rău într-un suflet pereche, deci nu e nimic rău nici intr-o îmbrăţişare prietenească, ori un sărut  de mână, ori de obraz…Chiar nu e nimic rău! Dar sincer vorbind e greu să-ţi dai seama unde începe răul. Deoarece..cu cât e mai rău, cu atât e mai bine!

Ş-apoi vine şi momentul acela în care binele se încâlceşte în rău, atât de tare că nu mai înţelegi care şi unde e. Momentul în care conştiinţa îţi spune să alegi. Şi tu nu vrei sa renunţi la nimic. Veri să te prefaci orb, prost, să mai simţi un pic fluturii, dar şi pământul de sub picioare. Simţi că iubeşti două persoane concomitent şi nu ştii la care să renunţi. Dragostea nouă se simte mai tare, ca-i nouă, proaspătă, cu fluturi şi ameţeli. Dragostea veche e testată. Dragostea nouă te priveşte cu pasiune, e nebună, flămândă. Dragostea veche ştie să-ţi aducă multă plăcere, e înţelegătoare, e stabilă. Dragostea nouă e atractivă pentru că nu e cucerită până la capăt. Dragostea veche înţelege şi iartă.

Şi te pomeneşti că nu mai ştii care dintre ele e Dragoste adevărată. Că doar ai citit peste tot că dragostea adevărată e doar una în viaţă şi e veşnică. Iar ţie ţi se întâmplă două odată…şi nu se ştie dacă nu urmează şi altele… Te uiţi speriat cum un roi de fluturi pot distruge cu aripile o cetate mare, pe care ai construit-o ani la rând.

Apoi înţelegi că ceva nu e curat la mijloc. Fluturii nu pot face aşa ceva. Ori, cel puţin nu ar trebui să poată. Îi laşi să se calmeze un pic. Incluzi raţiunea la maxim şi începi să-i distrugi. Să-i striveşti câte pe unul cu mâinile cu picioarele, cu privirea, îi înăbuși în ignoranţă, în timp, îi ademeneşti departe de cetate.. Apoi fugi! Fugi cât te ţin picioarele, închizi poarta cetăţii, cazi vinovat în genunchi şi plângi. Sunt lacrimi de părere de rău pentru că tocmai ai pierdut ceva frumos; lacrimi de putere, pentru că ai putut renunţa la ceva rău;  lacrimi de ruşine că ai fost slab; lacrimi de milă că ţi s-a întâmplat tocmai ţie. Dar dragostea veche, te întâlneşte înţelegător, cu cetatea pe jumătate reparată, cu uşa larg deschisă. Îşi dă bine seama despre tot, dar nu pune nici o întrebare. Te sărută, te cuprinde, te acceptă.  Dragostea veche înţelege şi iartă. Pentru că e unică şi veşnică!

 

Exhibiţionism juvenil

Acum a cam trecut perioada asta, dar odata cu apariţia soarelui, vor apărea neapărat si tinerii care se sărută fierbinte, se ating şi fac petting pe băncile din parcul central, în înghesuiala din transportul public, în scările blocurilor de locuit, în lifturi, în subterane, peste tot.

Ei, dar exhibiţionism îi spun eu, şi încă din ăştia de-al de mine care se uită indignaţi la pornografia sezonieră, făcându-se că au uitat cum e să vrei să faci sex şi să nu prea ai unde.  Pentru că ei , de fapt, caută intimitate.

Acum dacă stau să-mi amintesc, cum era când nu aveam nici casă proprie, nici maşină…găsesc cu siguranţă ce să-mi amintesc. Ma enervau la maxim babele care se holbau la noi când ne sarutam în troleibuz, dar mai ales când începeau să ne certe pentru asta. La 16 ani e greu să înţelegi de ce.

Ş-apoi noi ne sarutam doar. De unde să ştie babele că se putea şi mai mult…

De unde să ştie ele câte se pot face pe scaunul din spatele ultimului autobuz ori microbus, ori în centrul celui mai public parc, fiind îmbrăcată în fustă scurtă şi jaca lui mai lungă, îmbrăcată pe mine ca să-i ascundă mîinile. Dar parcurile mai puţin publice sunt, în general, loc perfect pentru orice fel de perversiuni…şi când ajungi acasă, în scara blocului, după miezul nopţii, nu te poţi nicidecum abţine de la un ultim sărut, de la o ultimă atingere, de la…câte nu te poţi abţine în scara blocului…

Şi toate astea par atât de intime la 16 ani….  Dar abia cum te faci cu acoperiş deasupra capului, fie el şi al unei rable pe roţi, toata intimitatea lor ţi se pare ecxhibiţionism şi începi să le dai dreptate babelor.

Eram aproape de absolvirea liceului când profesoara de engleză a intrat ,noaptea, exact în scara blocului, unde noi ne “spuneam la revedere până a doua zi”. Tabloul pe care l-a prins ea, era în limita decenţei, dar însăşi ideea că o elevă se pupă noaptea pe scarile blocului, părea mai mult decât indecentă.

Orele de engleză deveniseră un adevărat chin pentru mine, chiar dacă atiudinea ei  nu părea a fi schimbată.

Abia la Balul de absolvire s-a apropiat de mine şi mi-a spus: Copii, eu vă invidiez atât de mult. Dragostea la vârsta asta e atât de dulce. ..

 

 

Rodul dragostei noastre

Uneori, seara înainte de somn, aprind lumânări aromatizate.

Lumânarea din seara asta avea  un miros foarte placut, dar care imediat mi-a provocat un discomfort psihologic, apoi greaţă, apoi dureri de cap, nelinişte, frică, plictiseală, dor. O senzaţie puternică, cunoscută…dar nicidecum nu-mi puteam da seama de unde.

Am mers în odaia puiuţului meu mic sa-l sărut, să-i spun nopate bună. Şi abia acum, în ochii ăştia mari, albaştri am descoperit misterul mirosului. În seara asta am aprins întâmplător lumânarea pe care o aprindeam în maternitate,  zilnic, timp de o săptămână, înainte să apară păpuşa mea pe lume .

Discomfortul a fost provocat din cauza atmosferei de spital. Nu puteam înţelege de ce femeile însărcinate se comportă ,se îmbracă şi sunt tratate de personalul mediacal de parcă ar fi bolnave. Eram plictisită de atmosfera asta de lene, de boală, de surori medicale făţarnice, de lipsă de interlocutori interesanţi. Îmi era foarte dor de compania soţului meu. Vroiam foarte mult să fac dragoste cu el.

Starea de nelinişte era din cauza medicamentelor pe care a trebuit să le iau în această săptămână. Îmi era frică ca ar putea afecta bebeluşul. Aveam o luptă interioară între opiniile medicilor, care spuneau să stau în pat, sub picurători…şi intuiţia care îmi spunea să-i trimit pe toţi naibii, să vin acasă, în patul meu confortabil şi să aştept momentul ăsta magic în braţele iubitului meu. În braţele omului căruia într-adevăr îi pasă de mine şi de îngeraşul nostru.

Dar starea de frică şi grijă faţă de viaţa care are să se nască din tine, te face să uiţi de propriile sentimente. Să uiţi de tine. Să suporţi dureri insuportabile, să ţi se vorbească dur. Toată durerea asta se transformă ,într-un moment, în frică. Frică că nu ai să fii suficient de puternică. Că ai să faci ceva greşit, care ar putea să-ţi rănească  puiul. Te face să te simţi, nimic mai mult decât un ambalaj. O cutie pe care trebuie s-o rupi repede, în bucăţi, pentru ca să salvezi la timp conţinutul.

Durerea ta nu contează deloc, nici ceea ce spui nu contează. Pentru că spui aiureli, de care nici nu-ţi poţi aduce aminte mai târziu. Strigătele tale nu contează, pentru că toată grămada asta de oameni care îţi strigă ceva greu de descifrat, te apasă pe burtă, îţi bagă  în vagin mâinile pînă la încheieturi,..ei nu au nevoie de strigătele tale. Ei aşteaptă un strigăt mult mai important.

9 luni au fost un fleac pe lângă o zi jumătate în travaliu. Apoi am auzit strigătul pe care îl aşteptam cu toţii. Nu  a fost fericirea pe care am aşteptat-o 9 luni. Doar o stare de uşurare, un fel de bucurie a unui om care tocmai a reuşit să scape de moarte. Bucurie că am reuşit să nu traumez copilul, că nu l-am sufocat.

Nici când l-am simţit pe  burtă nu am simţit fericirea pe care o aşteptam.Doar mi-am confirmat statutul de ambalaj. Acum fără puiuţ în mine, eu mă simţeam atât de goală în interior… Iar 3,500gr îmi păreau cât 35 de kg.

Am simţit  mâna soţului, apoi am observant că zâmbeşte. Am înţeles că mi-am îndeplinit bine misiunea şi imediat mi s-a făcut frig şi somn. Nu mă lăsa să adorm medicul care îmi cosea rupturile. Anestezia nu a început să lucreze nici după ce a terminat de cusut.

Toată oboseala asta mi s-a pus ca o ceaţă pe ochi şi nu-mi puteam vedea copilul.Îl simţeam cum suge din sân, dar nicidecum nu-i puteam desluşi trăsăturile feţii.

L-am văzut clar abia peste 3 zile, când am venit acasă. Când atmosferei rece de spital ia luat locul asta cu care m-am obişnuit eu. Atunci sânii mi s-au umplut cu lapte şi puiul meu a mâncat prima dată pe săturate şi era sătul şi calm. Abia atunci am descoperit  liniştea şi fericirea pe care am aşteptat-o timp de 9 luni- În ochii ăştia mari şi albaştri ca ai Lui şi în zâmbetul dulce şi sincer ca al meu 😉

Lucruri mărunte

(inspirat de la CEZICEU) http://ceziceu.ziarulstrazii.com/momentele-de-fericire-sunt-facute-din-maruntisuri-3088.html

любовь моя!

К сожалению,условия варения каши, не позволяют мне ею позавтракать.

Придется искать в холодильнике что нибудь другое.

Я тебя люблю, так, как тебя никто никогда не любил и не полюбит.

Навеки твой  XXX

Notiţa asta am găsit-o azi dimineaţă pe masa de la bucătărie, sub cutia cu cereale. Credeam că-l pot convinge să-şi gătească ceva sănătos dimineaţă…ei , dar nu despre asta e vorba…

Cred că am primit câteva sute de bileţele de genul acesta de la EL. Mai întâi mi le transmitea prin colegii de clasă, apoi le găseam pe paginile conspectelor de la universitate, mi le lăsa pe birou sub o tartina, o ciocolată, ori o cană cu ceva fierbinte. Mi le trimitea acasă prin poştă, iar acum mi le lasă, dimineaţa, în diferite colţuri ale casei.

Eu nu am un loc anume unde păstrez aceste bileţele, dar nici nu-mi aduc aminte să fi aruncat vreunul vreodată. Aşa că pot găsi asemenea bileţele periodic în buzunarele unor haine mai vechi, în agende, carneţele, în sertarul cu lenjerie, în cărţi…

La prima vedere notiţele vin să mă anunţe scurt despre ceva mai mult, ori mai puţin important. Dar în fiecare dintre aceste bileţele e foarte multa dragoste şi ceva care mă face să zâmbesc…E parcă un mărunţiş, dar dă atâta culoare relaţiei noastre…

Un alt mărunţiş important pentru mine sunt florile. Eu întotdeauna am buchete de flori vii. Fie acasă, fie la birou.  Nu sunt neapărat dintre cele mai scumpe. De regulă sunt flori de sezon pe care mi le cumpără  în drum spre casă, ori spre locul meu de muncă, de la o băbuţă, care îi vinde florile cu preţ dublu, îl roagă să i le cumpere pe toate pentru că i-au rămas puţinea  şi vrea să plece acasă.. Şi el îi mai lasă încă 10 lei, pentru că i se face milă de ea.

În schimb, fiecare al doilea om care intră în biroul meu spune: „ În biroul tău miroase atât de frumos, tu întotdeauna ai flori vii” şi asta mă face să mă simt bine.

Îmi place că nu uită niciodată despre aniversările noastre. Noi avem două importante. Ziua în care am hotărât să fim împreună şi ziua în care am hotărât că  nu ne vom mai schimba niciodată părerea în această privinţă.  Sunt două zile pe care noi le sărbătorim în fiecare lună. Ele sunt motiv să ieşim undeva împreună, să cumpărăm ciocolată mai scumpă ca de obicei, să deschidem o sticlă, să ne jucăm înainte să facem dragoste, să ne spunem mulţumesc unul altuia, ori să ne bucurăm de o cină romantică acasă,  la masa cu flori vii.

Şi  când facem dragoste tot sunt lucruri mărunte care contează mult. De exemplu, înainte să am orgasm, el adesea îmi astupă urechile, şi asta îmi face orgasmul mai puternic. Eu nu ştiu să explic acest fenomen. Şi nici nu ţin minte când a început. Ştiu că EL l-a descoperit. Iar după ce facem dragoste, El îmi sărută palmele şi ochii…

Curios lucru, cum mărunţişurile îţi pot aduce plăceri substanţiale…

De ce luptăm pentru bărbaţi care nu ne iubesc?

 

-Pui, tu ştii cât de mult te iubesk. Eu nu o să te înşel niciodată. Eu o să fiu întotdeauna cu tine.

-Şi dacă nu o să mai iubeşti?

-Tu nu o să afli asta niciodată. Eu oricum voi fi cu tine. Iar tu cu mine pentru ca ne-am promis asta unul altuia!

Asta e o frântură de discuţie sinceră, între noi doi, la miez de noapte. Pana la orele 20.00 noi nu avem posibilitatea sa interacţionăm decât prin discuţii telefonice ori Skype. Apoi, acasă urmează cina târzie, băiţa puiuţului nostru mic, jocuri, hohote de ras, somnul, apoi ne ducem şi noi în duş. Şi , cam după miezul nopţii ne pomenim tete-a-tete. În funcţie de cum a mers ziua, fie ne certăm, fie facem dragoste. Şi una, şi alta ne i-a cam o ora jumătate. Apoi adormim buştean. Ei, sunt şi zile în care încercăm să nu adormim buştean, în duş.

Seara cu pricina, după cum v-aţi dat seama, a fost una fără de sex. Nu-mi aduc aminte decât foarte rar motivul certurilor noastre. Marea lor majoritatea au, însă, aceeaşi concluzie. Probabil caracteristică multor cupluri:  „Tu nu mă mai iubeşti ”. Şi EL îşi adună fărâmiturile din energia acumulată în 4-5 ore de somn şi epuizată într-o zi grea de muncă şi interacţiuni cu colegi îngâmfaţi şi şefi severi; şi găseşte argumente cu care să mă convingă că mă iubeşte. Şi eu îl cred şi adorm liniştită.

De data asta argumentele lui au venit ca un ciocan peste cap. Cum adică sa nu-mi spună dacă nu o să mai iubească? Poate nici nu mă mai iubeşte şi stă cu mine din obligaţie, pentru că a promis, pentru copil?!

-Eu te iubesk, a spus EL somnoros, din ultimile puteri. Eu- tăcută şi supărată aşteptam argumente….Dar în câteva secunde un sforăit sonor mi-a făcut aluzie să-mi pun pofta în cui.

Câteva ore de meditaţie pe fonul sonor de somn dulce şi atingerile lui irezistibile în următoarea dimineaţă au epuizat conflictul. Totuşi ideea mă mai frământă. Cum e să dormi cu cineva în acelaşi pat, din obligaţie. În fiecare zi, o viaţă întreagă. Cum e să faci dragoste cu cineva pe care nu-l iubeşti, să închizi ochii şi să vezi pe altcineva. Cum e să trăieşti cu gândul că poate se va întâmpla o minune şi vei fi , în sfârşit cu persoana pe care o iubeşti. Cum e să conştientizezi că satisfacţia ta psihologică şi fiziologică nu se poate întâmpla decât prin minciună, prin înşelare. Cum e să te prefaci că iubeşti?

Mi-am adus aminte de o prietena de-a mea care a fost, un timp, într-o relaţie cu un bărbat căsătorit. O relaţie frumoasă, cu multă pasiune. Dar şi multă minciună. Relaţia a luat sfârşit când au început telefoanele soţiei disperate. Amantul o ruga să nu plece, să mai aştepte, că poate obţine divorţul, ca oricum nu se mai iubesk şi stau împreună de dragul copilului. Soţia a avut o tentativă de suicid, apoi a nimerit în spital. După care Amantul a sunat-o peprietena mea şi a spus că renunţă la dragoste pentru familie.

În istoria asta toţi au doza lor de vina. Totuşi cel mai greu îmi e să înţeleg: De ce luptă femeile pentru bărbaţi care nu le mai iubesc; De ce luptă pentru bărbaţi care le trădează cu atâta uşurinţă; Pentru bărbaţi care stau la picioarele altor femei. Pentru bărbaţi pe care, nici ele probabil nu-i mai iubesc.

Probabil e imposibil să răspunzi la această întrebare fără să ai experienţa acestor femei.

Cine-i mai pervers?

Lui îi place să mănânce în pat. Mănâncă tot, de la prajituri fărâmicioase până la fructe lipicioase…ori sâni acoperiţi cu frişcă. Eu nu prea suport mancarea în pat ori pe corp. Eu cred ca dormitorul e doar pentru somn şi sex şi nu pot gasi nici o tangenţa între sex şi produsele alimentare. Din punctul ăsta de vedere cred ca EL e un pic pervers. Pe de alta parte cât de normal e sa accepţi mai degraba sexul anal, ejacularea pe faţă, cuvinte vulgare, mâni şi picioare încătuşate, palme peste fund … decat o bucată nevinovată de prăjitura cu miere pe… buric?

Cine dintre noi doi e mai pervers? Şi ce înseamna , de fapt, sa fii pervers?

 Psihologic vorbind perverşi sunt oamenii pe care îi excită obiecte care nu au nimic în comun cu sexul. Deci daca eu stau goala în pat şi mănânc căpşuni , iar tu eşti excitat mai degraba de capşuni, ori de pantofii de lângă pat- Te poţi considera oficial PERVERS. Partea proasta este că eu nu te pot ajuta sa scapi de perversitatea asta.  Ea a fost greşit educată în perioada pubertăţii. Atunci sexualitatea ta exagerata se orienta în toate direcţiile odată. Cu timpul trebuia să înveţi s-o direcţionezi corect, dacă nu ai reuşit la timp, acum ai nevoie de ajutorul unui doctor.

 Partea bună este ca eu aş putea sa nu fiu deranjată de abaterile tale sexuale. S-ar putea să-mi placă să ţin în mâna stângă patru capşuni la care tu să te concentrezi, pentru ca eu sa savurez o erecţie mai dură şi mai de lunga durata ca de obicei. Asta va fi secretul nostru. Şi cui îi pasă ca alţii fac sex fără de căpşuni daca noi doi ne simţim bine aşa?!

 Peste perversiunile sexuale se poate trece uşor dacă avem cu cine le împărţi, dacă e cineva care să le înţeleagă. În fond libertatea ta sexuală nu e limitată decât de libertatea partenerului tău. Trebuie să te opreşti atunci când înţelegi că ai putea să-l traumezi fiziologic ori psihologic.

 Şi mai e ceva important. Azi am cumpărat o cutie de frişcă. Deseară îmi transform sânii în desert. Fac asta pentru că ţie îţi place, dar şi pentru că ştiu sigur că …dacă …la un moment dat, eu nu o să mai suport deloc frişca pe sâni,… tu o să renunţi la frişcă, nu la mine.

Dor

Cum se întâmplă că noi, femeile, avem nevoie să schimbăm bărbatul de lângă noi? Paradoxul e că ne îndrăgostim de un fumător microbist. Care n-are habar de modă şi stil, îşi cumpără blugi noi doar când se rup cei vechi şi îi combină cu absolut tot ce are în dulap, urăşte să meargă la cumpărături şi nu se pricepe să ne facă cadouri.Iar după,  vrem alături un nefumător căruia îi place teatrul, îmbrăcat la patru ace, care nu uită de nici o aniversare şi ne face exact cadoul la care am visat noaptea trecută.

 Puţine dintre noi vor recunoaşte că fac asta. Dar e suficient să ne uităm la prietenii nostri din adolescenţă, la colegii de liceu. Dacă au puţină burtă, cămaşă clasică, cravată şi pantofi lustruiţi, sunt căsătoriţi, cu siguranţă.

Avem cu toate talent la acest capitol şi îl putem ascunde reuşit  în grija faţă de iubiţii noştri. Pentru că îi iubim enorm nu îi mai lăsăm să meargă singuri la cumpărături, mergem să-i ajutăm să-şi aleagă ceva mai bun. Le umplem agenda cu fel de fel de aniversări săptămânale, cu evenimente mondene până nu mai rămâne nimic din El, până se transformă în NOI. Ne place să controlăm situaţia. Decidem în locul lor. Nu le lăsăm suficient spaţiu de manevrare şi apoi ne plictisim. Ne plictisim pentru că nouă ne plac suprizele. Dar de unde surprize dacă noi facem agenda?

Soţul meu a lăsat fumatul 3 ani în urmă, la insistenţa mea. Iar azi,… azi mi s-a făcut un dor nebun de fum de ţigară.

Cu dragoste….

Când ne-am gândit noi că e timpul să transformăm relaţiile noastre platonice în unele mai pământeşti, am trecut direct la sex oral. Unii trec, fără milă, blowjoubul la categoria-sex vulgar.Eu nu. De exemplu 69… pentru mine, este o formă de sex, care implică mai multă dragoste decât restul.

Am auzit de nenumărate ori cum că blowjobul ar fi urât, murdar, vulgar. Eu consider că e o formă deosebit de frumoasă şi plăcută de a-ţi exterioriza sentimentele. Pentru cei care nu ştiu cum e să faci blowjob cu dragoste, explic:

 Blowjobul e un fel de preludiu pentru mine. Îmi place să stau în genunchi, între picioarele lui să îi sărut burta, picioarele, zona din jurul penisului, până acesta se face mare de plăcere. Alteori îl iau tot în gură, aşa mic şi moale şi îl sărut, îl ling, îl sug… până nu-mi mai încape în gură…

Când îşi capătă forma lui ideală  îl apuc cu ambele mâini şi îmi mai rămâne o porţiune măricică pe care îmi pot plimba buzele şi limba de sus în jos,… de jos în sus. Apropo eu îi zic Mambo ori Lollypop…. Apoi cu limba foarte fermă îi ling puternic vârful caramelei şi zona din jurul căpşorului.Îl lovesc cu limba, îl apăs. Fac asta doar câteva secunde, ca altfel exploadează. El îmi apucă părul roşcat şi-l prinde cu o mână în spate să poate savura imaginea.

Îmi umezesc bine caramela, …Toată , din vărf până la testicule. Uneori o fac cu multa saliva, alteori cu lubrifiant , pe care îl torn de-a lungul penisului ca mierea pe prăjituri. Când e umed şi foarte lunecos încep să-mi plimb palmele strânse pe penisul lui mare. Uneori ambele mâini în aceeaşi direcţie, alteori în direcţii diferite. Apuc penisul de la bază, foarte gingaş şi-mi strâng mâna în timp ce o mişc circular spre vârf. Fac acelaşi lucru cu a doua mână, îmi las mâinile să se intersecteze şi să se atingă în timp ce lunecă de-a lungul penisului gros şi tare. El adoră să-mi vadă mîinile mişcându-se gingaş pe penisul lui. Apoi o mînă lunecă spre testicule, în timp ce a doua îşi intensifică mişcările. Apuc uşor testiculele, apoi le sărut intens, mult, le ling, după care le iau câte una în gură şi le sug tare. Între timp mina dreaptă lunecă în sus, în jos cu mişcări circulare, strângându-se spre vârful penisului ca şi cum l-ar mulge.

 Mâna stângă îi ia locul. Lunecă pe toată lungimea, se roteşte, se strânge spre vârf. Apucă uşor penisul la bază, lunecă în sus rotindu-se uşor, se strange spre vârv… Cu degetele mâinii drepte apuc uşor vârful penisului şi lunec de pe el, iar îl apuc uşor si lunec spre vârf, şi iar, şi iar… Apoi ling penisul de la bază spre vârf. Fac asta încet, cu ochii închişi, îi savurez lungimea. După care îl strâng la bază cu mâna dreaptă, cu mâna stângă îi mîngâi testiculele, il iau în gură şi practic îl înghit în întregime, îl sug ca să creez senzaţia de vacuum. Mâna mea dreaptă lunecă de sus in jos, mai strânsă ca de obicei, cu mişcări circulare, dar mult mai rapide, mâna stângă îi mângâie testiculele, buzele lunecă spre baza penisului în ritmul mâinii, formând vacuum. În timp ce îmi plimb buzele ca un lift incontrolabil, ling penisul repede, ritmic… de la vârf spre bază, de la bază spre cap. Mă concentrez, apoi în totalitate la cap, îl ling repede, apăsat cu poftă ;mâna dreaptă lunecă ritmic de sus în jos strângându-se şi mai tare spre vărf, iar mâna stângă mângâie pasional testiculele…Mişcările devin mai rapide, el e atât de fierbinte şi mare încât…exploadează

 Ejaculează..convulsiv, mult….acompaniat de un strigăt de plăcere, care mă excită enorm. Eu îi zâmbesc încă îi mai ţin penisul în mână. E încă fierbinte şi tare. Acum îi pot simţi bătăile accelerate ale inimii în el… îi sărut din nou penisul…şi încă o dată, până începe să râdă puternic şi mă imploră să mă opresc.

 Aşa fac eu blowjob cu dragoste. Dar pot şi vulgar, când ni se face poftă…:)

« Previous entries
%d bloggers like this: