FEMEILE SUNT PROASTE

{ August 18, 2013 @ 1:21 pm } · { Soţia }
{ Comments (2) }

Femeile sun proaste cand se îndragostesc. Dragostea e o substanță care manancă creierul feminin.Image

De exemplu Irina. Este o femeie de vreo 30 de ani , care arată de maxim 25. Frumoasă. Cu două pofesii, din care poate câștiga și, de fapt, câștigă mai mult decât decent. Apartamet. O fiică minunată dintr-o căsătorie nereușită.

La prima vedere femeia asta deține toate caracteristicile și experiența care ar putea pune în mișcare un creier de femeie. Dar nu. Ce sunt munții pe care îi miști din loc când ești femeie singură, vulnerabilă, îndrăgostită și…. proastă.

El, motivul visurilor ei erotice, e mult mai tânăr. Angajat. Salariu mediu, fără mari perspective de creștere.  Indiferent, speriat de responsabilități, relații de lungă durată. Cu simțul umorului bine dezvoltat, probabi datorită multiplelor situații incomode din care trebuia să iasă cumva ..demn.

Și pare banal de simplu să citești acest tipaj masculin.Tipaj pe care îl poți folosi cu succes în calitate de amant temporar, partener de discuții amestecate cu bere o dată sau de două ori pe săptămână. Sex. El nu e în stare să ofere mai mult decât sex. Și are scris asta în privire, în gesturi, în sacoul pe cre îl îmbracă în serile răcoroase, înainte să ți-l ofere ție, în concurența pe care ți-o crează artificial ori de câte ori are ocazia, în felul în care uită atât de ușor tot ce îi povestești și ascultă dinnou cu mult interes ceea ce i-ai mai spus de atâtea ori.

E atât de straniu cum bărbații încă adolescenți fiind pot diviza femeile în cele cu care vor să facă sex și cele pe care le iubesc. Iar femeile caută iar și iar să domesticească cai sălbatici. Și nu le oprește nici sălbătăcia din priviri, nici pericolul nesupunerii,  nici cicatricile provacate de sutele de căzături. Cine are nevoie de un cal gata înhămat, când poți cuceri, când poți supune un sălbatic?

Problema e că sălbaticii sunt, de regulă, domesticiți aiurea. Dacă îi supui, devin slabi și trebuie să tragi carul în locul lor. Sălbaticilor trebuie să li se ofere un fel nou de mâncare, puțin de tot. Apoi lăsați flămânzi, lăsați să lupte, să sufere, să cucerească. Doar așa le creezi dependență. Dar apoi trebuie lăsați liberi, să zburde. Sălbaticii trebuie să rămână sălbatici. Dacă nu poți oferi libertate, nu te băga la un sălbatic. Unul dintre voi doi o să moară.

Irina încearcă să transforme un partener care îi oferă satisfacție morală și fiziologică, într-un soț care va trăi din venitul ei, căruia îi va găti, spăla, călca, naște un copil…Ea vrea să bage o experiență neobișnuită într-o ramă socială standard. Se vrea femeie măritată. Vrea drepturi legale asupra lui. Domesticire.

El se opune deocamdată. E un mesaj suprem în opunerea asta. Dar nu se aude de la nivelul unei femei îndrăgotite, unei femei ….proaste

DESPRE LIBERTATE

{ April 4, 2013 @ 7:46 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , } · { Comments (12) }

Eu am trecut peste pasiunea mea. Am trecut , cu condiţia ca nu vom mai comunica vreodată cu el. Pasiunile astea creează şi ele dependenţe, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc. Atunci când intri în joc , ai impresia că va fi doar puţin. O singură doză, un singur pahar, o singură miză, dar jocul te absoarbe , te scurge de energie, de bani, de puteri, de abilitatea de a analiza lucrurile si a lua decizii corecte.

Unica soluţie, ca si in cazul oricarei dependente, e să renunţi definitiv, să eviti orice contact, orice ispită.  Gandurile mele sunt nemotivat de siropoase, probabil. Orice om care nu a trecut vreodata printr-o dependenţă va interpreta banalitatea  situaţiei cu mult umor. Cei care au trecut prin dependenţa de orice fel, înţeleg că e vorba de nişte procese chimice, ireversibile.

Sunt oameni, situaţii, acţiuni care te pot aduce în stări psihologice deosebit de plăcute. Stări pe care vrei să le trăieşti dinnou. Stări care se asociază peste un timp cu ceea ce ţi le provoacă. E extraordinar de greu să le înlocuieşti cu ceva nou şi aproape imposibil să le înlocuieşti cu ceva vechi.

Dacă sunt suficient de deşteaptă , peste maximum o lună va trebui să încep a dansa. E un vis mai vechi. O altă pasiune care ar putea eclipsa o pasiune veche deja 🙂

Prietena mea a ales altă cale. Trăieşte un vis frumos alături de un bărbat aproape ideal pentru moment. Şi cred că are la fel de multă dreptate ca şi mine. Suntem poligami la urma urmei.

Dar nu e dragoste nici în cazul ei, nici în cazul meu. Tot mai mult încep a mă convinge că dragostea e ceva care se dezvoltă în timp. Se dezvoltă din pasiune, atracţie sexuală, compatibilitatea psihologică şi intelectuală. Sunt atât de multe detalii din care se construieşte dragostea…Peste un timp, adesea înţelegi că „nu ai despre ce să te fuţi”(ideea nu-mi aparţine).

Eu i-am spus soţului despre pasiunea mea.Demult. Înainte să scriu postul anterior.I-am cerut sfatul. Eram curioasă dacă nu trecuse şi el prin stări similare. La urma urmei monogamia e mai degrabă educată de societate ,decât fiziologică. Şi el ar putea analiza cel mai bine cauzele stării mele.

M-a surprins răspunsul lui. A spus că merită să încerc. Să-i dau o şansă noii pasiuni.  În ochii lui era pe cât de multă durere , pe atât de multă sinceritate.

De atunci evităm subiectul. Nu cred că voi reveni vreodată la tema asta. Indiferent de ce se va întâmpla în viaţa mea. E imposibil să înţelegi ,logic, că eşti bărbatul ideal pentru soţia ta şi totuşi ea mai are pe cineva în cap. Dar e posibil, orice aţi spune.

Totuşi această discuţie incomodă ma ajutat să mai descopăr ceva în EL , în mine şi în evoluţia dragostei noastre. El este , totuşi, atât de puternic. Eu sunt atât de îndrăgostită  de el şi , uneori, mi-i atât de frică să-l pierd. Cu toate astea, într-un moment, ambii am învăţat să ne oferim libertate. Chiar dacă doare , libertatea e o condiţie pentru evoluţia armonioasă a unei relaţii şi a celui mai suprem sentiment.

Tu ai ucis?

{ September 28, 2012 @ 4:14 pm } · { Lover }
{ Comments (6) }

 

Cea mai raţională dintre prietenele mele s-a îndrăgostit de altul. E de zece ani într-o relaţie frumoasă cu soţul ei şi au un copil minunat. S-a îndrăgostit fără să caute dragostea asta pe undeva, fără să investească în frumuseţea ei, pentru a atrage admiratori, fără să se gândească că i se poate întâmpla asta, fără  măcar să înţeleagă până la capăt că e îndrăgostita..a aeriană, zboară, luminează de fericire şi e mai frumoasă decât a fost vreodată în viaţa ei.

Îmi cere sfaturi.

Să îţi înşeli soţul pe care îl iubeşti, care te iubeşte, cel mai bun prieten pe parcursul acestor ani,este probabil iraţional şi incorect.   Dar ….

Au trecut ani buni de cand i s-a spus ultima dată, sincer, cât de frumoasă e. De fapt demult nu mai credea că e frumoasă. A uitat când i s-a făcut ultima oară un cadou de preţ, fără să fie întrebată de zece mii de ori dacă îl vrea într-adevăr. De fapt nu i se dau nici flori, decât la ocazii speciale.  A uitat când a mers într-o călătorie fără să o organizeze şi să o achite ea.  De fapt tot ce i se întâmplă în ultimii ani, e pentru că aşa a organizat. Soţul ei are alte părţi bune, foarte bune…pentru care nu va înceta să-l iubească vreodată.

Dragostea asta e paralela, şi pare inofensivă.

Prietena mea e puternică, cu iniţiativă, munceşte mult, e deşteaptă, carieristă. Dar e femeie. Deci vrea să fie slabă, protejată, susţinută, iubita, alintată, frumoasă.

Acum după mulţi ani o priveste cineva cu dorinţă, admiraţie. Şi nu e banala necesitate de sex de două , trei ori pe saptamana. E altfel, e ca la 18 ani. Acum i se întâmplă toate astea.. Se simte femeie. Şi eu, sincer nu gasesc nici un motiv să-i spun să nu se aventureze în noua relaţie. O susţin.

Teoretic da, dar practic…

Eu tocmai am ucis dragostea mea paralela. Dragoste e mult spus. Un fel de atasament, un fel de necesitate de comunicare, un fel de dependenţă de ceea ce-mi spunea, un fel franturi de frază, situaţii, momente care te fac să zâmbeşti când ţi le aduci aminte, un fel de a te alinta în privirea unui bărbat care nu te scapă din ochi, un fel de a te simţi ideală pentru că nu-ţi cunoaşte nici un defect, un fel de joc…în care te împotmoleşti la un moment dat.

Logic e uşor. …

Ce ştie el despre femei? Un tip tanar, necasatorit, cu ralaţii de scurta durată. Probabil îşi crează idealuri în filmele porno pe care le priveşte periodic. Probabil habar nu are cum arată o femeie nemachiată, neepilată, care a mai născut si un copil.Probail nu îşi imaginează cum e să treci prin rutina, cum e să vezi toate defectele unei femei, să-i asculţi isteriile, s-o vezi disperată, în depresie, sâcâitoare, urâtă, neîngrijită, nedormită, în haine vechi,  întinse cu pete de la laptele din sân, cu cicatrici pe vagin, hemoroizi, cu vergeturi, celulita(care au durat ceva timp)….Ori cel putin sa stie ca sanii ei par cu o jumatate de marime mai mari, datorita push-upului din sutien, si fata e asa fina, datorita pudrei…ori ca nu pot avea orgasm in poziţii trendy…

despre asta nu ai de unde sa stii pana a deveni sot, tata. Oare el, aşa iubitor şi nostim, şi galant va putea să mă mai iubească după ce mă cunoaşte din altă perspectivă. Şi dacă nu, cum aş putea să-l iubesc eu? Pentru ce?

Practic ,nu e deloc uşor…

Fiecare acţiune pe care o fac ca să-l resping- doare. După ce ucizi un sentiment simţi cum nu te mai ţin picioarele, greaţă, ameţeli, jale, disperare. Voi aţi ucis vreodată o pasăre, un animal, cel puţin din întâmplare?  E la fel …şi doare mai mult.

 

back to work

{ January 6, 2012 @ 8:07 am } · { Soţia }
{ Tags: , , } · { Comments (5) }

Back to work

Am absentat aici pentru că sunt prea prezentă în altă parte 🙂 La noul loc de muncă. Sunt deja 4 luni de când lucrez într-o companie nouă, mare. Fac exact ceea ce-mi doream să fac şi am, din nou, un salariu decent 😉

Am pus mari speranţe în revenirea mea la serviciu şi multe dintre ele s-au adeverit. Am scăpat de cele 5-6 kg în plus, mi-am reinnoit garderoba, port dinnou tocuri şi îmi reuşeşte totul foarte bine pe plan profesional. Nu ştiu cum o fi la unii, dar eu am un apetit sexual enorm atunci cand mă simt frumoasă şi am reuşite pe plan professional J În prima săptămână chiar începusem să am emoţii la gândul ce-ar putea ieşi din toată “energia asta pozitivă”, înconjurată de atâta admiraţie masculină  : ))…după o pauză de peste doi ani.

În următoarea săptămână m-am convins că din cel puţin 200 de bărbaţi super disponibili care mă înconjoară nu e nici unul care să mă atragă măcar puţin. O fi vârsta, ori poate într-adevăr prea puţini bărbaţi adevăraţi în jur. În fine, ceea la ce nu mă aşteptam deloc, e că noul loc de muncă  o să-mi consolideze opinia despre faptul că sunt o norocoasă. E deosebit de placut să realizezi , după 10 ani că ai făcut alegerea corectă. Şi dacă ar fi să mai aleg acum o dată, tot pe el l-aş alege. Deosebită senzaţie…

Tot aici am înţeles cât de important e sa nu mai fii singură la vârsta mea. Experienţa, nivelul la care ajungi la un moment dat îţi aduce foarte multe neplăceri, stres, negativism, concurenţă, bârfe, invidie ură, de la care te poţi adăposti doar în sânul unei femilii iubitoare. După o zi din astea, foarte complicată , care se încheie adesea după miezul nopţii, ai nevoie de multă înţelegere şi de… sex cu multă, multă pasiune şi dragoste.

Dincolo de toate trebuie să recunosc că o femeie casnică e, fără îndoială,o amantă mai bună decât o carieristă. Sexul cu mintea limpede şi odihnită e indubitabil mai bun decât atuci când îţi fulgeră prin minte idei despre dead-linuri, iar oboseala te face adesea să optezi pentru poziţia care necesită cel mai puţin efort şi timp. Deci iluziile despre faptul că pot fi super erou s-au spulberat. Salariul bun, reuşitele pe plan professional şi grija mai mare de aspectul fizic au redus considerabil din mâncarea caldă şi sexul de calitate.

Cu toate astea mă simt împlinită şi fericită.

Bărbaţii cu iniţiativă.Există?

{ August 25, 2011 @ 1:52 pm } · { Soţia }
{ Tags: , , , , , } · { Comments (7) }

 “Am fost într-un restaurant superb care se află la în cel mai înalt loc din oraş, şi i-am facut cadou o husă foarte originala pentru telefon..pentru ca, ţi-am spus şi-a luat I -phone nou şi ele se deteriorează repede fără de husă şi-apoi am mers la el acasă şi …a fost extraordinar”..îmi povestea W entuziasmată despre ultima dintre pasiunile ei.

-El ce a facut pentru tine? Intervin eu cu intrebarea asta neclara şi aere de expert în căsnicie fericita…

Explic: W ştie să organizeze frumos orice eveniment, orice zi, orice secundă. E greu să te plictiseşti alături de ea. Întotdeauna îşi invită iubiţii în locuri noi, interesante, le face cadouri utile fara motiv, afla despre toate pasiunile lor ca să ştie cum să-I şocheze cu surprize neobişnuite. Şi le face pe toate din plăcere…în nici un caz pentru a face relaţia mai de lungă durată.

-Deci…ce a facut el pentru tine? El unde te-a invitat? Care a fost ultimul cadou pe care l-ai primit de la el? Te-a surprins cumva? Măcar ceva din ce aţi trăit voi a fost din iniţiativa lui?

Ştiu raspunsul şi totuşi insist. Da, uite eu am bzâcul ăsta de “priţesă nerealizată” că bărbaţii sunt cei care trebuie să lupte pentru o femeie, să o cucerească, să sacrifice ceva, să-l facă pe dracu în patru dar să-ţi demonstreze că tu eşti cea mai cea mai şi că e gata să facă orice pentru tine. Şi nu trebuie să-l rogi, să-l provoci, să te cerţi cu el să-l dai cu nasul în buchetele , biletele la teatru şi certificatele cadou ale vecinelor. Trebuie să-şi dea singur seama….Ca doar e atât de simplu. A trecut perioada luptelor cu zmeii şi a duelurilor, acum e nevoie doar să te gânseşti la femeia iubită şi să deschizi Internetul unde sunt oferte peste oferte.

W ştie că vrea să se simtă bine, şi dacă ar fi aşteptat un bărbat cu iniţiativă,  nu ar fi trăit nici jumătate dintre experienţele ei. Experienţa ei, care e ceva mai bogată decât a mea, spune că bărbaţi cu iniţiaivă nu prea există. Există , în schim bărbaţi care acceptă uşor iniţiative străine şi sunt în stare să plătească cel puţin partea lor.

Unicul bărbat cu iniţiativă pe care l-am întâlnit e al Danielei-cea mai tânără şi probabil cea mai frumoasă dintre prietenele mele. Un italian simpatic, aparent de vreo 40 de ani. Danielei îi place să povestească despre locurile în care merge cu iubitul ei şi despre cadourile extraordinare pe care i le face din iniţiativă proprie. Dar nu ştiu cât e de sinceră Daniela, pentru că 3 ani în urmă când locuia cu tăticu ştia foarte bine să spună „vreau”, „vreau acum” şi „ vreau imediat”. Şi asta mă face să cred că iubitul super inventiv al Danielei e inspirat oarecum de dorinţele, asupra cărora,Daniela nu oboseşte să insiste.

Bărbatul meu, nu e nici el unul cu iniţiativă în acest sens. Acceptă orice propunere de a mea în 2-3 săptămâni, pentru că eu nu am învăţat s-o fac cu cap. Eu îi reproşez că nu-i trece prin cap să mai ieşim uneori undeva. El aşteaptă să uit cearta ,după care vine cu faţa asta misterioasă care nu poate ascunde nimic, şi se face că nu are să-mi comunice nimic, apoi încearcă stângaci să-şi copie comportamentul obişnuit şi în final nu rezistă şi spune: Am cumpărat bilete la spectacolul acela care îţi place….adică am de gând să le cumpăr mîine dacă vrei şi nu ţi-ai făcut alte planuri…Apoi se uită atent la mine şi habar n-am ce vede, dar spune: Uite tu iar crezi că eu  decid să mergem undeva doar pentru că mi-ai reproşat. Da mie îmi place să petrecem timpul împreună. Apoi facem sex şi râdem de comportamentul nostru haios.

Lucrurile ar fi mult mai simple dacă aş cumpăra eu biletele…dar vezi dragă Doamne eu nu sunt bărbat. Sunt femeie şi vreau curtată, cucerită, …distrată nu pentru că nu mă descurc s-o fac singură, dar pentru că îmi place mai mult când o face el.

Noi femeile ne-am descurca mult mai bine să fim bărbaţi, a spus W şi eu sunt de acord cu ea.

 

 

Cu dragoste II

{ June 21, 2011 @ 10:29 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , , , } · { Comments (12) }

Nu, eu asta nu am sa fac niciodată. Am afirmat eu sigură în ceea ce spun, cu o mimică care exprima dezgust, dispreţ şi orgoliu….într-o discuţie banală cu prietenele, despre sexul anal. Eram sigură că nu aveam să fac niciodată ceva care i-ar fi plăcut doar lui, mai mult care era să-mi provoace disconfort, poate durere chiar şi, în plus, putea fi periculos pentru sănătatea mea. În linii mari aveam dreptate. În sex am făcut întotdeauna doar ceea ce-mi place. Fără de sacrificii. Ceea ce nu aveam de unde şti este că sexul anal a devenit, cu timpul, una dintre fanteziile mele sexuale. Ştii momentele astea când faci sex deja de 5 minute şi îţi pare că acuş- acuş…totul e perfect, e nevoie doar să-şi dea seama singur să-ţi atingă sânul drept, ori să-ţi şoptească ceva romantic, ori poate vulgar, ori să-ţi sărute colţul gurii, ori să încetinească mişcările, să schimbe ritmul, să apese mai tare şi ideea asta devine obsesivă, şi de întorci aşa să-i fie comod, şi-i ghidezi mişcările şi dacă nu face tocmai ceea la ce te gândeşti, halal de orgasmul pe care l-ai avut . Uite, în cazul meu, ideea asta fixă, obsesivă, începuse la un moment dat să fie legată strict de sexul anal. În timp ce facem dragoste, era suficient să închid ochii, să-mi imaginez penisul lui penetrându-mi anusul şi Voila! Plăcerea nu se lăsa aşteptată. Problema e că imaginaţia nu te ţine sătul mult timp. Şi în ajutor au venit degetele lui. Mai întâi cele mai mici, apoi câte două. Penetrarea dublă,este, în general, o plăcere incomparabilă. Ideea devenea tot mai obsesivă, dar sincer, îmi părea ireal, ca un penis ca al lui să poată încăpea în anusul meu. Serios, până la sarcină, aveam uneori probleme şi cu sexul vaginal. Întotdeauna aveam nevoie de preludii îndelungate şi mişcări mai mult decât lente la început. Care sex anal?! LUI, însă începuseră să-i sclipească ochii la ideea mea. A cumpărat şi bile anale …pentru antrenamente :)…(personal nu le-am putut descoperi farmecul până la moment). Ca etapă importantă de antrenament, le recunosc , totuşi, meritul. Prima data a fost cu foarte mult lubrifiant, după cel mai excitant masaj posibil cu ulei frumos mirositor. Masajul tălpilor şi al feselor cu întrerupere pentru cunilingus cred că a avut cel mai bun efect. Oricum prima dată l-am acceptat pe jumătate. Chiar aşa, acompaniat de degetele care i se jucau cu clitorisul ,am avut un orgasm extraordinar. Dar , recunosc, şi un mic disconfort a doua zi. A doua oara l-am primit cu uşile deschise. A fost doar plăcere. Şi m-am convins că orgasmul anal e mult, mult mai puternic decât cel vaginal şi e sigur sută la sută. Da, poţi întâlni probleme la intrare, dar dacă e acolo deja, fără să fi întâlnit probleme(durere) pe drum, va fi plăcut fără îndoială! Momentul care se însuşeşte cel mai greu, când e vorba de sexul anal, este să te relaxezi. Dacă în sexul vaginal, pentru plăcere e nevoie de mişcări, forţă, energie. Aici trebuie să-ţi relaxezi fiecare muşchiuleţ şi să primeşti, DOAR să primeşti plăcere. Anume din acest motiv cea mai bună poziţie este întinsă pe burtă. Ei scriu că doggie-style e mai binevenită. Eu, însă mă îndoiesc că te poţi relaxa la fel de bine când stai în genunchi, coate sau palme. Eu nu prea pot. Spre dezamăgirea mea este aproape imposibil să faci sex anal agresiv. Mişcările prea accelerate îţi fac muşchii să se încordeze involuntar şi asta poate, în cel mai bun caz, provoca durere. Dar sexul anal dureros, te poate costa o intervenţie chirurgicală foarte neplăcută. În fine, sexual anal e unul foarte romantic, foarte relaxant, foarte plăcut, fără consecinţe(dacă e fără de durere) şi cu cele mai puternice orgasme pe care le-am simţit vreodată.

Dilemă

{ May 6, 2011 @ 3:20 pm } · { Soţia }
{ Tags: , , , , } · { Comments (14) }

De ce n-am scris? Pentru că eram  într-o stare despre care nici nu vreau şi nici nu pot scrie şi ma preocupă într-atât de mult încât nu mă pot concentra să scriu despre altceva.  Acum că am clarificat lucrurile…

Mai ţineţi minte întrebarea despre priorităţi, la care toată lumea începe să enumere cu familia, prietenii, apoi cariera urmată de alte mărunţişuri.

Păi uite că lucrurile sunt mult mai complicate decât par atunci când faci teste psihologice.

Dilema mea e una prin care trec mai toate femeile care au lucrat până la concediul de maternitate.  Îmi vine să plâng, să urlu şi să mă rup în patru de dorul priorităţii numărul trei. Vreau la lucru din suflet. Raţiunea e cea care mă ţine acasă , alături de copilul prea mic pentru grădiniţă. Şi nici n-aş suporta să iubească şi să fie educat de o bonă. Sunt egoistă şi posesivă când e vorba de familie. E un sentiment nou şi straniu când în favoarea familiei lucrează raţiunea, iar dorinţa asta sălbatică, nestăpânită se leagă oarecum de carieră.

Dilema LUI este că primeşte un salariu bun de la o companie în cadrul căreia se simte rău. Ceea ce face contravine principiilor lui, felului său de a fi. Trebuie  pe alocuri să mintă şi asta îl macină, îl chinuie îi provoacă insomnii.  Ceea ce i-ar plăcea să facă cu adevărat , iar aduce un venit mai mic. Aproape insuficient. Totuşi are des tentative de a mă convinge că pentru el e mai important să aibă un job care-i place , decât unul din care să câştige bine.  Mie îmi pare egoist.

Înţeleg perfect că face un sacrificiu.Şi probabil punctul său de vedere şi-ar găsi lesne susţinere în scrierile marilor filozofi, în operele romancirerilor, în visele romanticilor şi chiar în psalmi. Din acelaşi punct de vedere eu probabil par egoistă şi materialistă.

El exemplifică cu profesori şi medici , care îşi fac sincer meseria, cu dragoste, pentru salarii mizere.

Eu, însă, simt un protest profund faţă de toată bunătatea, adevărul şi idealurile romancierilor. Poate din motiv că nu am întâlnit niciodată pe viu medicul ori profesorul despre care îmi povesteşte.

Înainte să mă cunoască pe mine alegea între a devein medic ori arhiolog. Eu l-am convins că e important să câştigi bani. Nu am avut niciodată dubii –cariera ţine de raţiune, nu de suflet şi că un bărbat atât de deştept ca el trebuie neapărat să câştige mulţi bani.

Azi am impresia că am luptat ani la rând cu esenţa lui. Se pare că el niciodată nu s-a visat bogat.

8 martie ziua femeilor şi a bărbaţilor principiali

{ March 9, 2011 @ 11:50 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , } · { Comments (21) }

14 februarie şi 8 martie sunt ocazii perfecte pentru a descoperi bărbaţii principiali. Cei care consideră 14 sărbătoare comercială, 8 comunistă, de Crăciun sunt bolnavi, iar de ziua ta sunt plecaţi în deplasare.

 Eu am tot respectul pentru bărbaţii principiali. Dar anume pentru cei care-şi leagă principiile de lucruri serioase vitale, importante. De exemplu principiul de a nu atinge mai mult de o pereche de sâni, când eşti într-o relaţie, de a fi bun şi a creşte în domeniul în are activezi, de a-ţi petrece timpul liber alături de familie…

 Voi chiar credeţi că o femeie nu poate face diferenţa dintre un principiu şi dorinţa disperată de a vă eschiva, a de a economisi?

 Pe mine mă amuză serios cât de informaţi sunt unii când vine vorba de sărbătoarea respectivă. Se înarmează cu zeci de argumente istorice, legate de etnie, geografie, chimie şi matematică, toate parcă învăţate pe de rost doar să nu cumva să cumpere o floare ori să-şi piardă timpul preţios în magazin. Cu toate că ultimele le-ar fi putut lua mai puţin timp decât căutare motivelor de eschivare pe google.

 Ei să presupunem că tu eşti totuşi unul dintre principialii veritabili. Atunci fii bun şi găseşte, inventează alte date, când îi poţi spune mulţumesc, pentru că e frumoasă , inteligentă şi pentru că te-a ales pe tine..aşa principial cum eşti.

 Nu, nu mă îndoiesc nici pentru o secundă că faci asta în fiecare zi. Chiar şi atunci când beai bere u prietenii şi când priveşti fotbal, gândurile tale zboară spre ea.

 Femeia ta are în fiecare zi ceea ce au altele o data în an?  Ei bine, asta nu înseamnă că trebuie s-o privezi de sărbători.

 Da, şi fraza: Cumpără-ţi te rog singură ce vrei de la mine, că doar ai acces la card. Nu e chiar bună. Fă cel puţin efortul şi pune o sumă de bani într-un plic, mai cumpără o floare, scrie o felicitare şi insistă să ieşiţi imediat împreună după cadou. Mergeţi să mâncaţi într-un local nou, ori în unul bun în care n-aţi mai fost demult, găteşte tu în locul ei.

 Azi e 9 martie, o zi perfectă în care principialii pot recupera sărbătoarea pierdută din principiu.

frumuseţe vs sexualitate

{ February 28, 2011 @ 1:59 pm } · { Soţia }
{ Tags: , , , , } · { Comments (10) }

Ce-i aia sexualitate si cum se manifesta pana la urma?

E întrbarea pe care mi-o pun involuntar  ori de câte ori văd bărbaţi care îşi înşeală soţiile cu femei mai urâte decât ale lor. Când spun urâte, nu vorbesc doar de ovalul feţei, mărimea ochilor şi acurateţea manichiurii.

Sunt bărbaţi care preferă să amâne întâlnirea obişnuită cu o pereche de picioare lungi pentru altele scurte şi crăcănate, renunţă pentru câteva ore la o pereche de sâni voluptoşi pentru nişte sfârcuri puţin umflate, fundurile bombate sunt trădate cu scânduri plate. De ce? Cum se poate explica asta?

Oricât am încerca să ne amăgim,adevărata sexualitate, nu e neapărat vizibilă. Mă tem că armele pe care le utilizează cele mai multe femei în acest sens, sunt bune doar pe termen scurt. Au efect cât o bere care parcurge rapid binecunoscutul itinerar : ochi-nas- gură- burtă- budă.

Bărbaţii dependenţi de bere sunt cei care nu au încercat droguri. Avantajul drogului e că provoacă mai multă saisfacţie şi…dependenţă. În plus e mai complicat să treci la alt tip de droguri. Aici nu te mai atrage eticheta, publicitatea şi recomandarea  prietenilor. Tot ce conteaza este efectul şi dependenţa pe care nu o poţi controla.

Sexualitatea trupească este,de sigur, un avantaj, dar nu şi o garanţie.

Amatorii de bere, o sa-mi sară bineînţeles în cap. Că sânii, picioarele, fundul, ochii sunt elemente care i-au înmuiat din creştet până-n tălpi concentrând toată  forţa într-un singur punct. Şi-apoi relaţia asta durează şi azi.

O fi. O fi fost ceva mai tare în paharul cu bere.

Amanta lui Vasile ştie să-l mângâie pe creştet exact ca maică-sa. Alături de ea se poate simţi puternic. Se simte liber. Protejat. Important. Ea are întotdeauna o explicaţie bună pentru toate eşecurile lui.E la curent cu reuşitele lui profesionale şi vorbeşte entuziasmată despre ele.  E o relaţie fără de obligaţiuni, întrebări, supărări, păreri de rău. Toate Astea îl relaxează pe Vasile chiar mai mult decât blowjobul pe care ştie să i-l facă perfect. El ştie că amanta e mai urâtă decât soţia. Totuşi din punct de vedere sexual se simte mai bine cu amanta. Habar n-are ce-l atrage la ea. Nu se complică în explicaţii, crede că e o simplă slăbiciune bărbătească. Bineînţeles nu va oficializa niciodata relaţia asta. E sigur că va trece.

Pănă una alta foloseşte fiecare minut liber pentru o doză nouă de stupefiant.

 

 

 

 

Să fie clar că mă iubeşte.

{ February 22, 2011 @ 11:29 am } · { Soţia }
{ Tags: , , } · { Comments (11) }

Noi doi ne mai ţinem de mână.  Nu ştiu de ce .Aşa e mai simplu să mergem alături, îmi place să-i simt mâna, ori poate e o obişnunţă. În Moldova de mână se ţin doar cei necăsătoriţi, ori cei proaspăt căsătoriţi. Se întâmplă foarte rar să vezi cupluri de peste 30 ţinându-se de mână.

Mă întrebam când şi de ce culplurile decid să nu se mai ţină de mâini. E o decizie conştientă, ori se întâmplă de la sine. E pentru că cei doi au învăţat deja să meargă într-un pas fără a se ţine de mână, ori pentru că nu mai contează dacă cineva rămâne un pic în urmă? Ori poate gestul e interpretat pur ca o exteriorizare a sentimentelor, de care, la un moment dat, nu mai are nevoie nimeni.

Ţie îţi place să-ţi exteriorizezi dragostea, dar să fie exteriorizată dragostea cuiva pentru tine? Să ştie toată lumea că eşti iubit(ă), venerat(ă), Idolatrizat(ă).

Vorbesc despre cererile în căsătorie transmise în direct la TV; nunţile în zbor cu paraşuta; declaraţiile de dragoste în public; placate cu inscripţia “te iubesc” agăţate cu cleştişoare de sforile din faţa blocului, mai nou panouri publicitare mari cu forografia persoanei dragi peste care e scrisă o declaraţie de dragoste ori o cerere în căsătorie; de sumele mari pe care le plătesc unii miri pentru a avea fotografia publicată în revista “Nunta”.

Evident, dragostea nu devine nici mai mare si nici mai veşnică, după ce e făcută publică.Totuşi lumea visează la spectatori. Cât mai mulţi, cât mai uimiţi, cât mai invidioşi.

Pe de altă parte sunt persoanele care o să râdă în hohote de banalitatea declaraţiilor publice de dragoste,  de nebunia mirilor care vor să iasă în evidenţă. Vor face o mimică de dezgust profund observând placate ieftine care costă o groază de bani. Nu-şi vor lua niciodată soţia de mână, nu o vor săruta în public, nu vor face complimente publice, decât poate ironic. Dar vor iubi sincer, toată viaţa, poate…

Pe mine m-ar incomoda sincer o declaraţie publică de dragoste, m-aş supăra rău să mă descoper pe un panou urban. Consdier absolut iraţională decizia de a da bani pentru ca să ţi se publice muntra în revistă, m-aş simţi înjosită dacă mi-aş descoperi numele alături de o declaraţie de dragoste scrisă pe gard.

Totuşi mi se înmoaie picioarele ori de câte ori îmi spune că mă iubeşte în faţa cuiva. Îmi place când îmi aduce flori la serviciu, mai mult decât când mi le adduce acasă. Îmi place când îmi sărută mâinile în stradă, mă priveşte îndrăgostit, mă cuprinde şi mă ţine strâns de mână, parcă temându-se să mă piardă. Îmi place să fie clar că mă iubeşte.

 

 

 

 

Remediu împotriva gripei şi a îndoielilor

{ February 10, 2011 @ 10:17 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , , } · { Comments (12) }

Arăt oribil. De câteva zile am cearcăne sub ochi, părul nepieptănat, sunt slăbită, mă doare fiecare por, am febră mare, beau cu duiumul medicamente care îmi fac corpul să miroase urât, respingător. Port mască. Am înhăţat ceva contagios şi cu toate eforturile posibile , trece mai greu decât credeam.

Toată durerea, boala şi neputinţa asta mi-a amintit de două lucruri. Trebuie să încep să am grijă şi de sănătatea mea, nu doar de sănătatea copilului şi….  mi-a mai amintit de primul nostru an…:)

Eram de foarte puţin timp împreună. Nu ne văzusem de vreo două zile pentru că stăteam cu febră în pat. I-am interzis categoric să mă viziteze pentru că nu puteam admite să mă vadă bolnavă, urâtă, ne epilată, neparfumată, mucoasă şi contagioasă.

A venit cam în jumătate de oră după ce mi-a dat de înţeles că l-am convins.  Din cauza laringitei puternice nu am putut decât să mă uit supărată la el şi să-mi ascund corpul integral sub plapuma groasă.

El s-a aşezat pe podea, lângă patul meu privindu-mă zâmbitor. Îmi spunea  că sunt frumoasă că mă iubeşte. Iar eu nu mă puteam gândi decât la pijamaua mea veche, urâtă si decolorată, la faptul că nu mi-am scos sprâncenele şi că miros urât.

Mi-a făcut ceai, mi-a dat medicamentele, m-a dus în braţe la baie. A venit mai aproape de pat să-mi sărute mâinile. Mi-a masat tălpile şi spatele cu oţet. M-a impus să-mi clătesc gâtul cu un amestec da sare, sodă de mâncare şi iod.

Noaptea a rămas să doarmă jos, lângă patul meu. Că doar nu-l puteam primi lângă corpul meu neîngrijit şi contagios. Nu aveam habar cât va dura relaţia asta. De ce să mă ţină minte urâtă? I-am propus, bineînţeles, să meargă în odaia vecină. Dar a refuzat. A dormit lângă pisoiul meu siamez.

Dimineaţa a deschis larg geamurile să intre aer şi soare. Mi-a pregătit micul dejun şi n-am mai putut rezista am făcut dragoste. Până după masă mă simţeam mai bine ca niciodată, trecuse şi febra şi durerile de gât. Seara chiar am ieşit la plimbare.

Acestea sunt două zile de care îmi amintesc foarte des. Mai ales atunci când mă supără cu ceva. Zilele în care mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că m-am îndrăgostit anume de el şi că…. sexul, categoric, nu e doar pentru plăcere.

Azi dimineaţă m-am trezit de la faptul că îşi sorbea cafeaua  pe podea lângă partea mea de pat. Mi-a ferit masca, m-a sărutat..

–Eu am vrut să-ţi spun că ţi-am pregătit aici un termos cu ceai şi nişte pâine prăjită cu ou.

Trebuie să fug la serviciu. Întârzii deja.

Eşti frumoasă. Eu te iubesk mai tare.

Vreau să mă simt apreciată!

{ January 20, 2011 @ 1:17 pm } · { Soţia }
{ Tags: , , , } · { Comments (19) }

Pereţii,  somnul insuficient şi stresul încep a-mi da de ştire. Înţeleg că nu prea sunt soluţii, şi totuşi  i le cer disperată LUI. Vreau să facă ceva să mă simt bine, să mă scoată din starea asta, să simt că-mi apreciază efortul.

Eu pot primi plăcere din gătit, doar când se întâmplă rar. Acum, însă, gătesc de trei ori pe zi – mâncare sănătoasă, fac ordine, schimb scutece, spăl vase, rufe. Lucruri cu care nu eram obişnuită. Am renunţat la tocuri, la machiaj zilnic, la întâlniri cu fetele la o ţigară cu vermut, am renunţat la somn normal şi la multe alte lucruri care făceau parte din viaţa mea. Şi nu e deloc uşor. De asta nu e suficient să ştiu ca EL apreciază asta. Vreau sa simt cu creierul, cu sufletul şi corpul.

Atunci când efortul meu supraomenesc e calificat drept normă, lucru firesc. Mă simt profund dezamăgita. Mi se face dor de viaţa trecută. Mi se face dor de mine.

Ieri am ieşit din casă singură. Am rugat-o pe mama să stea o zi cu puiuţul meu, pentru ca să mai scap un pic de rutină. Dincolo de pretexte super importante, scopul meu primordial este să merg, să merg pe jos cât mai mult, fără să interacţionez cu lumea din jur, dar să o văd multă, grăbită, rea, adevărată, pretutindeni. Pentru a exclude senzaţia de singurătate.

Intersecţia Ştefan cel Mare şi Armenească – O femeie de peste 40 de ani merge cu paşi mărunţi şi grăbiţi, ducând în ambele mâini câte o torbă grea. În faţă – soţul, înalt, cu umeri laţi, dar o faţă care îi trăda pasiunea pentru alcool ieftin. Mergea alene cu paşi mari, ţinând într-o mână un muc de ţigară, încă aprins. Iar cealaltă – ascunsă în buzunar. Să nu-i îngheţe probabil. Din când în când se oprea indignat s-o aştepte şi-i spunea ceva apăsat şi neclar,din cauza danturii incomplete.

Peste drum alţi doi bărbaţi care îi semănau leit celui dintâi, îl îndemnau pe al treilea să meargă să bea. Pentru că vocabularul devenise insuficient, îl îndemnau cu gesturi, îl trăgeau de mâneci, îi întindeau haina. Am auzit şi un aforism( nou pentru mine) în încercările disperate de a-l convinge –„ ori la sută, ori la slută”. Talentat popor avem, mai ales când există o motivaţie bună.

În microbuz, o pereche îndrăgostită se ţinea de mână. Când am intrat, tânărul a încercat să-mi ofere locul, dar fără succes. Iubita l-a apucat de marginea paltonului , l-a tras în jos lipindu-l strâns de scaun şi de ea. În următoarele 10 minute discutau aprins, deschis şi tare. Ea despre comportamentul lui uşuratic şi el despre politeţe.

Şoferul tânăr cu verighetă pe mână a observat o domniţă care i-a intersectat neregulamentar calea. A început fraza cu 3 cuvinte necenzurate şi a încheiat-o cu ovaţii dedicate picioarelor , fundului, gulerului de vulpe şi  dorinţe care îi trecuseră prin minte.

În parc, pe scaunul vecin, o femeie îi povestea, în detalii, prietenei despre cum îngrijeşte un bătrân dus cu pluta în Israel. O istorie plina de oboseala, rahat şi dorinţe pornografice ale moşului. Acasă au întâlnit-o două fiice neînţelegătoare cu restanţe, contracte mari, mofturi şi mai mari. Un soţ şomer şi respectiv -beţiv.

În rând la bancomat, o altă pereche tânără, frumoasă. Ambii îmbrăcaţi cu gust, parfumaţi, cu priviri îndrăgostite, cu fraze rafinate.  Parcă rupţi din realitatea urâtă de ieri.

Între timp apare în rând un alt tip simpatic,o cunoştinţă mai veche ori mai nouă a îndrăgostitului pomenit mai sus. Îi întinde mâna lui, pentru a-l saluta şi exact în aceeaşi manieră i-o întinde şi ei. Ea un pic derutată , dar deosebit de rafinat îi întinde mâna:”Încântată de cunoştinţă!”

La care iubitul ei ,ruşinat, îi spune amicului:  „Ea nu ştie că în Europa se salută astfel şi cu femeile”.

Sorry, da’ eu vorbesc aşa despre căţelul meu care nu ştie să aducă mingea când i-o arunc.

Acesta a fost momentul în care mi-a trecut pofta de plimbări. Mi s-a făcut dor de rutina mea zilnică. De bărbatul meu adevărat.

Acasă m-am întors cu un sentiment straniu de vină. Probabil că femeia cu torbe şi aia cu moşul din Israel, şi soţia şoferului  şi domniţa rafinată merită ceea ce am eu şi nu ştiu să apreciez întotdeauna. Pe de altă parte faptul că între realitatea mea şi realitatea din stradă e un decalaj atât de mare, nu înseamnă neapărat că eu nu am dreptate.

 

 

Nu se poate!

{ January 14, 2011 @ 11:20 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , , , , , } · { Comments (5) }

NU SE POATE! Asta aude copilul meu cel mai des. Heh, vârsta.  Nu se poate să bage degetele în priză, să guste obiecte găsite pe jos, să rupă flori, să muşte pisica, să coboare singur scările, să plângă când îl las singur….Şi dacă stau să mă gândesc, nimic din ceea ce vrea să încerce ,nu se poate. Puiuţul, nu se lasă însă cu una cu două, e insistent, e şiret şi  până la urmă  încearcă ceea ce vrea. Aşa îşi manifestă personalitatea şi dragostea pentru libertate.  Nu crede în nimic altceva decât în propriile dorinţe…

Iar eu, ca un părinte adevărat aştept nerăbdătoare să vină o dată momentul în care să înveţe să mă asculte. Voi vă mai aduceţi aminte momentul în care aţi început a renunţa la propriile dorinţe şi aţi ales să credeţi în ceea ce vă spuneau alţii? Momentul în care aţi renunţat să mai puneţi întrebări? Momentul în care aţi început să respectaţi reguli? Momentul în care dintr-o piatră colţuroasă, v-au şlefuit până la o formă exactă, cu care să fie uşor de lucrat ulterior?

Familia e cea mai inofensivă treaptă în calea de transformare a unui individ în membru al societăţii. Toate interdicţiile din prima treaptă sunt pentru a vă proteja viaţa, sănătatea, mediul în care locuiţi şi nervii firavi ai părinţilor.

Apoi urmează prima instituţie, pe care nu degeaba o urăsc toţi copiii. Cui îi pasă că tu nu poţi dormi ziua, ori că nu poţi bea lapte fiert, ori mânca griş. Sau oricare altă mâncare fără de gust. Trebuie să faci tot ce ţi se spune pentru că aşa trebuie! Îşi aduce aminte cineva un răspuns mai detaliat la întrebările de atunci? Şi totuşi aţi crezut, v-aţi conformat.

Apoi urmează şcoala. Rari au foat acei profesori care ne-au putut explica cum anume ne va ajuta informaţia pe care ne-o explică, de ce avem nevoie de ea, de ce trebuie să-i ascultăm în loc să ne ocupăm cu lucruri mult mai plăcute ca jocurile în cuvinte, ascultatul muzicii, visatul cu ochii dschişi. Cel mai popular argument este : dacă nu asculţi primeşti 2. 2 e cifra de care învaţă să se teamă toţi. Şi mult mai târziu îşi dau seama singuri că prostia e cea de care trebuie să-ţi fie frică.

E greu să explici copiilor aşa ca să te înţeleagă, spun uneori pedagogii. Sigur că e greu. în clasele primare mulţi dintre ei sunt încă personalităţi cu caractere şi viziuni diferite. Dar cui ii pasă? In loc să încerci să găseşti o cale de comunicare diferită cu fiecare dintre ei, le impui reguli egale, le ştirbeşti din individualitate şi în cîţiva ani îi poţi modela ca pe nişte bucaţi din lut.

Vouă vi s-a explicat vreodată de ce nu puteţi avea mai mult de doi cercei în urechi, ori veni cu şuviţe colorate în păr, ori machia, ori purta unghii lungi, ori cercel în nas? Care e, de fapt, problema? De ce exprimarea individualităţii are efectul de sare în ochi? Pentru că maturii sunt atât de şlefuiţi de viaţa socială, încât creierii refuză să proceseze informaţie nouă. E mult mai simplu să construieşti un puzzle din forme exacte. Der ce să depui efort în plus, când poţi modela forma cum îţi place?

Dar imaginaţi-vă cât de banali sunteţi dragi profesori de literatură şi psihologie,care, la ore, vorbiţi atât de frumos despre individualitate, despre creaţie, despre libertate, iar în pauză până şi o culoare mai aprinsă a manichiurii vă poate provoca scurt circuit în creier.

Ajunşi la facultate, conflictele dintre generaţii sunt aproape reduse la zero. Nu vă mai puneţi întrebări existenţiale şi nici nu îndrăzniţi să-i sâcâiţi pe alţii cu întrebări din astea. Sunteţi maturi, şlefuiţi bine, înţelepţi. Ajuns la vârsta asta lutul modelat începe a se usca, a se întări. Acum sunteţi pregătiţi să priviţi cu ironie şi dispreţ tot ce e diferit de voi. Gata să izolaţi şi să ucideţi tot ce nu vă seamănă. Andrei e atât de gras că se cutremură podeaua când intră în auditoriu, Olga nu-şi depilează picioarele, Daniela e înaltă şi slăbănoagă, Roman are accent rural, Corina e curvă de asta are note bune, Veronica învîaţă totul pederost, de fapt, e proastă.

Ata e etapa la care se fac ultimile schimbări, aproape cosmetice. Lumea învaţă să se epileze, să se spele, să slăbească, să vorbească cu accent correct, să fie arogantă şi să nu-I pese de alţii. Felicitări, Sunteţi membru al societăţii!  Toate ideile cu care aţi luptat atâţia ani, s-au transformat în convigerile voastre personale. Convingeri pentru care sunteţi gata să luptaţi.

Da , bineînţeles, noi suntem deştepţi, conştientizăm că lumea ar trebui să fie mai bună, că trebuie să schimbăm  mentalitatea, gândirea.  Problema e că habar nu avem cum să facem asta. S-ar putea să ştie, însă,  copiii noştri,care la fiecare încercare de a face ceva diferit vor auzi neapărat : NU SE POATE!

Despre curve, prostituate şi puterea de a fi diferit.

{ January 10, 2011 @ 10:23 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , , } · { Comments (13) }

Când toţi copiii de vârsta mea visau să fie medici, profesori poliţişti ori brutari, eu visam să ajung prostituată,… ori în cel mai rău caz- fotomodel.Nu, nu am avut nici un exemplu viu şi nici nu îmi mai aduc aminte de unde mi-a venit strălucita idee.

Atât că nu puteam înţelege de ce părinţii mei, de exemplu, şi-au ales profesii decente, din care nu câştigă suficient, dar unde lucrează mult şi vin acasă fără de puteri şi dispoziţiei bună. În schimb prostituţia mi se părea o muncă uşoară, plină de plăcere şi foarte, foarte bănoasă.

Nu vorbeam cu nimeni despre visul meu, doar de frică să nu mi-l fure. Iar părinţilor… Ce puteau înţelege părinţii? Dacă vorbeau ironic până şi despre profesia de fotomodel. Cică asta nu e profesie, cică nu prea sunt şanse să creşti aşa de înaltă…

Am renunţat şi la un vis şi la altul , cam în acelaşi timp. Nu mai ştiu când. Şi în locul acestor vise a rămas gol, pentru mult timp. Cred ca abia în clasele liceale locul viselor a început a se umple cu ţeluri, cu scopuri legate strict de posibilităţile mele intelectuale şi puţin de pasiunile mele, care tot de posibilităţi se legau. Apoi m-am simţit foarte ruşinată de visele mele copilăreşti, naive şi prosteşti. Nu le-am mai divulgat nimănui. Le-am uitat.

Eu sunt, probabil, un exemplar reuşit. Care se încadrează perfect în tabloul social, fără acces în afara ramei. Exemplar cu studii, cu diplome, cu statut, cu posibilitatea de a-şi îndeplini bine funcţiile, inclusiv cele reproductive. Respect reguli, nu încalc, nu sunt diferită, nu dau bătăi de cap. Am ales stabiltate, linişte, comfort. Sunt fericită şi împlinită. Despre micile mele stranietăţi nu vorbesc decât în grupuri restrânse şi uneori pe blog, de fiecare dată, un pic, neliniştită de faptul că nu voi fi înţeleasă.

Uneori şi mie, la fel ca şi vouă îmi pare că sunt diferită…dar nu. Cei diferiţi nu au loc printre noi. Cei diferiţi sunt aruncaţi peste bord. Să se descurce cum pot, dacă nu respectă regulile coarabiei! Afară cu ei!

Păstrez, însă o doză de respect pentru cei care îşi întind mâinile şi picioarele peste rama groasă a tabloului, şi pentru cei care se plimbă mândri ori umiliţi undeva în afara acestui tablou.Şi pentru cei care înoată relaxat departe de corabie. Pentru cei cărora nu le e frică să fie altfel, pe care nu-i deranjează critica socială, ura şi dispreţul celor drepţi.

Ieri a venit în ospeţie bunica mea. Are 75 de ani. Bunelul meu a murit când avea 32. Nu a mai avut alţi bărbaţi nici până la el şi nici după. Într-o discuţie cineva din casă a numit o femeie curvă. Nu ştia cât de deranjată e bunica de acest cuvânt. Toată viaţa a fost numită aşa şi ignorată de femeile căsătorite. Pentru că era frumoasă, pentru că nu avea bărbat, pentru că li se părea periculoasă.

-Tu eşti curvă! Că ai bărbatul alături în fiecare zi, cât vrei, şi în zile de post şi de sărbătoare! Cum poţi numi curvă o femeie nemăritată, care are un bărbat din când în când?

Cum?! , am insistat eu, încercând să transform totul în glumă. Dar mândră, foare mândră de bunica mea.

insist să priviţi şi asta

sursa: http://www.mfo.me

Sexpert?

{ January 4, 2011 @ 10:28 am } · { Soţia }
{ Tags: , } · { Comments (44) }

Experienţa sexuală. Cum se obţine, cum se manifestă, cum te ajută? Dacă credeţi că voi răspunde acum exact, la aceste întrebări, sa ştiţi că greşiţi.  Voi face nişte presupuneri, după care o să deschid periodic această pagină, aşteptând nerăbdătoare răspunsurile voastre 🙂

Deci cum să încep aşa ca să nu şochez pe nimeni…Ştiţi cu câţi bărbaţi am făcut eu sex? Cu unul. Am văzut live şi am atins un singur penis.  Da, aşa s-a întâmplat că m-am căsătorit cu bărbatul cu care am făcut sex prima dată. Nu mi-am pus acest scop. Aşa a ieşit. M-am îndrăgostit lulea şi în El, şi în felul în care face sex.

Nu a avut niciodată ideea de a-mi idolatriza „sfinţenia” ori condamna lipsa de experienţă. Sentimentele şi dorinţa noastră au fost întotdeauna la un nivel mai înalt. Cred că mă iubea la fel de mult daca aveam vreo 30 înaintea lui, ori dacă eram căsătorită şi aveam copii, dar astea sunt detalii…

Toată experienţa mea sexuală am acumulat-o cu un singur bărbat, cu un singur penis. În termeni „profesionali”, asta ar însemna, probabil lipsă totală de experienţă. Teoretic parcă e adevărat. Dar practic se pare că nu există o diferenţă atât de mare între ceea ce fac eu în pat şi ceea ce face prietena mea –W.

W mi-a spus ieri , la telefon: Uite M, eu parcă am avut mai mulţi parteneri şi totuşi nu s-a întâmplat niciodată să-mi spui că nu ai încercat ceva din ceea ce îţi povesteam, ori să nu-ţi dai seama despre ce vorbesc. Până la urmă chiar nu contează cu câţi bărbaţi îţi acumulezi experienţa. Contează doar să faci sex.

Posibil. Este însă o diferenţă clară între noi. Eu pot fi degajată, încrezută şi vulgară cu un singur bărbat. Nu e exclus că un bărbat nou, care se uită la corpul meu gol, ar putea să mă complexeze. Alături de oricare alt bărbat mişcările mele ar fi stângaci, iar comportamentul sălbatic de acasă s-ar transforma, în al unei şcolăriţe de 16 ani. Sunt expertă doar  când e vorba de penisul şi mintea bărbatului meu. Sunt amanta perfecta a LUI. W  e perfecta… …pur şi simplu perfectă 🙂

La modul practic, cum se exprimă experienţa sexuală? E vorba de tehnică, ori mai degrabă de siguranţă şi degajare totală, sălbătăcie şi vulgaritate? Cu ce exact, se mândreşte o femeie cu experienţă sexuală? Şi cum se manifestă lipsa de experienţă a uneia cu parteneri puţini? Ce fel de experienţă căutaţi în sexul opus?

Once a cheater, always a cheater…

{ January 3, 2011 @ 3:14 am } · { Lover }
{ Comments (2) }

I LOVE my boyfriend,  and

I LOVE to make LOVE to other people.

In the end, it’s all about LOVE (and sex).

I just have too much LOVE, need to give some away 🙂

However, I almost got caught, recently.

So, I ended my sex/loving affair with this letter:

You and I, to others

Are just horrible lovers

But together, we make

Something no one can break

Find my G spot

Uh, it’s getting hot

Come melt my heart

Before we get caught.

I told my boyfriend I’m alone

You told your girl you lost your phone

But, one mistake can lead to drama

Biten in the ass by Karma

Love goes to hell

Oh, well

You just held her hips

He just kissed my lips

No, we don’t want to cheat

We just cannot commit

To a love in a cage

Reading the same page

Get your hand in  my pants…

Tight

We are still friends

Right?

I told my boyfriend you are gay

Your girl thinks I’ve lost my brains

But one mistake can  lead to drama

Biten in the ass my Karma

Love goes to hell

Oh, well..

You know what?

Just meet me in the Dreamland, baby

There love affairs are aloud.

Tired and exhausted from all this running

We’ll rest our heads on the clouds.

Penis stories of different sizes. NO. Different sizes penis stories. NO. Stories about penises. Different sizes.

{ January 3, 2011 @ 1:39 am } · { Lover }
{ Comments (11) }

This title will never sound right. Because you guys worry too much about the size of your trophies 🙂

Story #1

I had an incredible sex with a small penis. Errrr, I mean with a guy who had a small penis.

Erin was making me laugh a lot. With every single word he was saying he was making me feel sensual and sexy.

He had so much charm and so much charisma, he could make me cum with just his penis touching my pussy. When we started kissing, he made sure he put my hand into his pants so that I get an idea of how small he was. Then he looked into my eyes and said, ‘He is not big, but he likes you a lot.’

I took operation “Small” into my hands and jumped on top of him. He was already hard and handsome. It felt like masturbating with my own finger, teasing the “entry” until the “interior”  explodes waiting.  Even better,  his penis was thicker than my finger. He was standing inside of me – straight, like a novice soldier, listening to my every command and ready to serve his duty till the end. We climaxed at the same time. We both realized our sizes don’t make a pretty picture. But, given the chance, I would take his penis the size of a brush and  repaint  it over and over.

Story # 2

“Women always ask questions about their appearance ‘Am I pretty? Am I fat?’, and men never do” he said watching me dress to leave.

“Jake, if I hear this phrase one more time, I will take a last look at your penis and be honest, ‘Yes, it is  small!’  “, I yelled.

It was a very bad sex, because he was  a good liar. After realizing that I realized that he was realizing that I will eventually realize that he has a small penis, he decided to pop a question that will make him look even smaller in my eyes, “Do you think he is not big enough?”.

Yes,  sex with him was bad. Because of 3 inches of the penis missing? Nope. Because of the fact that before sex, his behaved like a big-ass penis — confident and cocky? Yes!

Did I sleep with him because I thought he had a big penis? Yes!

Because there was nothing else there he put on display.

Story # 3

Right before leaving the dancing club, he grabbed me by the arm, undressed me off my coat without words and asked me to dance.

“You must be very desperate” I told him. He said, ” Nope, but I saved the last dance for you”.

“Lame. Did you just look up qoutations.com? ” I laughed.

He looked like the world has just crushed on him. He let go of my hand, nodded as in “fair well”, looked down and turned around.

“Damn”, I thought, “Why is that every time I try to joke, I come across as a bitch?”

I dropped my coat on the floor and followed him, “Oh, come on, don’t be a baby. Let’s dance”.

He was one of the best dancers I’ve ever seen. Smooth, gentle, knew when to lead and when to let go. We danced, we laughed, we talked. In a few hours I gave him a ride and we ended up in his apartment.

Sex was the last thing on my mind. He was not sex-appealing.  He was too shy for me. No confidence at all.

He said, “Thank you for the ride”.

I said “Good bye”.

He said, ” Wait!” and dropped his pants down.

A gorgeous, large and long penis was staring right at me.

I rolled my eyes,  “Yes, when you took my coat off in the club, I knew you are a show-off. Put that thing inside your pants!”

He turned red and said, “OK”.

I stormed out the door.

I started my car and drove away talking to myself, “Pffft, really?! Just because you have a long, big penis, it doesn’t mean I’ll drop my panties, too, and sleep with you! That big… thick penis, I mean… anyone would want it, yeah, but who do you think I am?!”.

I made an illegal u-turn, broke into his apartment and found him where I left him, with his penis exposed.

He said, “Hello”.

“You are such a jerk” I said.

I almost orgasmed before he entered inside of me. While taking off my bra and kissing, I was imagining how orgasmic must a big penis feel inside of me.

However, once he slid in, I was afraid he is going to fuck my brains out.  Even tho he was taking it easy, I could not help but thinking, “OK, what are the positions in which usually  penetration feels less good?”

“Let’s do the missionary.”  I  whispered.

P.S. How many times have you been asked, “What size would you like your steak to be?” and you said “It doesn’t matter.”?

Or, how many times you bought a shirt thinking size doesn’t matter?

So, don’t ask me if size matters. Ask me what to do if you’re small. But if you’re big or small, or medium…. make sure you still use your bigger            head…

You HAVE a penis. We don’t. Be proud of it.

De cât mister are nevoie un cuplu?

{ December 30, 2010 @ 11:42 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , } · { Comments (10) }

Mie îmi place să umblu goală prin casă şi să dorm goală îmi place, şi mi-ar mai plăcea ca atitudinea lui în privinţa asta să se rezume la admiraţie, ori cel puţin să nu aud fraze de genul:

M, tu iar umbli goală, poate îmbraci ceva!

Problema lui constă în faptul că ar putea să mă vadă vre-un trecător nocturn care se cască prin geamuri străine, asta spune El.

Dar să fie oare de vină doar sentimentul de proprietate puternic dezvoltat?

O femeie goală, este probabil, ca un subiect fără de intrigă. Dar , pe de altă parte, despre ce fel de intrigă poate fi vorba după atâţia ani, în care ai reuşit să studiezi fiecare aluniţă, fiecare rid, fiecare por…

O femeie goală nu păstrează nici o enigmă. Dar ce surprize poate oferi un corp pe care îl ştii pe de rost?

O femeie goală nu mai are cu ce să-ţi uimească privirea, în momentele în care ar vrea s-o facă.

O femeie goală e ca un dar de Crăciun fără de ambalaj.

Fără enigmă, fără mister, fără secrete, fără intrigă,fără ambalaj.

Pe de altă parte, pentru mine sunt suficiente emoţiile pe care le-am simţit când l-am despachetat pentru prima oară, le păstrez cu plăcere în amintiri. Şi de atunci în coace îl admir, îl iubesc şi îl vreau gol-goluţ.

Admir cu plăcere fragmente din filme vechi, în care Ea îşi scoate ruşinată hainele, întoarsă cu spatele la el, îşi ascunde sânii în palme, roşeşte la privirea lui pătrunzătoare, îşi ascunde ruşinată corpul sub cămaşa lui, după ce au făcut dragoste. Momente deosebit de tandre, dulci şi inocente.Prin care am trecut….de care am trecut.

Nu-mi place să păstrez lucrurile ambalate. Nici corpul, nici gândurile, nici emoţiile. Mă simt mai bine când toate se văd clar, sunt bine aranjate, aşa ca prezenţa lor să-ţi aducă plăcere, să le poţi şterge de praf la timp, ori să le arunci când devin inutile.  Şi corpul, şi emoţiile şi gândurile mele au nevoie de libertate, de claritate, de transparenţă şi echilibru. Nu mai am nevoie de mister.

Încă o şansă pentru sărbătorile de iarnă.

{ December 28, 2010 @ 10:07 am } · { Soţia }
{ Tags: , , , , , , , , } · { Comments (3) }

Cel mai bun leac impotriva depresiei este , totuşi, sexul. Şi…când nu ajută sexul, înseamnă că trebuie mai mult sex. Sexul cu multa dragoste, discuţii calde în pauze mici de ciocolată, îmbrăcaţi eu în ciorapi calzi de lână cu imprimeuri de Crăciun şi El cu o căciulă alb-roşie care i se potriveşte perfect, indiferent de ce partea corpului o agaţă.

Sex pe pernele împrăştiate haotic pe podea, lângă căminul în care trosnesc lemne şi care emana lumina asta perfecta, romantică şi caldă;  Multă ciocolată, două căni de Glintwein, pot crea o atmosferă ideală de Crăciun.

Crăciunul din acest an, a fost mai degrabă o pastila împotriva depresiei,decât o sărbătoare tradiţională. Un remediu pentru a aduce mai degrabă, lumină în creieri, decât în suflet. În schimb fără nevoia de a petrece toată ziua la bucătărie şi fără oaspeţi gălăgioşi.

Duminică m-am trezit liniştită, odihnita, dar cu trei perechi de ochi holbaţi la mine în semn de reproş: „Încă nu avem brad!”. Speram să găsesc măcar un strop de înţelegere în ochii cei mai sus poziţionaţi. E nebunie curată să-ţi pui brad viu într-o casă cu pisică şi copil mic. Este puţin probabil ca bradul să rămână vertical cel puţin o zi, în plus ne alegem cu boluri sparte ace în toate covoarele, lacrimi şi învinuiri reciproce: Puiuţul pe pisica şi pisica pe puiuţ. Da’ parcă ai cui explica. Când e vorba de sărbătorile de iarnă eu sunt unicul om matur în casă. Am cedat deci în faţa naivităţii puerile. Avem brad viu.

Am condiţionat, însă, moftul lor, cu mofturile mele. O zi întreagă de plimbări prin magazine. Daca stau să mă gândesc bine, asta e partea mea preferată a sărbătorilor de iarnă. Ador să aleg cadouri, să le împachetez singură şi să le aranjez sub brad. Deocamdată sunt 15 cutii. Mai dau câteva telefoane să văd dacă  mai vine cineva.

Masa de Revelion o voi face cât mai modest posibil, să nu fiu nevoită să arunc mai mult de jumătate, cum am făcut anul trecut. Cred că renunţ definitiv la salate exotice, în favoarea câtorva salate tradiţionale,testate de timp. O să încerc, totuşi să fac singură prăjitura mea preferată şi câteva accente originale , care să distingă masa de Revelion de celelalte.

Sper să întâlnim noul an într-o atmosferă caldă, să fie o sărbătoare de suflet. Dar dacă nu ne iese, nu văd nici o problemă. În Moldova, sărbătorile de iarnă, întotdeauna mai au o şansă.

 

 

 

 

Depresie postnatală

{ December 24, 2010 @ 11:34 am } · { Soţia }
{ Tags: , , } · { Comments (25) }

Am tot evitat să scriu aici un detaliu personal, din frica de a transcrie note de plictiseală şi rutină. Ziceam că mi-am făcut un locuşor pozitiv, care să mă relaxeze. În care să încapă doar mometele bune.

Dar lucrurile bune suna fals , atunci când eviţi să vorbeşti şi despre cele rele. În tăcere poate încapea mai multă minciună decât în fraze aranjate iscusit.

Iar eu, spre ruşinea mea, nu am învăţat să mint nici până la vârsta asta.

Detaliul despre care evitam să scriu, este depresia de care nu pot să scap. Dacă stau să mă gândesc logic ,iar asta îmi iese cel mai bine în scris,…în jurul meu se întâmplă lucruri foarte bune, minunate. Este foarte multă lume bună care mă respectă şi mă iubeşte. Iar eu primesc tot mai puţină plăcere din asta.

Postările pe blog au rol de terapie. Un pic de efort intelectual pentru 30-60 minute pe zi. Atât doarme copilul meu, cu care am decis să stau acasă, în concediul de maternitate.

Atunci când scriu, toate se aranjează la locul lor, şi e mult mai simplu să-mi aleg argumente. E mult mai simplu să văd clar realitatea.

În restul timpului, în mintea mea e o luptă continuă între sentimente opuse şi confuze.

Doi ani în urmă lucram înr-un birou, în care şi-ar fi dorit să ajungă mulţi din domeniul meu. Aveam un salariu foarte bun. Lucram alături de persoane foarte interesante şi profesioniste. Am luat şi câteva premii importante pentru ceea ce am realizat. În fiecare dimineaţă aveam suficient timp, dorinţă şi motive să petrec 30 de minute în faţa oglinzii. Mă simţeam frumoasă şi puternică, dar vroiam altceva.

Aşa frumoasă, încrezută şi puternică mă uitam cu un fel de invidie la mamele cu copii. Îmi curgeau involuntar lacrimi, ori de câte ori mă privea un copil mic. Mă scotea din sărite soţul care se uita lung la femei însărcinate şi mame cu copii, mă irita grija lui exagerată faţă de ele. În fine am înţeles ambii că vrem un copil.

Acum avem unul, frumos ca un înger, foarte deştept şi dulce. Se pare că e ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Dar dinnou nu sunt mulţumită. Sunt obosită fizic . Şi nu am timp pentru lucru intelectual, nici măcar pentru cititul revistelor. Mi-i dor de lucru, de serile târzii petrecute cu prietenii la un pahar de vermut, de pantofii pe tocuri, de complimente, de rezultate, de aprecieri…mi-i foarte dor de mine.

Şi totodată mi-i ruşine că nu pot fi pur şi simplu mulţumită de ceea ce am. Că nu pot spune un mulţumesc sincer pentru toate lucrurile bune care mi se întâmplă, că nu pot primi plăcere de la viaţă. Nimic nu e îndeajuns de bine. Nimic din ceea ce am obţinut nu mi-a adus plăcerea pe care o aşteptam . E un fel de frigiditate şi asta…probabil. Unii nu ştiu să primească plăcere din sex, eu nu ştiu să primesc plăcere de la viaţă.

Am devenit foarte geloasă, posesivă şi negativistă. Am devenit mai prudentă în relaţii, nu mai sunt atât de deschisă, n-am chef să fac cuiva bine, cum obişnuiam. N-am încredere în oameni. Şi ce e mai grav îmi pierd încrederea în EL. Logic pot conştientiza toate greşalile şi problemele mele psihologice, ştiu motivele şi chiar le pot da denmiri ştiinţifice, dar nu am soluţii.

Postarea unui articol negativist şi plictisitor e tot o greşală. Dar poate aranjate aşa, gândurile mele au şansa să-şi găsească soluţii pe o perioadă mai lungă.



« Older entries