Eu am trecut peste pasiunea mea. Am trecut , cu condiţia ca nu vom mai comunica vreodată cu el. Pasiunile astea creează şi ele dependenţe, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc. Atunci când intri în joc , ai impresia că va fi doar puţin. O singură doză, un singur pahar, o singură miză, dar jocul te absoarbe , te scurge de energie, de bani, de puteri, de abilitatea de a analiza lucrurile si a lua decizii corecte.
Unica soluţie, ca si in cazul oricarei dependente, e să renunţi definitiv, să eviti orice contact, orice ispită. Gandurile mele sunt nemotivat de siropoase, probabil. Orice om care nu a trecut vreodata printr-o dependenţă va interpreta banalitatea situaţiei cu mult umor. Cei care au trecut prin dependenţa de orice fel, înţeleg că e vorba de nişte procese chimice, ireversibile.
Sunt oameni, situaţii, acţiuni care te pot aduce în stări psihologice deosebit de plăcute. Stări pe care vrei să le trăieşti dinnou. Stări care se asociază peste un timp cu ceea ce ţi le provoacă. E extraordinar de greu să le înlocuieşti cu ceva nou şi aproape imposibil să le înlocuieşti cu ceva vechi.
Dacă sunt suficient de deşteaptă , peste maximum o lună va trebui să încep a dansa. E un vis mai vechi. O altă pasiune care ar putea eclipsa o pasiune veche deja 
Prietena mea a ales altă cale. Trăieşte un vis frumos alături de un bărbat aproape ideal pentru moment. Şi cred că are la fel de multă dreptate ca şi mine. Suntem poligami la urma urmei.
Dar nu e dragoste nici în cazul ei, nici în cazul meu. Tot mai mult încep a mă convinge că dragostea e ceva care se dezvoltă în timp. Se dezvoltă din pasiune, atracţie sexuală, compatibilitatea psihologică şi intelectuală. Sunt atât de multe detalii din care se construieşte dragostea…Peste un timp, adesea înţelegi că „nu ai despre ce să te fuţi”(ideea nu-mi aparţine).
Eu i-am spus soţului despre pasiunea mea.Demult. Înainte să scriu postul anterior.I-am cerut sfatul. Eram curioasă dacă nu trecuse şi el prin stări similare. La urma urmei monogamia e mai degrabă educată de societate ,decât fiziologică. Şi el ar putea analiza cel mai bine cauzele stării mele.
M-a surprins răspunsul lui. A spus că merită să încerc. Să-i dau o şansă noii pasiuni. În ochii lui era pe cât de multă durere , pe atât de multă sinceritate.
De atunci evităm subiectul. Nu cred că voi reveni vreodată la tema asta. Indiferent de ce se va întâmpla în viaţa mea. E imposibil să înţelegi ,logic, că eşti bărbatul ideal pentru soţia ta şi totuşi ea mai are pe cineva în cap. Dar e posibil, orice aţi spune.
Totuşi această discuţie incomodă ma ajutat să mai descopăr ceva în EL , în mine şi în evoluţia dragostei noastre. El este , totuşi, atât de puternic. Eu sunt atât de îndrăgostită de el şi , uneori, mi-i atât de frică să-l pierd. Cu toate astea, într-un moment, ambii am învăţat să ne oferim libertate. Chiar dacă doare , libertatea e o condiţie pentru evoluţia armonioasă a unei relaţii şi a celui mai suprem sentiment.
